Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, după ce actul a fost atacat la Curtea Constituţională de către Guvern, iar judecătorii instituţiei au respins demersul Executivului, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Deputaţii au adoptat, în luna septembrie, cu 173 de voturi "pentru", 35 de voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, o iniţiativă legislativă privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, de la 1 ianuarie 2009. Iniţiativa legislativă modifică Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Nemulţumit de adoptarea legii, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul iniţiativei de majorare a pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, motivând că nu au fost prevăzute fondurile necesare şi sunt prevăzute elemente discriminatorii.

Judecătorii Curţii au decis însă că Legea este constituţională şi că mărirea asigurărilor sociale se justifică în mod obiectiv şi rezonabil, problema finanţării ţinând de relaţia dintre Parlament şi Guvern.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite