Asociaţia Dăruieşte Viaţă: Raed Arafat se laudă cu dotarea cu ventilatoare a unui spital făcut de „un ONG“. Am fost nevoiţi să îi scriem premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
daruieste viata

Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, membre fondatoare ale Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, îl acuză pe secretarul de stat Raed Arafat că se laudă cu dotarea cu ventilatoare a spitalului modular de la Elias, care stă nefolosit de o lună din cauză că statul nu l-a autorizat pentru tratarea pacienţilor cu forme grave de COVID-19. Cele două susţin că au trebuit să îi scrie premierului pentru ca spitalul să fie folosit în acest scop.

„Spitalul Modular nr. 1 Elias va fi folosit pentru scopul pentru care a fost construit: tratarea pacienţilor cu forme grave de COVID. Pentru asta a fost nevoie să îi scriem premierului, în condiţiile în care domnul Raed Arafat anunţa ieri seară iminenta mutare a pacienţilor din Bucureşti, care au nevoie de terapie intensivă, către alte oraşe”, scrie Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Ea afirmă că spitalul este complet echipat, dotat cu gaze medicale, instalaţie de filtrarea a aerului, staţie de clorinare a apei, instalaţie de sterilizare a instrumentarului medical, laborator, rampe medicale mobile, paturi, noptiere, trolere medicale, instalaţie de apelare asistente, control acces şi detectoare de incendiu, infuzoare şi perfuzoare, barbotoare şi multe alte lucruri.

„Singurele echipamente pe care statul român trebuia să le pună la dispoziţie sunt ventilatoarele şi monitoare şi se pare că după intervenţia primului ministru acestea s-au găsit în rezerva statului şi au fost aduse la spitalul modular personal de domnul Raed Arafat”, afirmă Gheorghiu.

Carmen Uscatu îl critică pe Raed Arafat că se laudă astfel cu dotarea cu ventilatoare a unui spital făcut de Asociaţie, pe care o numeşte doar „un ONG”.

„Stau şi mă uit la televizor şi văd cum un spital, făcut de «un ONG», e dotat cu ventilatoare. Şi văd cu câtă ipocrizie un Arafat a găsit soluţia pe care ieri nu o avea. Pentru că ieri, după ce l-am văzut aşa «îngrijorat» am început să le amintim oamenilor că există un spital ce ar mai avea nevoie doar de câteva ventilatoare şi de MULTĂ voinţă politică ca să funcţioneze. Ieri, Raed Arafat a ieşit să declare că nu mai sunt paturi de terapie intensivă în Bucureşti. Azi îl văd la Spitalul Elias, cu presa după el (cum altfel?) lăudându-se cu dotarea cu ventilatoare a unui spital făcut de «un ONG». Domnule Raed Arafat, ONG-ul se numeşte Dăruieşte Viaţă. Onoraţi, vă rugăm, contribuţia celor peste 250.000 de donatori şi a peste 600 de companii, pronunţând acest nume: DĂRUIEŞTE VIAŢĂ”, a scris Carmen Uscatu, pe Facebook.

Fondatoarea Dăruieşte Viaţă afirmă că Asociaţia nu a interzis accesul în spital.

„Cum am fi putut face aşa ceva? Spitalul e predat cu acte la Elias. Noi vrem să vedeţi spaţiile. Pentru că acest spital e un model ce poate fi replicat, e un exemplu de bune practici, e cum ar putea sa facă autorităţile şi nu fac. Lăsaţi, domnule Arafat, presa sa viziteze spitalul. Căci doar văzând oamenii că se poate vor învăţa să vă ceară mai mult”, afirmă Carmen Uscatu.

Oana Gheorgiu susţine că spitalul arată exact ca o terapie intensivă dintr-un spital, de fapt mult mai bine.

„Nu ne întrecem cu nimeni şi nu are mare importanţă cine ce a făcut, dar din respect pentru cei peste 250.000 de donatori şi peste 500 de companii fără de care acest spital nu ar fi existat, este important să spunem că el era funcţional, echipat complet, conform proiectului iniţial. Din donaţii. Tot ce i-a lipsit până azi a fost implicarea autorităţilor. Azi în sfârşit şi-au făcut treaba”, afirmă Gheorgiu.

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că spitalul modular construit de asociaţia Dăruieşte Viaţă în curtea Spitalului Elias ar putea primi pacienţi începând de marţi dimineaţă.

Spitalul modular construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţă din donaţii şi sponsorizări, cel mai modern de acest fel din ţară, este gata de o lună. Cu toate acestea, el nu a putut fi folosit, scrie HotNews.ro. Cauza: spitalul Elias, în curtea căruia a fost construit, nu a cerut Ministerului Sănătăţii şi DSP aviz pentru spital COVID de terapie intensivă, ci doar pentru spital de triaj, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru HotNews.ro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite