Anunțul CFR care a stârnit hohote de râs printre români. „Sună ciudat, dar chiar ajută. Dacă aștepți o moștenire...”
0CFR Călători a anunțat, printre altele, că trenurile Intercity pot circula cu viteze cuprinse între 160 și 200 km/h, ceea ce a provocat hohote de râs pe rețelele de socializare. Asta în condițiile în care cei de la CFR sunt campionii întârzierilor, iar trenurile de azi se deplasează de multe ori mai încet decât trenurile cu aburi din urmă cu un secol.
CFR Călători a reintrodus, după o pauză de opt ani, trenurile Intercity, iar din acest an 16 garnituri vor fi puse la dispoziţia călătorilor pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice ale infrastructurii feroviare permit circulaţia acestei categorii de tren.
„După o pauză de 8 ani, în planul de mers de tren 2022/2023, a fost reintrodus serviciul Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice ale infrastructurii feroviare au permis circulaţia acestei categorii de tren. Astfel, au fost proiectate pentru circulaţie în anul 2023 un număr de 12 trenuri, pe rutele: Bucureşti Nord - Cluj-Napoca şi retur; Bucureşti Nord - Constanţa şi retur; Braşov - Constanţa şi retur; Bucureşti Nord - Suceava şi retur; Bucureşti Nord - Paşcani - Iaşi şi retur; Bucureşti Nord - Teiuş - Arad şi retur”, se arată într-un comunicat al companiei.
Reprezentanții CFR au mai anunțat că de curând au introdus pe alte două noi relații: Bucureşti Nord – Galați și retur şi București Nord – Bacău – Piatra Neamț și retur, iar pe viitor, atunci când condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare vor permite, intenţionează să introducă acest serviciu și pe alte rute de circulație.
Cum e la vecini
Nu în ultimul rând, în comunicat se precizează și faptul că „vagoanele sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.”
Anunțul i-a făcut pe mulți să râdă, iar oamenii îi contrazic pe reprezentanții CFR. Spre exemplu, trenul Intercity București – Cluj străbate cei aproximativ 490 de kilometri (pe cale ferată) dintre cele două orașe în opt ore și 40 de minute, ceea ce înseamnă o medie de circa 55 de kilometri pe oră. Asta însă doar în teorie, pe hârtie. În realitate, de cele mai multe ori trenul respectiv are întârziere, la fel ca toate celelalte trenuri ce leagă cele două orașe. Spre exemplu, în anii 80, trenurile Intercity parcurgeau aceeași distanță în aproximativ șapte ore.
Fără a compara trenurile Intercity, cele mai rapide din România, cu celebrele TGV-uri din Franța sau cu trenurile similare din Japonia sau China, vecinii noștri stau infinit mai bine. Potrivit Hotnews, în Ucraina, înainte de a începe războiul, o distanță similară cu cea dintre Cluj și București era parcursă în jumătate de timp. Astfel, de la trenurile care leagă capitala Kiev de Harkov (493 km) aveau nevoie de patru ore și 43 de minute. O distanță și mai mare, Kiev - Lviv, 627 km, era parcursă în cinci ore și 15 minute. În Ungaria, azi, trenurile Budapesta - Pecs străbat cei 237 km în două ore și 47 minute. Și bulgarii stau cu mult mai bine decât noi: un drum cu trenul Sofia - Varna, pe o distanță de 540 km, durează cinci ore și jumătate.
„Să râdem cu CFR”
Nu întâmplător, anunțurile CFR Călători au fost întâmpinate cu ironii și cu glume pe un grup destinat călătorilor, pe Facebook.
„Se laudă CFR-ul cu trenurile Intercity, dar nu spune ce fel de Intercity e ăsta. Periodic merg la prietena mea, în Cluj, cu acest tren și fac în medie vreo 10 ore. Degeaba oprește doar în trei gări dacă merge cu vreo 40 la oră și stă mai mult pe câmpuri. Am fost în Franța cu trenul între Paris și Lyon, 400 de kilometri, în două ore, iar biletul, e drept că prins la ofertă, a fost mai ieftin decât pentru București - Cluj”, a observat cineva.
„Să râdem cu CFR! Orice asemănare a mersului trenurilor cu realitatea e pur întâmplătoare”, a glumit altul. La fel de amuzantă a fost o doamnă: „O prietenă a cunoscut online un băiat și a decis să meargă la el, la Cluj, după ce a invitat-o. Doar că s-a tuns cu scurt timp înainte să plece și i-a trimis o poză partenerului. Când a ajuns la Cluj, băiatul o aștepta, dar n-a mai recunoscut-o, fata avea deja părul lung.”
„Când ești în sesiune, poți învăța toată materia, când ai ajuns în Cluj deja ești de nota 10”, a comentat un student. „Sună ciudat, dar chiar ajută. Dacă aștepți o moștenire, pe când ajungi la destinație intri în posesia ei”, a râs altcineva. „Poți face jogging pe lângă tren, dimineața, a doua zi, după ce pleci seara din București. Ideea e să nu te grăbești că lași prea mult trenul în urmă”, a fost altă ironie.
„A fost un coșmar”
„Și eu am fost de două ori cu trenul, dus-întors București – Cluj, dar nu o să mai fac asta niciodată. M-am vindecat, nu mai urc în România într-un tren cât trăiesc. Prima dată am făcut vreo 11 ore, a doua oară și mai mult. În țara asta e o glumă proastă trenul”, a comentat alt internaut.
„Am fost noaptea cu trenul de la București la Cluj și a fost un coșmar. Trenul plin, mizerabil, WC-uri insalubre și inundate, frig. Mai fusesem în vară, atunci te coceai în vagoane pentru că aerul condiționat nu funcționa, iar geamurile erau blocate să nu se poată deschide. De acum cu ocazie, cu autocar sau doar cu avionul pe asemenea distanță”, a scris altcineva.
„Niciun ministru al Transporturilor nu a fost capabil în toți anii ăștia să facă ceva cu CFR și cu trenurile lor. Și au fost miniștri de la toate partidele. Unul mai incompetent ca altul, unul dădea cu ranga prin metrou ca minerii, altul spunea că nu avem nevoie de autostrăzi, iar de alții nici nu îți mai amintești că au fost și mai și. Nu că actualul ministru ar fi mai bun ca ceilalți. Nicăieri în Uniunea Europeană nu e ca la noi”, a observat altcineva.
Au existat însă și voci de o cu totul altă părere. „Eu am fost cu trenul de la București la Cluj și a fost decent. E mai eco să mergi cu trenul și e și mai sigur decât cu mașina. Trebuie doar puțină răbdare, deocamdată condițiile nu-s grozave, dar nu e nici așa de rău cum ziceți unii pe aici”, a spus cineva.
Nu a fost singurul. „În Europa civilizată, călătoriile cu avionul pe distanțe mai mici de 500 de kilometri sunt oprite, se merge doar cu trenul. Așa e în Franța deja, TGV-ul merge la fel de repede ca avionul, la fel vor face și italienii, care au și ei trenuri rapide. Așa ar trebui să facă și la noi, ar crește încasările și banii obținuți din bilete ar fi investiți în infrastructură și am avea trenuri cu adevărat rapide”, a spus altul. Cei doi au fost imediat contraziși.
„Du-te tu cu trenul dacă ai atâta timp să-l irosești aiurea”, „În Franța, patria TGV-urile merge, dar poate nu știți că noi avem trenuri care circulă cu 30 km/h. Deci la noi n-ai cum” și „Nu e deloc decent. Miroase, e murdar și se târăște ca o țestoasă”, au fost doar câteva reacții.