Video ANALIZĂ De ce sunt Wiz Khalifa și Andrew Tate idolii copiilor noștri: „O sfidare la adresa națiunii și a legilor statului nostru” VIDEO
0Modul în care tinerii se raportează la ce se întâmplă în cadrul festivalurilor de muzică, precum cel recent în care un rapper american a consumat canabis pe scenă sau Andrew Tate, acuzat printre altele de viol, dar în continuare ovaționat, a fost amplu dezbătut de specialiști. „Li s-a părut ca ceva foarte «cool», «foarte tare»”, spune psihologul Mihai Copăceanu, care atrage atenția că procurorii vor trebui să fie foarte atenți cu acest dosar. În ceea ce-l privește pe Tate, „aplauzele și huiduielile reflectă viziunile diametral opuse ale publicului tânăr. Deși tinerii sunt și cei mai deschiși spre nou, spre rezolvarea problemelor sociale, de mediu și spre autoeducare, vedem și aceste reacții contradictori”, susține o adolescentă de 14 ani care face parte din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România. Iar organizatorii sunt principalii vinovați pentru astfel de apariții, susțin la unison experții.
Festivalurile muzicale din România au devenit tot mai frecvent locuri propice pentru debutul și întreținerea consumului de substanțe psihoactive. După fiecare mare festival, reprezentanții Ministerul Afacerilor Interne raportează cazuri de deținere de droguri și interzicerea accesului unor astfel de persoane care se aleg cu dosare penale. Organizatorii, în schimb, se apără și susțin că investesc în securitate și au toleranță zero față de droguri.
Cu toate acestea, consumul pe scenă a unui joint de către rapper Wiz Khalifa (VEZI VIDEO), la cel mai recent festival organizat la malul mării, sau apariția influencerului Andrew Tate pe aceeași scenă, de la „Beach Please” din Costinești, deși este judecat pentru viol și trafic de persoane și nu are nici o calitate artistică (VIDEO), sugerează o discrepanță între declarațiile organizatorilor și realitatea de pe scenă.
Psihologul Mihai Copăceanu a criticat gestul lui Wiz Khalifa de a fuma marijuana pe scenă, considerându-l o sfidare la adresa legilor românești și a subliniat că organizatorii de festivaluri trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă pe scenă, având în vedere influența pe care invitații o pot avea asupra publicului tânăr.
În același timp, reprezentanții World Vision au remarcat că indivizi precum Andrew Tate, care promovează mesaje toxice și violente, au un impact periculos asupra tinerilor, mai ales din cei proveniți din medii dezavantajate. Apariția lui Tate la un festival muzical a fost văzută ca un exemplu negativ de influență asupra tinerilor.
„Khalifa nu a arătat deloc respect”
Specialist în adicții, psihologul Mihai Copăceanu, a dezaprobat gestul rapperului american Wiz Khalifa de a consuma droguri în văzul tuturor, considerând false scuzele acestuia, de după eveniment, când, reținut de Poliție a trebuit să lase impresia că regretă ce s-a întâmplat.
„Faptul că un celebru rapper a consumat în fața publicului, pe o scenă largă (VEZI VIDEO - n.red. ) și a fost depistat la el cu 18 grame de canabis, într-o țară în care el știa legislația, înseamnă o sfidare la adresa națiunii și a legilor statului nostru, în ciuda declarației sale ulterioare. Nu a arătat deloc respect. Nu și-ar fi permis un astfel de gest în Pakistan, Malaysia sau Belarus. În Singapore, spre exemplu, ar fi riscat închisoare minim un an de zile”, a menționat psihologul pentru „Adevărul”.
Gestul său pare cu atât mai straniu în contextul în care festivalul chiar promova o campanie antidrog.
După incident, rapperul a transmis pe rețelele sociale că s-a distrat de minune la noi în țară, că vrea să revină și că nu a vrut să dea dovadă de lipsă de respect față de țara noastră.
DIICOT, însă, l-a pus acuzare pentru deținere fără drept de droguri de risc.
„Organizatorii greșesc că nu-și asumă responsabilitatea de ce se întâmplă pe scenă”
Specialistul în adicții a dezaprobat și modul în care organizatorii au încercat să se disculpe de ce s-a întâmplat pe scenă, sub pretextul că „au toleranță zero” față de orice substanță interzisă, motivând că de fapt doar pun la dispoziție o „platformă”.
„Cred că organizatorii festivalului greșesc când spun că nu-și asumă responsabilitatea cu privire la acțiunile, comportamentul și invitații de pe scenă. Prestigiul unui festival implică aceste aspecte”, a mai menționat psiholog Mihai Copăceanu, amintind că se cunoște trecutul în consumul de stupefiante al lui Khalifa.
„Rapperul american a mărturisit public și sincer despre consumul său de marijuana și de ciuperci halucinogene cu ani în urmă. Și în cazul altor celebrități aceste aspecte sunt prea bine cunoscute”, a amintit și specialistul consultat de „Adevărul”.
«A fumat pe scenă fără nicio jenă, avea la el 18 g și tot nu i-au făcut nimic»
Ce impact au însă personalitățile publice și influencerii asupra comportamentului de consum de droguri în rândul tinerilor?
„Cred că pentru mulți tineri cu atitudini pro-drog, acest aspect ilegal în România li s-a părut ca ceva foarte «cool», «foarte tare» (ce s-a întâmplat pe scena de la Costinești - n.r.). Iar aici autoritățile, în speță procurorii DIICOT, au o responsabilitate ridicată, deoarece modul în care vor gestiona acest dosar va avea un impact public - «Vezi, el a fumat pe scenă fără nicio jenă, avea la el 18 g și tot nu i-au făcut nimic, s-a întors lejer în SUA»”, a mai remarcat specialistul în adicții.
„Problema apare când prin muzică se creditează personaje controversate”
În ceea ce privește prezența lui Tate în cadrul Festivalului de muzică «Beach, Please!» de la Costinești, ce s-a încheiat duminică (14 iulie), reprezentanții fundației World Vision România au completat: „O mare parte din muzica de acolo este cea pe care o ascultă azi Generația Z. Problema apare însă atunci când prin muzică se creditează, chiar și pentru «doar 30 de secunde», influenceri (lideri de opinie) precum Andrew Tate, care e judecat pentru viol, trafic de persoane și care promovează masiv pe rețelele sociale teorii ale conspirației și îndemnuri la misoginism. Îngrijorător este faptul că apariția unui individ judecat pentru viol și trafic de persoane pe scenă i-a făcut să tresară pe participanții la concert. Dovadă stau aplauzele din public”.
World Vision România a mai atras atenția și asupra faptul că, deși conturile de social media ale lui Andrew Tate au fost șterse, conținutul său continuă să fie diseminat, iar mesajele sale violente și misogine, continuă să ajungă la tineri prin diverse canale alternative.
„Tate a fost aclamat la festival din cauza «peer pressure»”
Despre cum a fost văzută apariția pe scenă a controversatului Andrew Tate de către Generația Z, au comentat și două adolescente care fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.
,,Consider că motivul pentru care Andrew Tate continuă să aibă un impact profund asupra tinerilor este modul în care prezintă informațiile. Are abilitatea de a transforma o informație complet greșită într-un set de ideologii ușor de înțeles și atractiv, manipulând astfel conținutul. De asemenea, Andrew Tate își construiește un stil de viață opulent, care transmite o imagine a succesului, inspirând astfel privitorii și contribuind la răspândirea ideilor sale. Cred că a fost aclamat la festival și din cauza presiunii de grup («peer pressure»), care i-a determinat pe unii tineri să îl susțină, chiar dacă nu erau neapărat de acord cu ideile sale”, este de părere Maria, o adolescentă de 13 ani, membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.
Colega sa, Mara Surugiu, în vârstă de 14 ani, a completat-o: „Aplauzele și huiduielile reflectă viziunile diametral opuse ale publicului tânăr. Deși tinerii sunt și cei mai deschiși spre nou, spre rezolvarea problemelor sociale, de mediu și spre autoeducare, vedem și aceste reacții contradictorii. Aceasta segregare se înrădăcinează în contextul social, cultural și economic. Singura metodă de a combate aceste fenomene cred că este educația. Noi, trebuie să fim învățați să diferențiem admirația de idolatrie, viața reală de ceea ce este prezentat online. Ca societate trebuie să învățăm și cum să fie insuflat copiilor un mod de trai autentic, în care să fim prezenți în viețile noastre și să ne bucurăm de fiecare moment, nu de prețul unui anumit obiect”.
Anul trecut, World Vision prezenta o analiză a publicului lui Andrew Tate în România, prin care concluziona că influencerul are succes în rândul tinerilor pentru că le oferă iluzia că pot avea bani în mod facil, iar astfel își pot îndeplini orice dorință. Organizația atrăgea atenția încă de atunci că personajele toxice din mediul online, precum Andrew Tate, sunt extrem de periculoase pentru copii și tineri, mai ales pentru cei din mediile dezavantajate.