Ale cui interese le va apara prefectul de Constanta?
* Premierul Nastase spune ca a facut "eforturi mari" pentru a gasi un prefect
Dupa ce a fost felicitat de ministrul Octav Cozmanca, noul prefect, Gheorghe Martin, "a dat asigurari ferme ca va actiona cu responsabilitate si consecventa, pentru ca judetul Constanta sa isi aduca o contributie sporita la realizarea Programului de guvernare pe perioada 2001-2004", se arata intr-un comunicat remis ieri de Ministerul Administratiei Publice. Pronuntand cuvantul "asigurari", noul prefect de Constanta a pomenit, de fapt, de "funie in casa spanzuratului", pentru ca numai una dintre firmele holdingului fratilor Gheorghe si Dumitru Martin, si anume, Polaris Service SRL se inregistra in primele luni ale acestui an cu datorii de 4,5 miliarde lei, fata de Casa de Pensii-Constanta. La Administratia Financiara, o alta firma, Polaris M, se inregistreaza cu circa 46 de miliarde lei datorii s.a.m.d. Per total, lantul de firme controlat de fratii Martin nu numai ca nu respecta "programul guvernamental", dar il calca in picioare la capitolul disciplina financiara, cumuland datorii de sute de miliarde. Pe de alta parte, firmele in care noul prefect este actionar se afla in litigiu cu... guvernul, mai exact, cu Autoritatea pentru Privatizare, reprezentant legal al proprietatii statului, in doua actiuni: una legata de privatizarea S.C. Meconst-Constanta si alta privind nerespectarea clauzelor intr-un contract de leasing la S.C. Piscicola Murighiol. Ale cui interese le va apara domnul prefect de-acum incolo? Ale statului, deci ale guvernului, sau ale firmelor sale si ale fratelui sau Dumitru Martin? Dar in privinta respectarii contractului pe care firmele d-lui Martin l-au incheiat cu Primaria Municipiului Constanta pentru a asigura, in exclusivitate, curatenia orasului? Iata doar cateva intrebari pe care ar fi trebuit sa si le puna dl. ministru Octav Cozmanca si ceilalti membri ai Executivului, in frunte cu premierul Adrian Nastase, atunci cand au hotarat numirea noului prefect de Constanta. Instalarea noului prefect de Constanta, Gheorghe Dumitru, s-a consumat ieri, dupa-amiaza, intr-o atmosfera destul de putin protocolara: ministrul Octav Cozmanca nu i-a strans mana reprezentantului Guvernului in teritoriu, coplesindu-l in schimb cu sfaturi de buna purtare. Ministrul Cozmanca i-a sarit imediat in ajutor, cand a venit vorba despre firmele la care prefectul a fost actionar, declarand ca stia toate astea cand s-a luat decizia de numire, dar ca dl. Dumitru a promis solemn sa renunte la toate afacerile prezente sau trecute, cesionandu-si actiunile. Premierul Nastase spune ca a facut "eforturi mari" pentru a gasi un prefect "Constanta e un judet cu totul special, am facut mari eforturi pentru a gasi un prefect", a declarat, ieri, premierul Adrian Nastase, referindu-se la recenta numire a lui Gheorghe Martin in functia de prefect de Constanta. "Trebuie sa separam planurile, dl. Martin poate sa aiba datorii la buget, la intretinere si, de cealalta parte, capacitatea manageriala in functia de prefect. Eu va cer sa-i acordam un termen de gratie si sa vedem ce se intampla peste o saptamana, peste o luna...", explica Adrian Nastase. Mai mult, premierul cere ca "aceste chestiuni sa fie tratate cu mare atentie de presa", vorbind de jocurile de interese care sunt pe plan local. "E ca si la magazine, cineva vrea sa deschida un magazin Metro, altul un Interex", a adaugat Nastase, in cadrul declaratiei facute cu ocazia inaugurarii magazinului Interex la Ploiesti.





















































