Alături de cei care au pierdut competiţia...

vasile Dâncusociolog

În lumea sociologilor care se ocupă cu cercetarea comportamentului politic, se spune că metoda cea mai directă de a determina orientarea politică a cuiva este să-i faci un test simplu: îl întrebi cu cine ţine la o coridă, cu taurul sau cu toreadorul. Dacă ţine cu taurul, atunci este de stânga. Dacă ţine cu toreadorul, este de dreapta. Poate că o fi având ceva adevăr acestă butadă sociologică, sau nu ar fi exclus ca ea să fie adevărată doar în Europa, acolo unde oamenii sunt mai previzibili şi nu se zbat în disperări seculare şi contradicţii cotidiene.
Observăm că, de un an, toată lumea se declară îngrijorată de fragilitatea stângii de la noi în acest moment. Cu ipocrizie doctă, parcă şi adversarii ei o reclamă. O stânga de vis este aşteptată să se nască. Nimeni nu spune de ce ne trebuie stânga şi mulţi probabil îşi închipuie că stânga este doar un obiect de inventar, verificat de UE din când în când dacă îl mai avem în magazia democraţiei. Adrian Năstase a fost criticat de presă, dar şi de colegi de partid pentru că a deconspirat un colţ de intimitate care nu cadrează cu poziţia de intelectual de stânga. "Aţi rătăcit drumul", ne spune dojenitor preşedintele Iliescu. "A dispărut entuziasmul, v-aţi îngrăşat şi v-aţi îmbogăţit", ne spun pensionarii care scriu scrisori emoţionante. şi toţi au dreptate, dar se şi înşală în acelaşi timp.
Una dintre explicaţiile acestei aşa-zise crize a stângii este că electoratul de stânga încă nu există în proporţia la care ne aşteptăm noi, politicienii. Ne amăgim din sondaje că un procent mare din populaţie se declară de stânga sau prezintă nişte rudimente de judecăţi ideologice pe care politologii europeni sau americani le consideră a fi semne pentru orientarea de stânga. Există doar un electorat care are nevoie de asistenţă şi protecţie. Acesta este un client al politicilor de stânga, dar nu este un electorat veritabil de stânga. Cei care cred că săracii sunt de stânga fac o gravă confuzie. În ţara noastră există un electorat de stânga, dar pe acela PSD încă nu l-a câştigat: intelectualii şi tinerii. Atitudinea nu ţine neapărat de condiţia socială sau profesională. Un electorat de stânga veritabil este capabil să militeze pentru egalitate şi justiţie socială, se luptă pentru drepturile sale şi pentru o societate civilă veritabilă. Acest electorat încă nu s-a născut în România pentru că nu am avut încă o guvernare capitalistă de dreapta, aşa cum se conturează a fi cea de acum.
Un electorat de stânga este acela care care a înţeles că nu poate primi nimic pe gratis, că libertăţile se câştigă cu greu şi se păstrează şi mai greu. Când, în Franţa, un milion de tineri se luptă în stradă pentru viitorul lor debut profesional în faţa unui guvern care vrea ca să-i aducă la stadiul de a fi sclavi ai capitalismului, avem un veritabil electorat de stânga. Un popor ca al nostru, care se uită la panglicile circarilor în campanie şi îi votează pe cei care promit mai mult, este încă un popor apolitic.
Stânga nu este legată de pomeni din partea statului, electorale sau nu. Ea trebuie ca să lupte pentru ca să dispară premisele unei societăţi care perpetuează inegalitatea. Când se naşte o lege de salarizare specială pentru vreo categorie de privilegiaţi, atunci un politician de stânga nu poate să accepte asta sau să o promoveze. Când o comunitate este deposedată de echipamente comunitare pentru vreun investitor local, cei de stânga nu stau cu mâinile în sân.
Stânga nu înseamnă să te opui restituirii proprietăţilor şi nici acumulărilor materiale. Fără restituirea proprietăţilor furate de statul totalitar, un regim de stânga se neagă pe sine, pentru că face un gest de uriaşă injustiţie socială. Stânga nu înseamnă nici să păstrăm resursele în mâna unui stat care nu are cum să producă mai multă competitivitate şi eficienţă, într-o lume care se bate pentru asta.
Când vezi bătrânii care stau la cozi infernale la începutul lunii în faţa farmaciilor şi treci nepăsător, fără a încerca să faci ceva pentru ca să determini o schimbare, atunci nu poţi fi politician de niciun fel. Dacă eşti de părere că nu se poate face nimic în faţa unei globalizări care spulberă totul in faţă ei şi că există doar salvări individuale şi nu soluţii colective, atunci nu ştiu ce eşti, dar nu eşti de stânga, clar. Dacă nu crezi că poate să fie altfel lumea, pe măsura proiectelor noastre, atunci probabil că nu are rost să te mai intrebi care este atitudinea ta. În momentul în care ajungi la concluzia că lumea aceasta, ţara sau oraşul tău va scăpa de sărăcie doar dacă vor veni europenii să ne colonizeze sau americanii să ne aducă bunăstare, atunci eşti un individ care trebuie să te pregăteşti pentru o viaţă de sclav, cu lanţuri de stânga sau de dreapta, tu poţi să alegi. Dar, mai ales, pentru a fi de stânga nu ajunge să te declari de stânga. Stânga este atitudine şi acţiune prosociale.
Ca să fii de stânga trebuie să faci ceva împotriva situaţiilor pe care le poţi considera ca fiind surse de nefericire pentru cei slabi, fără mijloace. A fi de stânga înseamnă să fii de partea celor care au pierdut competiţia. În decembrie 1989, focurile de armă care au ucis tine rii ieşiţi în stradă au dat semnalul unei competiţii nemiloase.
O competiţie pentru supravieţuire şi construirea unei fericiri terestre. Unii au furat startul, alţii au folosit metode incorecte, fiţuici sau alte şiretlicuri. Unii au avut talent mai mult, unii - noroc, alţii poate au muncit mai mult. Nu puteau însă, în mod obiectiv, să câştige toţi. Două treimi au pierdut această competiţie, sunt dependenţi, se luptă încă să iasă la liman. Nu foloseşte la nimic să-i urăşti pe cei care au reuşit, nici nu trebuie să le porţi de grijă acestora. Trebuie să acţionezi fie că eşti politician, fie că nu. "Important e să încerci; dacă nu vei reuşi, îţi va rămâne oricum onoarea de a fi încercat", scria Octavian Paler în "Viaţa ca o coridă". Nu poţi să le ceri oamenilor să gestioneze riscuri mai mari decât sunt capabili. Nu avem încă un electorat şi politicieni veritabili de stânga pentru că scena politică şi sfera publică sunt pline încă de figuranţi. În România, halucinant este că, uneori, găseşti figuranţi chiar şi pentru suferinţă.
Greutatea cea mai mare este dată de faptul că stânga românească trebuie să se nască din disperarea unei lumi care nu va avea de ales. O stângă a disperării, veritabilă, fără figuranţi. Dar cel mai grav ar fi să se nască o stângă isterică, nostalgică, fără proiect - adică fără viitor. Din păcate, politica românească de până acum, de stânga sau de dreapta, a făcut totul cu gândul la trecut sau la prezent. Nu am avut curaj să ne închipuim viitorul. Vedeam cum vine apa şi se dărâmă podurile de piatră, dar nu ne gândeam că trebuie construite altele.

Nu are rost să-i verificăm pe cei din jurul nostru asupra atitudinii politice, prin testul simplu, cu taurul şi corida, invocat la început. Cu siguranţă, în acest moment, majoritatea spectatorilor vor să părăsească corida ori s-au săturat de atâta sânge ... Nu-l urăsc pe toreadorul trist care îşi face numărul fără chef, dar nici nu mai au energie să se înduioşeze pentru taurul costeliv pe care sabia îl salvează de la calvarul de a trăi în mizerie şi suferinţă. Figuranţi sau nu, cei mai mulţi au pierdut competiţia.