Agenţiile de rating, vinovatul de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii lumii şi economiştii acuză agenţiile că se comportă fără discernământ şi stârnesc panică. O posibilă explicaţie este că agenţiile scad ratinguri pentru a obţine bani, o alta – că vor să îşi recupereze credibilitatea pierdută pentru că nu au reuşit să prevadă criza din 2008.

Controversele legate de agenţiile de rating nu s-au oprit la decizia Standard&Poor's de a descalifica Statele Unite. Ieri, aceeaşi agenţie a anunţat că scade şi ratingul celor mai importante două asociaţii naţionale ipotecare din SUA - Fannie Mae şi Freddie Mac. Cele două deţin sau garantează circa jumătate din creditele ipotecare ale americanilor.

Fannie Mae şi Freddie Mac au acelaşi rating ca şi SUA: AA+ faţă de AAA, cât era până acum. Motivul - „dependenţa directă de guvernul SUA", conform S&P. Există însă şi o problemă de o altă natură, legată de nesiguranţa unor  plăţi şi banii pe care îi primesc Fannie Mae şi Freddie Mac, explică economistul american Walt Schmidt. Ceea ce s-ar putea traduce curând în probleme mari pe piaţa ipotecară din SUA.

Cele două agenţii au fost plasate sub garanţie guvernamentală în septembrie 2008, când criza subprimelor le-a adus la insolvenţă. De atunci, au primit de la stat 170 de miliarde de dolari. Retrogradate luni de S&P au fost şi datoriile băncilor ce acordă împrumuturi ipotecare, dar şi Farm Credit System, care garantează împrumuturile din agricultură.

Şi, dacă până acum a tăcut, o altă agenţie - Moody's - a început să agite şi ea apele. Chiar dacă, oficial, agenţia menţine pentru SUA calificativul maxim (Aaa), unul dintre analiştii agenţiei (Steven Hess) a avertizat că politicienii de la Washington trebuie să ia decizii clare în privinţa deficitului până la sfârşitul lui 2013 pentru a evita o descalificare din partea Moody's. Agenţia Fitch nu a dat încă un verdict, dar a promis că se va pronunţa la sfârşitul lunii.

Cine se află în spatele agenţiilor de rating

Agenţiile de rating sunt societăţi specializate care evaluează titlurile de debit, atât ale statelor, cât şi ale companiilor, pe baza nivelului lor de risc. Sarcina lor este să prevadă dacă cel care solicită bani fie la Bursă sau pe pieţele financiare are resurse solide pentru a putea rambursa datoria mai târziu. Cu cât nota este mai bună, cu atât va găsi mai uşor bani cu dobândă mică, iar investitorul este asigurat că îşi va vedea înapoi investiţia. Problema este că aprecierile lor lasă loc confuziei şi speculaţiilor. Niciuna dintre ele nu a prevăzut declanşarea crizei în 2008.

Principalele trei agenţii sunt americane: Standard&Poor's, Moody's şi Fitch şi în ultimii ani au apărut tot mai multe critici privind conflictul lor de interese. Ele nu fac obiectul niciunui control şi în plus sunt plătite de cei cărora le dau „note", dar sunt foarte legate de bănci şi de fonduri speculative, pe care le consiliază în ce priveşte investiţiile lor financiare înainte de notare.

Eric Kolchinski, fost director general la Moody's însărcinat cu creditele suprime, a explicat că a fost demis pentru că anunţase serviciul de deontologie internă despre suspiciunile sale de nerespectare a regulilor etice. Moody's deţine 40 la sută din cota de piaţă mondială. 20 la sută din acţiunile acestei agenţii de rating sunt deţinute de Berkshire Hathaway, firma omului de afaceri Warren Buffet şi de Davis Selected Advisers, companie de investiţii înfiinţată de Shelby Davis în 1969, al cărui tată, Shelby Cullom Davis, a fost ambasadorul SUA în Elveţia.

Standard & Poor's (S&P) deţine tot aproximativ 40 la sută din cota de piaţă mondială, are sediul tot în Statele Unite, iar compania mamă este MCGraw-Hill, trust media şi furnizor de servicii financiare, deţinute de James H. McGraw şi  John A. Hill.  Agenţia internaţională de rating Fitch este mai mică decât concurentele sale Moody's şi Standard & Poor's, dar la fel de influentă.

A fost înfiinţată de John Knowles Fitch în 1913 la New York şi a fuzionat cu IBCA Company Limited, cu sediul la Londra, în decembrie 1997, trecând sub controlul holdingului francez Fimalac, al cărui principal acţionar este francezul Marc Ladreit de Lacharrière.

„Războiul" cu Europa

Imediat după ce au redus ratingul Greciei, agenţiile de rating au fost acuzate că descalifică pe bandă rulantă pentru profit şi pentru  a-şi mai repara din credibilitatea pierdută în 2008. UE a anunţat că vrea să reglementeze activitatea agenţiilor existente şi să-şi înfiinţeze propria agenţie. „Putem să ne punem întrebări serioase asupra rolului pe care îl joacă în criza zonei euro", a declarat, în urmă cu câteva zile, comisarul european pentru Piaţă Internă, Michel Barnier.

Risc demonstrat

Două studii (ale FMI şi BCE)arată responsabilitatea directă pe care o au agenţiile în crearea instabilităţi. Concluzia e aceeaşi: scăderea ratingului provoacă şi dă o bază temerilo. Efectul asupra investitorilor: rate mai mari ale dobânzii pentru a-şi acoperi riscul suplimentar.

Cum contraatacă politicienii

Preşedintele Obama nu a reuşit să calmeze pieţele   Foto: REUTERS



„Pieţele cad şi îşi revin. Dar noi suntem Statele Unite şi vom fi întotdeauna o ţară de AAA", a declarat preşedintele SUA, luni, într-un discurs menit să calmeze pieţele după scăderea ratingului. Economia SUA este stabilă, chiar dacă există probleme cu locurile de muncă. "Nu spun că nu avem o problemă, dar nu era nevoie de o agenţie de rating să ne spună că blocajul din ultimele luni nu este constructiv şi că trebuie să reducem deficitul", a mai declarat liderul SUA. Iar pieţele financiare din lume, pe de altă parte, consideră încă SUA o ţară de rating AAA, a precizat Obama.

Discursul liderului american nu a reuşit să calmeze furtuna financiară care se tot amplifică de joi. Primul semnal a fost dat chiar de bursele americane: exact în timpul discursului preşedintelui american, indicele comercial Dow Jones a căzut pentru prima dată sub 11.000 de puncte.
Obama nu este singurul lider politic supărat de deciziile agenţiilor de rating. În urmă cu câteva zile, procurorii din Italia au confiscat documente de la birourile locale ale agenţiilor de rating Moody's şi Standard & Poor's (S&P), într-o anchetă privind fluctuaţiile "anormale" ale acţiunilor de pe bursa italiană. Portugalia a anunţat că va da în judecată agenţiile pentru scăderea calificativului său.

Contraatacul european  Printr-o rezoluţie adoptată pe 9 iunie, europarlamentarii au propus o serie de măsuri menite să reglementeze activitatea agenţiilor de rating. Una dintre măsuri ar fi înfiinţarea unei agenţii europene de rating, independentă, potrivit Euronews.

În plus, instituţia ar vrea să introducă reguli şi pentru a elimina conflictele de interese: în prezent, cei care vând servicii financiare plătesc agenţiile de rating care trebuie să coteze respectivele servicii financiare. Agenţiile de rating existente vor trebui să devină mai transparente şi să explice foarte clar care le sunt criteriile şi metodologia folosite pentru a da calificativele. Europarlamentarii propun ca aceste agenţii să fie trase la răspundere în justiţie.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite