25 DE ANI DE CAPITALISM. Cine a fost în spatele circuitului Caritas: „acoperiţi” din SRI-ul lui Măgureanu controlau listele cu câştigători
0În ultima parte a serialului dedicat fenomenului Caritas, vă arătăm cine a condus din umbră această afacere şi cum a fost anihilată furia românilor împotriva autorităţilor care, în loc, să-i protejeze, i-a lăsat fără bani.
Caritas a fost prima şi cea mai mare escrocherie cu care românii au fost ademeniţi după Revoluţie. Ioan Stoica, un contabil originar din Braşov, a promis că oricine va depune bani în conturile sale va primi, după trei luni, de opt ori mai mult. Astfel a luat fiinţă un circuit financiar care a ajuns să ruleze o treime din masa monetară a României! Fenomenul a fost tolerat şi chiar susţinut de autorităţi, promovat de o mare parte a presei şi controlat de serviciile secrete. După prăbuşirea circuitului, cei care îi cunoşteau dedesubturile au dispărut din ţară, iar Stoica a primit şapte ani de închisoare din care a executat doar unul. În prezent, trăieşte într-o garsonieră din Braşov şi refuză să vorbească despre Caritas.
Preludiul unei escrocherii
După Revoluţia din 1989, România se găsea într-o situaţie confuză şi plină de frământări, cu noua putere încercând să se înfigă cât mai bine în scaune, cu opoziţia din ce în ce mai vehementă şi cu structurile fostei Securităţi făcând eforturi să se reaşeze şi să speculeze din plin confuzia generală. Apariţia fenomenului Caritas se află în strânsă legătură cu toate aceste conjuncturi şi mai ales cu planurile grupării Iliescu-Măgureanu de a-şi consolida puterea câştigată în decembrie 1989.
În prima parte a anului 1990, Grigore Zanc şi Dan Pantea înfiinţează în capitala Ardealului săptămânul „Azi de Cluj”, ziar care urma să facă propagandă pentru Frontul Salvării Naţionale (FSN), partidul condus de Ion Iliescu. Zanc era liderul FSN la Cluj, iar Pantea era şeful organizaţiei de tineret şi fost colaborator al Securităţii. „Trebuia să fie ziarul FSN-ului, dar ne-am dat seama că ziarele de partid nu au viaţă lungă şi l-am transformat în «Mesagerul transilvan». Se punea problema să construim chiar un trust de presă care să se numească «Mileniul III»”, ne-a explicat Grigore Zanc.
În vara lui 1990, Zanc este numit prefectul Clujului, iar Pantea devine consilierul său şi conduce „Mesagerul”, care devine cotidianul Prefecturii. Şi se mai întâmplă un lucru, povestit tot de Grigore Zanc: „Pantea m-a rugat la un moment dat să vorbesc cu Virgil Măgureanu să-l primească, că vrea să discute cu el. Am vorbit cu ăla, am întrebat dacă-l poate primi şi a zis că da. Pantea s-a dus la el, iar apoi eu nu mai ştiu care au fost urmările”.
Urmările au ieşit la iveală mulţi ani mai târziu, când un memoriu pe care Pantea i-l adresa lui Virgil Măgureanu, şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI) între 1990 şi 1997, a răsuflat în presă. În el, Pantea povestea că s-a întâlnit cu Măgurenu în 1990 şi i-a propus înfiinţarea unei agenţii de presă care să funcţioneze ca paravan pentru acţiuni acoperite ale SRI. Agenţia urma să se numească „Mileniul III”, iar Măgureanu a fost încântat de idee. Pantea mai scria că, într-un interval de doi ani, el şi şeful SRI au avut mai multe întrevederi în sediul Prefecturii Cluj, întâlnirea decisivă având loc în primăvara lui 1992. Atunci, Dan Pantea ar fi primit undă verde pentru a dezvolta proiectul „Mileniul III” şi, conform propriilor afirmaţii, a fost „reactivat ca ofiţer SRI sub acoperire”. Pantea dezvăluia că agenţia nu era bugetată şi urma să se autofinanţeze sau să-şi extragă venituri din diferite surse.
Bani de la Caritas pentru agenţia SRI-ului
Întâmplător sau nu, tot în primăvara lui 1992 (28 mai), din acelaşi sediu al Prefecturii Cluj pleacă spre tipar numărul 383 al ziarului „Mesagerul transilvan”, unde apare primul anunţ despre existenţa circuitului Caritas şi un interviu în care Ioan Stoica explică mecanismele jocului. Începând din acel moment, „Mesagerul” a jucat un rol decisiv în ascensiunea Caritas: în paginile sale erau publicate comunicatele lui Stoica, listele cu câştigători şi articole elogioase menite să risipească îndoiala oamenilor şi să atragă depunători.
La apariţia Caritas, „Mesagerul” încă era cotidianul Prefecturii, titulatură pe care o avea şi pe frontispiciu, iar primul sediu al Caritas a fost chiar în redacţia ziarului. „Înscrierile vor avea loc în la redacţia «Mesagerului transilvan» din cadrul Prefecturii”, anunţa un comunicat al Caritas din iunie 1992. Grigore Zanc, pe atunci prefectul Clujului şi ulterior senator PSD, pretinde că nu prea ştia ce se întâmplă în ograda pe care o păstorea: „Eu nu ştiu ce făceau ei acolo. Aveau o cămăruţă în clădirea Prefecturii, dar erau de capul lor”.
După puţin timp de la lansarea jocului piramidal, Dan Pantea pleacă din funcţia de consilier al prefectului şi apare ulterior ca mâna dreaptă a lui Ioan Stoica, ocupându-se de sistemul informatic al circuitului Caritas. În memoriul adresat lui Virgil Măgureanu şi publicat de ziarul „Ziua” în 2002, Pantea afirmă că ajunsese în postura de a controla jocul Caritas şi de a-l folosi în vederea adunării de fonduri pentru agenţia de presă controlată de SRI: „profit de conjunctura Caritas şi câştig 30 de milioane de lei pentru firmă. Puteam trece la etapa naţională mai repede decât preconizasem”.
De altfel, proiectul agenţiei „Mileniul III” creşte şi descreşte odată cu fenomenul Caritas. Pantea raportează: „Octombrie-noiembrie 1993: cade Caritas-ul şi afacerile mele în acest sens se opresc şi ele. Restructurez parţial activitatea”. După prăbuşirea jocului piramidal, lui Pantea i se transmite să abandoneze constituirea agenţiei care urma să funcţioneze sub controlul SRI şi este trecut în rezervă pe motiv că nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Am încercat să aflăm şi opinia şefului SRI din acea perioadă despre implicarea serviciului în derularea fenomenului Caritas. „Nu-mi aduc aminte cu precizie câţi din SRI au fost într-adevăr profitori sau nu în acest sistem piramidal. Nu am nicio îndoială că au fost şi profitori din sistem, dar aş prefera să mă confrunt cu nişte documente scrise”, ne-a declarat Virgil Măgureanu, după care a refuzat să mai continue discuţia, arătându-se deranjat de abordarea acestui subiect.
Un ofiţer acoperit gestiona listele cu câştigători
Aşadar, Măgureanu admite că au existat profitori din sistem, dar refuză să dezvolte subiectul deşi ar fi în măsură să facă lumină în acest mister care planează de peste 20 de ani. Dan Pantea, ofiţer acoperit al SRI-ului pe care Măgureanu îl conducea, controla întreaga bază de date a sistemului Caritas. „Pantea era cel care coordona sistemul IT. El ne preda listele cu câştigători pe care le publicam în ziar”, ne-a declarat Octavian Iacob, redactor-şef la „Mesagerul transilvan” în perioada de vârf a jocului piramidal.
Iacob a fost el însuşi implicat în fenomenul Caritas, fiind vehiculat drept cel care a adus circuitul lui Ioan Stoica la Cluj. Se jură că l-a cunoscut pe Stoica pe vremea când acesta demarase jocul într-un garaj din Făgăraş: „Nevastă-mea a depus nişte bani şi, când m-am dus să ridic câştigul, am găsit acolo o mare de oameni. L-am văzut pe Stoica şi am zis că merită să fac un interviu cu el. După ce l-am publicat, mai multe ziare l-au căutat să-i facă reclamă, iar el a venit la mine: «Dumneata mi-ai luat primul interviu, haide să încheiem un contract de publicitate cu ziarul Mesagerul»”.
Numai că arhiva ziarului la care lucra îl contrazice flagrant pe Octavian Iacob: interviul cu Stoica a apărut în aceeaşi zi şi pe aceeaşi pagină cu anunţul publicitar care trâmbiţa apariţia jocului Caritas, ceea ce înseamnă că între cele două părţi exista deja o înţelegere. Pus în faţa acestui adevăr, Iacob a dat înapoi: „Îmi este greu acum să-mi amintesc, au trecut 20 de ani. Trebuie să mă documentez pentru că ceva nu se leagă. Undeva e o inadvertenţă”.
Inadvertenţe există inclusiv între varianta pe care Octavian Iacob o prezintă astăzi şi cea pe care o expunea în 1993, într-un interviu publicat în cartea „Radiografia unui miracol”. Acolo spunea că plecase la Făgăraş special pentru a-l chema pe Stoica la Cluj şi a-i propune o înţelegere cu „Mesagerul” care urma să ridice tirajul ziarului. Această variantă despre apariţia Caritas la Cluj a fost considerată credibilă inclusiv de către SRI, care, într-un raport publicat de „Evenimentul zilei” în vara lui ’93, repeta cu cu rigurozitate scenariul lui Octavian Iacob. Ioan Stoica, singurul care ar putea lămuri misterul, a refuzat orice contact cu presa după ce a fost eliberat din închisoare în 1996, cu şase ani mai devreme decât pedeapsa pe care o primise iniţial.
Laboratorul din spatele unei ţepe naţionale
Amploarea luată de circuitul Caritas a avut la origini un cumul de factori imposibil de controlat de către un contabil care umbla cu creionul chimic după ureche. Ioan Stoica nu pare să fi fost altceva decât un simplu pion manevrat din culise de cei care stăpâneau peste ţară la începutul anilor ’90.
Înainte de toate, Caritas n-ar fi fost posibil fără pasivitatea şi chiar bunăvoinţă autorităţilor. Stoica figura în arhivele poliţiei cu antecedente penale, după ce fusese condamnat pentru delapidare în anii ’70, dar informaţia a fost făcută publică abia după prăbuşirea jocului. Când circuitul ajunsese la apogeu, premierul Nicolae Văcăroiu declara nonşalant: „Fiecare om e răspunzător de banii lui şi face ce vrea cu ei. Nu e treaba mea”.
„Să ne luăm de pe gât ştreangul datoriei externe“
La Cluj, Caritas a fost susţinut făţiş de autorităţi, în frunte cu primarul Gheorghe Funar şi cu întreg partidul pe care acesta îl conducea (Partidul Unităţii Naţiunii Române). PUNR era o formaţiune puternică în zona Ardealului, axată pe un discurs ultranaţionalist şi cu o mulţime de foşti ofiţeri de Securitate în componenţă. (La alegerile din 2000, PUNR-ul s-a aliat cu Partidul Naţional Român, controlat de Virgil Măgureanu şi populat, de asemenea, cu oameni din zona serviciilor). De altfel, filosofia Caritas era asemănătoare cu cea a PUNR-ului, românii fiind îndemnaţi să se unească împotriva asasinilor economici din Occident sub umbrela circuitului financiar patronat de Ioan Stoica. Funar mai susţine şi astăzi că jocul Caritas a fost o iniţiativă lăudabilă: „ S-a încercat o mare unitate a românilor şi s-a dat posibilitatea stricării planurilor prin care asasinii economici au sperat că vor face praf economia românească”.
Caritas a însemnat, de fapt, un adevărat aparat de propagandă mobilizat într-o singură direcţie: să convingă masele de seriozitatea Caritas-ului şi să atragă în conturile acestei firme banii unui număr cât mai mare de oameni. Un aparat care părea să acţioneze după un plan foarte bine conturat, începând cu ziarele care promovau circuitul, continuând cu politicienii care îl girau şi terminând cu cei care scriau cărţi despre Caritas. Una dintre ele („Fenomenul Caritas sau mântuirea românilor prin ei înşişi”) era semnată de fostul ofiţer de Securitate Dan Zamfirescu şi conţinea astfel de pasaje: „În faţa acestui genocid antiromânesc planificat cu pârghii internaţionale aparent imposibil de înfruntat, s-a înălţat dintr-o dată miraculoasa schemă piramidală a lui Ioan Stoica. Să ne luăm de pe gât ştreangul datoriei externe, de care am mai făcut dovadă că putem scăpa”.
Caritas a avut chiar şi o fundaţie, înfiinţată pe 17 august 1993, sub numele de „ProCaritas” şi având misiunea „de a apăra circuitul de toate atacurile nesăbuite din presă şi de pretutindeni”. Fundaţia era condusă de câţiva ofiţeri în rezervă, între care Alexandru Nerişanu, fost ofiţer de contrainformaţii. Presa vremii scria că, la una dintre şedinţele cu depunătorii, când au fost prezentaţi membrii consiliului de conducere, o mare parte dintre ei au fost deconspiraţi ca securişti de către participanţi.
Cum a fost potolită furia păgubiţilor
Această uriaşă şaradă ticluită în subteranele sistemului a însemnat colectarea a mii de miliarde de lei de la pătura de jos a populaţiei (Caritas s-a branduit ca un sistem de întrajutorare adresat oamenilor amărâţi) şi direcţionarea lor către favorizaţii sistemului. Ioan Stoica însuşi a recunoscut că asupra sa se făceau presiuni pentru acordarea unor câştiguri „peste rând”, iar Traian Cismaşu, membru fondator al PUNR, a afirmat că în timpul conferinţelor naţionale ale PUNR se adunau bani pentru a fi depuşi la Caritas şi că mulţi parlamentari încasau câştiguri peste rând, după numai câteva zile de la data depunerii.
Numelor celor care au profitat sunt încă necunoscute atâta vreme cât baza de date a Caritas a fost administrată de un ofiţer SRI (Dan Pantea), care ulterior a şi dispărut din ţară. Întrucât riscul unei revolte populare care putea să scape de sub control era foarte ridicat, închiderea circuitului Caritas a fost, de asemenea, o operaţiune bine planificată. Aşa cum se recomanda şi într-un raport al SRI, ea a fost făcută treptat şi întinsă pe o perioadă lungă de timp, pentru a disipa furia celor păgubiţi.
S-a început din toamna lui 1993, când Caritas a început să rărească plăţile. În acest timp, aceleaşi canale care elogiau circuitul cu un an în urmă răspândeau acum zvonuri despre sedii ale Caritas jefuite de persoane necunoscute şi despre conspiraţii externe „dirijate de evreul Soros şi de UDMR”.
Incertitudinea a planat vreme de câteva luni, iar când prăbuşirea Caritas a devenit evidentă, Stoica a ieşit în faţă şi i-a asigurat pe depunători că îşi vor recupera banii, cu condiţia să aibă răbdare: „Sunt camioane întregi de documente pe care trebuie să le verificăm. Firma noastră se află, în momentul de faţă, în primele o sută din lume ca volum de muncă. Fac un apel către toţi participanţii la circuit să dispună de răbdare şi de calm şi să stea acasă”. În tot acest timp, autorităţile îi ţineau isonul lui Stoica, anunţând că ancheta va fi anevoioasă şi de durată.
Stoica a primit şapte ani, dar a executat unul
Scopul a fost atins şi, în afara unor mitinguri anemice şi a câtorva persoane intrate în greva foamei, populaţia a rămas cuminte şi resemnată. Ioan Stoica a fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august, când devenise evident că nimeni nu-şi va mai recupera banii. A fost ridicat de la Cluj şi dus la Bucureşti cu avionul, fără cătuşe la mâini, laolaltă cu ceilalţi pasageri ai unei curse de linie.
Trecuse aproape un an de la momentul în care Caritas blocase plăţile şi, în tot acest timp, Stoica fusese lăsat în libertate şi oferise zeci de interviuri amăgitoare despre renaşterea jocului şi înapoierea banilor către depunători. Şi pentru ca sfidarea să fie completă, în toamna aceluiaşi an 1994, PUNR, partidul care girase şi susţinuse Caritas-ul, a fost cooptat la guvernare. Ioan Stoica a fost condamnat, în 1995, la şapte ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat în vara anului 1996.