„Promovarea donării de sânge este o preocupare constantă a Crucii Roşii Române“. Pe 4 iulie, organizaţia a împlinit 143 de ani
0Prima misiune a Crucii Roşii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniţi, indiferent de tabără din care făceau parte. La nici trei săptămâni de la înfiinţare, în data de 20 iulie 1876, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Astăzi ea numără 7.000 de voluntari şi 400 de angajaţi.
„Ziua de 4 iulie este un motiv de sărbătoare dar şi un momentul în care ne amintim cu respect şi recunoştinţă de cei care au pus bazele celei mai vechi şi prestigioase organizaţii din Romania. Este vorba despre mari personalităţi ale istorie române precum prinţul Dimitrie Ghica, Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino, Dr. Carol Davila. Timp de 143 de ani multe personalităţi ale vremii şi-au legat destinele de activitatea noastră umanitară. Începând din anul 2015, Crucea Roşie Română are ca preşedinte pe Majestatea Sa Margareta continuând o tradiţie istorică începută de Regina Elisabeta, Regina Maria şi Regina Elena. Mulţumim Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei pentru onoarea de a a fi preşedintele organizaţiei noastre pentru un nou mandat de 4 ani“, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.
Potrivit aceleiaşi surse, de 143 de ani fără întrerupere, Crucea Roşie Română s-a aflat în prima linie a asistenţei umanitare, oriunde pentru oricine. „Amintim astfel, contribuţia surorilor de Cruce Roşie care au alinat suferinţa răniţilor şi bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri şi bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos şi tuberculoză şi care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Nu-i uităm, de asemenea pe voluntarii care au distribuit hrană persoanelor ce sufereau de foame, au construit adăposturi pentru cei ce au rămas fără case în urma inundaţiilor, cutremurelor, războiului sau au împărţit haine şi pături pentru a asigura căldură în timpul frigului extrem.“
În cadrul Crucii Roşii România funcţionează astăzi 7.000 de voluntari, 400 de angajaţi şi 570.000 de beneficiari.
Sunt recunoscătoare şi mândră de dăruirea acestor oameni
În mesajul său, Majestatea Sa Custodele Coroanei, a declarat că prin grija şi cu implicarea lor, generaţii de voluntari au făcut bine în viaţa a milioane de oameni. „Sunt recunoscătoare şi mândră de dăruirea acestor oameni care şi-au oferit constant energia, priceperea, voinţa şi ideile lor creative pentru a îndeplini misiunea noastră, pe timp de pace sau de război, în comunităţile sărace, în stradă, în întreaga ţară şi chiar în lume. Înaintaşii noştri au răspuns tuturor necazurilor vremii şi au căutat soluţii pentru fiecare situaţie de criză. Mergând pe urmele lor, ne dorim să facem mai mult şi mai bine. Războiul, dezastrele naturale, epidemiile, sărăcia, migraţia sunt situaţii de criză. Dar şi lipsa sângelui este tot o criză. Fără sânge nu poţi salva vieţi. Promovarea donării de sânge este o preocupare constantă a Crucii Roşii Române de mai bine de 50 de ani. Încă de la începuturile Centrelor de Hematologie în România, organizaţia noastră a susţinut campanii de educare a populaţiei cu privire la necesitatea vitală a sângelui. Chemarea noastră este astăzi la fel de actuală, pentru că produsele din sânge sunt perisabile, pentru că medicina a evoluat, pentru că nevoia de sânge este din ce în ce mai mare. În aceste condiţii, avem nevoie de donatori în mod constant“, a spus Margareta.