Evanghelia după Iuda

scriere apocrifă intitulată "Evanghelia Mariei (Magdalena)", ceea ce astăzi poartă numele de "Evanghelia după Iuda" face parte din acelaşi curent al primelor veacuri creştine numit gnosticism.

scriere apocrifă intitulată "Evanghelia Mariei (Magdalena)", ceea ce astăzi poartă numele de "Evanghelia după Iuda" face parte din acelaşi curent al primelor veacuri creştine numit gnosticism. Aceasta era una dintre "formulele" considerate inacceptabile pentru creştinii ortodocşi, numite erezii.
Ca şi în alte cazuri, manuscrisul "Evangheliei după Iuda" a fost descoperit de căutătorii de antichităţi într-un loc încă plin de surprize - Egiptul. Traseul ulterior al noii comori a fost relativ "clasic": a trecut prin mai multe mâini, s-au cerut sume astronomice, s-a deteriorat pe parcursul a 17 ani cât a fost depus într-un seif (în aşteptarea unui cumpărător generos) mai mult decât în cei 1600-1700 de ani cât a stat ascuns într-un mormânt... Astăzi, cercetătorii au reuşit să reconstituie peste 80% din conţinut şi să-l traducă din limba coptă în care a fost scris (folosind însă alfabetul grec).
Prin ce este alimentat de această dată senzaţionalul? Evident, este o altă abordare prin care sunt demontate teoriile creştine oficiale. Numai că manuscrisul nu aduce nimic nou... Specialiştii ştiau de mult teoria gnostică. Gnosticismul a fost o mişcare paralelă creştinismului (ce începea a se cristaliza), mişcare în care erau combătute adesea dogmele oficiale. În timp, creştinismul a supravieţuit, pe când gnosticismul a rămas doar un obiect de studiu pentru cercetători şi un fertil câmp de inspiraţie pentru diversele mişcări pseudo-creştine.
"Evanghelia după Iuda" prezintă un Iisus nonconformist:
şi el se afla în Iudeea/ printre ucenicii săi; într-o zi/ i-a găsit stând/ împreună şi exersând/ cele dumnezeieşti. Când a sosit la întâlnirea discipolilor săi,/ care împreună înălţau o rugăciune/ de mulţumire deasupra pâinii/(eucharistia), el a râs./ Discipolii i-au spus:/ "De ce râzi văzându-ne/ euharistia? Ce-am făcut/ de nu-ţi place?". El a răspuns/ zicându-le: "Nu râd de voi,/ nici de ceea ce faceţi/ din proprie voinţă, ci de cel/ care va primi ofranda, Dumnezeul vostru"
.
În faţa nelămuririi discipolilor, Iisus îi avertizează că nu poate fi cunoscut de oamenii aflaţi în starea în care sunt astăzi. şi îi provoacă întrebându-i cine consideră că ar fi Fiul lui Dumnezeu? Întrucât singurul care răspunde la întrebare este Iuda, acesta primeşte îndemnul de a se despărţi de ceilalţi pentru o întâlnire privată în care să primească învăţătura profundă: "Desparte-te/ de ei căci îţi voi spune/ tainele (mysterion) Împărăţiei./ Poţi ajunge la ea (i.e. la Împărăţia cerurilor)/ însă amară-ţi va fi suferinţa/ căci un altul îţi va/ lua locul pentru ca cei doisprezece/ discipoli să poată fi/ în număr complet lângă Dumnezeul lor".
Astfel, în particular, Iuda este îndemnat chiar de Iisus să joace rolul cunoscut în istorie, tocmai pentru a-l ajuta (conform credinţei gnostice): rolul de "a sacrifica trupul care îl înveleşte pe adevăratul Hristos"...
Subliniem că teoria de mai sus a fost combătută de credinţa creştină încă din anul 180 d. Hr. de episcopul Irineu de Lyon într-o lucrare intitulată "Împotriva ereziilor"...
Aşadar, nimic nou sub soare, este vorba doar despre o preluare mediatică făcută cu toate ustensilele zilei, pe fondul unei descoperiri într-adevăr importante. Căci pentru cercetători un astfel de manuscris este fără îndoială o mină de aur, dar din cu totul alte motive. Iată de ce am apelat la câţiva dintre cei mai renumiţi cercetători ai creştinismului timpuriu din lume - pentru a le cunoaşte opiniile. Menţionăm că am beneficiat de ajutorul colaboratorului nostru Alin Suciu - doctorand în creştinismul timpuriu şi gnosticism la Facultatea de Teologie şi ştiinţe Religioase a Universităţii Laval din Quebes City (Canada). Tot Alin Suciu este autorul traducerii din coptă a celor câteva versete de mai sus.

Iuda Iscarioteanul: trădător sau cel mai bun prieten? Cine a fost el de fapt? Care au fost motivele pentru care a ales să facă ceea ce a făcut? La asemenea întrebări au cugetat, de multă vreme, savanţii, poeţii, dramaturgii şi romancierii. Acum însă, publicarea Evangheliei după Iuda a readus în atenţie aceste întrebări, iar publicul e tentat să creadă că noua evanghelie furnizează răspunsurile scontate. Chiar aşa să fie?

Preferinţa pentru Iuda şi respingerea creştinismului apostolic fac parte din atitudinea revoluţionară a gnosticilor faţă de mesajul creştin. Scripturile sunt interpretate mereu în cheie inversă, în noua ordine plus devenind minus şi viceversa. Bunăoară, începând din secolul al II-lea, gnosticii şi-au ales drept recipiente ale revelaţiei personaje pe care Biblia fie le menţionează doar în treacăt, fie le demonizează: Cain, Seth, sodomiţii, apostolii Toma, Filip, Iuda sau prostituata Maria Magdalena, care devine personaj central în "Evanghelia Mariei (Magdalena)". Nu poate fi vorba, prin urmare, în nici un caz de revoluţionarea cunoaşterii noastre asupra comunităţii apostolice, ci doar de o atitudine revizionistă, de contracarare a creştinismului instituţional prin aducerea în prim-plan a altor personaje decât Moise, profeţii Vechiului Testament sau cei patru evanghelişti. În perspectiva gnostică, toţi aceştia sunt supuşii Dumnezeului ignorant, ei sunt cei care rătăcesc mulţimea de credincioşi, după cum se exprima chiar autorul "Evangheliei după Iuda".

"Atunci când au prezentat publicului larg manuscrisul, editorii au uitat să spună că gnosticismul reprezintă o amplă mişcare de reevaluare, revizuire şi rescriere a canonului creştin şi că "Evanghelia după Iuda" e imposibil de evaluat în afara acestei prezumţii metodologice. "

Louis Painchaud
În opinia mea, textul ne oferă, bineînţeles, detalii importante legate de creştinismul timpuriu, însă nu în sensul în care se aşteaptă marele public. Ca specialist în literatura primelor veacuri creştine, sunt nevoit să-i dezamăgesc pe cei ce-l consideră în măsură să răstoarne toate ierarhiile bisericeşti. Evanghelia după Iuda nu ne dă informaţii despre evenimentele care s-au petrecut în Ierusalim în jurul anului '30 şi care au dus, în ultimă instanţă, la moartea lui Hristos. Textul a fost scris, după toate probabilităţile, în a doua jumătate a celui de-al II-lea secol şi se alătură vocilor care exprimă credinţele religioase ale unui grup marginalizat de istorie. El ne oferă detalii interesante despre reacţiile unora împotriva mecanismului autorităţii în Biserica încă tânără. Deosebirea pe care o facem azi între erezie şi ortodoxie nu a fost întotdeauna foarte limpede, căci la sfârşitul secolului al II-lea graniţă dintre ortodoxie şi erezie nu era încă trasată. Orientări şi credinţe diferite puteau coexista în acelaşi oraş sau chiar în aceeaşi comunitate.Louis Painchaud este coordonatorul proiectului "Bibliothèque copte de Nag Hammadi" şi profesor titular la Faculte de theologie et de sciences religieuses, Universitatea Laval (Quebec)

Radu Preda
Discuţiile din ultima vreme în jurul unor texte precum aşa-zisa "Evanghelie după Iuda" sau a unor romane precum "Codul lui Da Vinci" sunt semnele clare nu atât ale lipsei de identitate creştină, cât dovezi ale existenţei acesteia. Nu te lupţi cu toate armele împotriva unei năluci. Or, seria aceasta de pre-texte, prin care este pusă sub semnul întrebării integritatea mesajului eclesial, este argumentul cel mai evident al importanţei pe care, după moartea ideologiilor şi instaurarea regimului crepuscular al post-modernismului, o are (încă) dimensiunea religioasă. Referitor la "Evanghelia după Iuda" sau "Evanghelia lui Iuda", ar fi de spus că ea nu este nici pe departe o descoperire senzaţională, ceva absolut nou sau nemaiauzit. În textul cu pricina se regăsesc toate elementele unui sincretism reluat la nesfârşit, o supă reîncălzită până la dispariţia oricărui gust. Tezele care circulă în lumea academică de mai bine de jumătate de secol sunt acum prezentate publicului larg şi vândute drept dezvăluiri.
Teolog, lector,
Universitatea Babeş Bolyai,
Cluj-Napoca

Poate pune în pericol Evanghelia după Iuda autoritatea Bisericii?
Charles W. Hedrick
Poate pune în pericol "Evanghelia după Iuda" autoritatea instituţiei ecleziale?
În nici un caz! În general, descoperirea unor noi evanghelii de-a lungul timpului s-a dovedit a avea un impact minor asupra bisericii ca instituţie. Cu toate acestea, cititorii de rând, care încep să-şi de-a seama de semnificaţia celor pe puţin 34 de evanghelii creştine care ne-au parvenit din antichitate, pot să-şi pună probleme cu privire la motivul pentru care sunt atât de importante cele patru texte canonice, iar acesta îi va ajuta să înţeleagă originile creştinităţii istoric, şi nu romantic. Din punctul meu de vedere însă, faptul în sine ar fi un câştig pentru biserică.
Charles W. Hedrick - coptolog şi teolog, este profesor emerit de studii religioase la Southwest Missouri State University din S.U.A. El a făcut parte din echipa UNESCO care a lucrat vreme de mai mulţi ani în Cairo pentru restaurarea şi traducerea codexurilor de la Nag Hammadi

"Nu aflăm absolut nimic din acest text despre personajul istoric care a fost Iuda, pe care evangheliile canonice îl descriu ca fiind trădătorul lui Iisus. Nu aflăm, de asemenea, nimic despre Iisus din Nazaret ca personaj istoric. Această evanghelie ne oferă însă informaţii istorice preţioase privind confruntarea dintre Biserica ortodoxă şi gnosticismul sethian în timpul celui de-al II-lea secol. Cine spune mai mult este cu siguranţă interesat de altceva decât de informarea marelui public."