Cum să scapi de problemele digestive

0
0

Arsurile, durerile stomacale şi balonările creează un disconfort digestiv, iar netratate, pot duce la apariţia unor afecţiuni digestive, precum gastrită, ulcer sau reflux gastroesofagian. Printre cei mai comuni factori care duc la apariţia acestor simptome neplăcute se numără: alimentaţia dezechilibrată, stresul şi lipsa somnului.

Totuşi, dacă aceste simptome persistă o lungă perioadă de timp, există riscul de a suferi, deja, de una din afecţiunile menţionate mai sus.

Ghimbirul, bun pentru arsurile cauzate de ulcer

Arsurile stomacale sunt un simptom destul de neplăcut care este asociat, adesea, cu durerile de la nivelul abdomenului superior. Deşi pot semnala existenţa unei gastrite sau a refluxului gastroesofagian, arsurile stomacale se pot declanşa în perioadele stresante, încărcate de tensiuni.

De asemenea, ele pot fi o consecinţă a unei alimentaţii necorespunzătoare. Consumul constant de alimente acide poate duce, în timp, la apariţia arsurilor stomacale.

Pentru a le preveni este indicat să nu se consume fructe acide şi legume crude. Însă, bananele sunt chiar indicate în tratarea arsurilor stomacale, deoarece reduc nivelul de aciditate și, implicit, senzaţia de arsură.

Totodată, este recomandat să se evite consumul de alcool şi alimente condimentate, să nu se sară peste mese, să se bea lapte, însă nu pe stomacul gol, doarece poate agrava arsurile.

În cazul în care arsurile sunt cauzate de ulcer, un bun remediu este ghimbirul. Consumat sub formă de ceai sau presărat în mâncăruri, ghimbirul reduce inflamaţiile intestinelor, combate flatulenţa şi calmează iritaţiile şi arsurile cauzate de ulcer.

Află care sunt celelalte remedii naturale care alină arsurile la stomac, pe clickpentrufemei.ro

Citeşte şi:
5 leacuri pentru ficatul suprasolicitat

Analgezice din farmacia verde

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri