Cât se practică medicina integrativă în România
0
„Omul este o fiinţă unitară, alcătuită din trup, minte şi suflet.” Pe acest concept se bazează medicina integrativă, o modalitate prin care se îmbină armonios şi personalizat terapiile alopate cu cele naturiste.
Deşi este o abordare relativ nouă în practica medicală, medicina integrativă începe să devină tot mai populară şi la noi. Filozofia după care se ghidează ea este de a privi fiinţa ca întreg, dar şi ca individualitate. De aceea, terapiile se stabilesc în mod personalizat, pe baza istoricului medical al fiecărui individ, a manifestărilor curente, dar şi a bolilor pentru care există predispoziţie. În plus, metodele terapeutice utilizate se adresează atât simptomelor fizice, cât şi celor psihice, luându-se în calcul şi starea emoţională a persoanei tratate. „Medicina integrativă se bazează pe faptul că omul este o fiinţă unitară. Mai exact, acelaşi pacient pe care îl explorăm din punct de vedere al medicinei chineze tradiţionale, de exemplu, ca să vedem tulburările energetice pe care apoi să le tratăm, poate fi evaluat şi din punct de vedere al medicinei occidentale. Până la urmă, obiectivul este să se poată alege cea mai potrivită metodă de tratament pentru fiecare persoană în parte", spune Alice Popescu, specialist în acupunctură la Clinica de Medicină Integrativă Qi din Bucureşti.
Terapiile complementare utilizate sunt sigure
În funcţie de problemele de sănătate ale persoanei în cauză, se pot recomanda metode de diagnostic utilizate în medicina clasică, cum ar fi analizele de sânge, şi un tratament alopat asociat cu unul naturist. Trebuie precizat că terapiile complementare utilizate în medicina integrativă sunt cele care se bucură de suport ştiinţific în ceea ce priveşte eficienţa şi siguranţa. Astfel, pot fi indicate fitoterapia, homeopatia, acupunctura, chiropractica sau alte metode complementare în funcţie de nevoile individuale. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Nicolae Urbean, în vârstă de 61 de ani, care suferă de hernie de disc şi căruia i s-a recomandat o intervenţie chirurgicală. Însă el a decis să găsească o alternativă la operaţie şi s-a adresat unei clinici de medicină integrativă. „Pentru hernia de disc fac un tratament de osteopatie şi, în paralel, am venit la clinica de medicină integrativă să fac şi acupunctură. După prima şedinţă, am constatat aproape instantaneu o atenuare a durerilor. După aceea, am hotărât să fac terapia complet. Sper ca în acest fel să scap de bisturiu", povesteşte Nicolae Urbean.

Andreea urmează de şase luni principiile medicinei integrative
Prin combinare, terapiile îşi potenţează efectele
Avantajele medicinei integrative constau în faptul că pot fi folosite atât medicamente ce conţin substanţe de natură chimică, cât şi preparate din plante cu efecte similare, iar atunci când sunt folosite în asociere, eficacitatea lor terapeutică este net îmbunătăţită. În plus, unele medicamente au efecte adverse care pot fi atenuate prin administrarea adjuvantelor din plante. Andreea Gaibaş, de 21 de ani, a ajuns la o clinică de medicină integrativă după ce a urmat un tratament cu anticoncepţionale, însă tulburările menstruale cu care se confrunta din adolescenţă persistau. „Am fost sfătuită să urmez o terapie cu tinctură de zmeur şi acum mă simt foarte bine. În plus, am şi o sensibilitate hepatică şi ulcer în fază incipientă. De aceea, iau şi pansamente gastrice cum ar fi omez, dar beau şi ceai de aloe. Alternez cele două remedii şi rezultatele sunt vizibile", mărturiseşte Andreea.
Vindecarea vine din interior
Potrivit specialiştilor, medicina integrativă permite nu doar depistarea şi tratarea unor afecţiuni, ci şi îndrumarea persoanei tratate astfel încât aceasta să evite pe cât posibil eventuale recidive ale bolii. Astfel, în funcţie de situaţie, cei trataţi integrativ sunt sfătuiţi să-şi modifice stilul de alimentaţie, să practice diverse activităţi fizice şi să urmeze terapii cu scop preventiv. De exemplu, există terapii care stimulează vindecarea persoanelor cu cancer şi care se adresează în principal reechilibrării mentale şi emoţionale. „În cazul pacienţilor cu cancer se poate stimula vindecarea prin terapie psihologică, prin terapia ocupaţională şi, în cazul copiilor, prin terapia prin artă. De altfel, avem în vedere înfiinţarea a trei centre de consiliere în Bucureşti, în Cluj-Napoca şi în Iaşi, în care se va face consilierea persoanelor cu probleme oncologice astfel încât acestea să se reintegreze în societate şi să se angajeze", menţionează Liviu Mandler, preşedintele Patronatului Medicinei Integrative.

Liviu Mandler, preşedintele Patronatului Medicinei Integrative
Conceptul are tot mai mulţi adepţi
În ultimii ani, tot mai mulţi medici de medicină alopată urmează cursuri de pregătire în terapii alternative. Unul dintre ei este medicul de familie Ruxandra Constantina care are specializare şi în fitoterapie, şi în reflexoterapie. „Lucrez de trei ani la Clinica Med-As din Bucureşti şi tot de atunci practic această nouă abordare de diagnostic şi de tratament. Rezultatele sunt mai mult decât promiţătoare şi tot mai mulţi pacienţi beneficiază de conceptul de medicină integrativă", subliniază Ruxandra Constantina.
Beneficiu: Efectele adverse ale medicamentelor de sinteză pot fi atenuate cu ajutorul remediilor naturiste.