Când şi cum apelăm la medicul de familie în perioda de izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

În perioada de izolare socială vizitele la cabinetele medicilor de familie sunt limitate. Cum procedăm atunci când avem nevoie de o consultaţie de prevenţie?

Dr. Burduja Mariana, Medic Primar în Medicina de Familie, dezvăluie pentru ce tip de probleme apelează pacienţii în această perioadă şi explică importanţa telemedicinei în contextul actual prin experienţa sa ca medic voluntar care oferă gratuit consultanţă online pe www.medicipentruromania.ro

Ce v-a determinat să vă afiliaţi ca medic voluntar în cadrul campaniei ”Nu uităm de ceilalţi”, iniţiată de programul Medici pentru România?

În aceste vremuri excepţionale, dincolo de a îmi face meseria zi de zi, îmi doresc să dau o mână de ajutor pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale celor aflaţi în nevoie. Toate resursele sunt concentrate pe gestionarea pandemiei, nu doar în România, ci peste tot în lume. Şi este normal să fie aşa, avem de-a face cu un virus despre care deocamdată se ştiu foarte puţine lucruri, despre care învăţăm zilnic, în timp ce vieţile oamenilor sunt ameninţate. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de consultanţă medicală pentru diferite boli cronice sau simptomatologii fără legătură cu COVID-19 – pe care nu trebuie să îi uităm. Aceasta ar fi esenţa programului „Nu uităm de ceilalţi” al platformei Medici pentru România, cu care am rezonat perfect, nu doar prin prisma meseriei, ci şi a educaţiei pe care am primit-o în familie. Şi a principiului pe baza căruia mi-am ghidat întreaga carieră: un bine cât de mic e mult mai mult decât nimic.

Ce rol poate avea telemedicina în strategia medicală la momentul actual şi în ce situaţii credeţi că este o soluţie viabilă?

Un rol vital, fără doar şi poate. În acest moment, cu toate recomandările şi restricţiile ce vizează izolarea şi distanţarea socială, dar şi în contextul unei presiuni fără precedent asupra sistemului medical, este clar că programele ce implică telemedicina sunt cea mai sigură şi la îndemână metodă de a comunica eficient cu cei aflaţi în suferinţă, de a îi proteja şi ţine la distanţă de camerele de gardă ale spitalelor. Aşadar, excluzând cazurile grave şi foarte grave, care au nevoie de monitorizare şi consult de specialitate, pentru pacienţii cu probleme uşoare sau cei cu boli cronice care au nevoie de îndrumare sau consultanţă, programele de tipul celui dezvoltat de Medici pentru România sunt ideale.

Este prima dumneavoastră experienţă legată de telemedicină? Ca medic, cum vi se pare?

Da, este prima mea experienţă de acest fel. Telemedicina este o metoda foarte practică în actualele condiţii impuse de pandemie – şi nu numai. Probabil şi pe viitor va avea un rol important, dar nu trebuie nici să negăm importanţa consultului clinic complet, pe care l-am învăţat în şcoala românească medicală de lungă tradiţie. În toţi anii de practică, diagnosticul clinic pe care l-am pus iniţial a fost de cele mai multe ori confirmat de investigaţiile de specialitate ulterioare – iar acest lucru va continua să rămână de bază, atât pentru asigurarea tratamentului potrivit, cât şi pentru dezvoltarea unei relaţii de încredere între pacient şi medic, necesară pentru respectarea indicaţiilor. Mai degrabă aş spune că telemedicina va fi complementară actualelor practici, în beneficiul pacientului.

Sunt oameni care descriu telemedicina ca fiind „medicina viitorului?”. Care este părerea dumneavoastră despre acest lucru?

Sunt convinsă că va fi o parte importantă din vieţile noastre şi ale pacienţilor, dar nu va fi singura metodă.Vedem şi în aceste zile cât de complicată este pentru mulţi dintre noi această perioadă de izolare. Suntem fiinţe sociale, avem nevoie de comunicare şi interacţiune directă. În plus, pentru mulţi pacienţi, consultul la medicul de familie are şi un rol de terapie psihică, nu doar fizică. Am pacienţi, în special mai în vârstă, care acordă o atenţie deosebită întâlnirii cu medicul. Aşteaptă nerăbdători ziua programării, vin cu o listă de probleme pe care le discută în linişte şi pleacă alinaţi şi încrezători. Dincolo de sfaturile medicale, contează enorm un zâmbet sincer, o vorbă bună, un compliment strecurat printre procedurile medicale sau discuţiile despre familii. Am pacienţi cărora le-am cunoscut şi îngrijit patru generaţii. Se dezvoltă un gen de relaţii interumane care pot fi întreţinute doar prin interacţiune directă.

Câte zile de consultaţii oferiţi pe săptămână pe platforma www.medicipentruromania.ro?

Două zile pe săptămână sunt dedicate acestui program. Cererea este mare şi aş vrea să pot oferi mai mult, dar am zile pline la cabinet, cu aproape 2000 de pacienţi înscrişi pe lista mea. În plus, dincolo de consultaţiile de la cabinet şi sesiunile online, avem nevoie de timp pentru studiu şi informare medicală, în general şi cu atât mai mult în această perioadă.

Cu ce gen de probleme au apelat până acum la dumneavoastră pacienţii?

Pacienţii tineri aflaţi în izolare voluntară apelează cu simptome determinate de aceste restricţii: modificarea bioritmului cu inversarea stării de somn cu cea de veghe, stres, anxietate, insomnii, palpitaţii sau alte simptome cauzate de carenţe de vitamine sau minerale.

O altă categorie ar fi pacienţii cronici în tratament permanent pentru diverse afecţiuni, care au întrebări legate de anumite reacţii adverse, simptome noi sau modificări ale dozelor. Discutăm pe baza analizelor recente, schemelor actuale de tratament, schimbările din stilul de viaţă sau regimul alimentar.Am oferit şi soluţii de tratament alternativ (gemoterapie, homeopatie).

Mi se pare foarte important că, indiferent de discuţie sau probleme, la final pacienţii sunt mulţumiţi, liniştiţi şi apreciază foarte mult iniţiativa „Nu uităm de ceilalţi”.

Cum afectează pandemia COVID-19 munca în cabinetele de medicină de familie? Care sunt principalele provocări la momentul actual?

Pandemia ne-a schimbat vieţile tuturor, fără îndoială. În prima fază, a trebuit să îi convingem să nu se mai programeze la cabinet decât pentru consultaţii absolut necesare. Am început să ofer consultanţă tot mai mult la telefon, să le trimit reţetele online. Mai greu a fost cu pacienţii cu probleme respiratorii, pe care i-am ţinut izolaţi, oferindu-le permanent sfaturi şi scheme de tratament adaptate la evoluţia simptomelor.

O altă provocare a fost legată de echipamentul de protecţie, inexistent iniţial. M-am mobilizat repede şi l-am cumpărat online, împreună cu substanţele dezinfectante necesare. Ulterior, toţi medicii de familie am fost ajutati de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Patronatul Medicilor de Familie, care s-au implicat mult in dotarea cu echipament de protectie si produse de dezinfectie.

În prezent, principala provocare este educaţia pacienţilor pentru adaptarea la un nou stil de viaţă, la reguli mai stricte de igienă, obiceiuri sănătoase în izolare şi altele.

La cât timp ar trebui să apeleze un pacient la medicul de familie pentru o consultaţie de prevenţie?

Prevenţia este cea mai importantă latura a medicinei, iar doctorii de familie sunt esenţiali în acest proces.

Cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori apare un simptom care îi nelinişteşte – acesta este răspunsul. Foarte mulţi neglijează aceste lucruri, fie din comoditate, fie de teamă că vor afla ceva rău, astfel că avem situaţii în care bolile se agravează şi devin mai greu de tratat.

Prevenţia este esenţială. Sunt multe afecţiuni mute clinic care ar putea fi depistate la o analiză simplă de sânge (glicemia la diabetul zaharat), examenul citologic BPN (pentru cancerul de col uterin), Colonoscopia când există tulburări minore de tranzit intestinal (pentru cancerul de colon), o tuse persistentă mai mult de 3 săptămâni care nu cedează la tratament (Radiografia pulmonară simplă poate arăta semne de afectare pulmonară gravă) şi exemplele pot continua ...

Aşadar, îi încurajez pe toţi românii să nu aştepte până la agravarea unor posibile afecţiuni. Să meargă la medicul lor de familie cu toată încrederea. Am avut nenumărate cazuri în decursul întregii cariere de oameni care au venit la consultaţii de rutină sau pentru simptome minore şi şi-au salvat astfel viaţa, identificând din timp boli grave.

De ce este important ca pacientii sa mearga intai la medicul de familie iar ulterior la medicul specialist?

Medicina de familie este temelia asistenţei medicale. Un doctor de familie, în conceptul actual, înseamnă mult mai mult decât un medic generalist tradiţional. Medicul de familie are o imagine exhaustivă a pacientului, ştie antecedentele patologice, evoluţia şi tratamentul diverselor afecţiuni, mediul social şi familial, chiar anumiţi factori genetici cunoscuţi.

În plus, este important ca medicii specialişti să nu fie aglomeraţi de pacienţi care nu au indicaţii absolut necesare pentru examene de specialitate. Acest lucru înseamnă eficienţă pentru pacient, pentru sistemul medical, dar şi economii importante din bugetul destinat sănătăţii.

Cum vedeţi evoluţia pandemiei de COVID-19 în România şi, mai ales, ieşirea din această criză pe care o traversăm? Care sunt cele mai importante sfaturi pe care le daţi oamenilor din postura de medic?

Această pandemie ridică multe teorii, variante şi analiza ei este într-o continuă evoluţie. Încă vedem multe întrebări legat de origine, evoluţie, tratament şi vaccin. Toate îşi vor afla răspunsul, dar pentru asta e nevoie de timp. 

În România avem un număr relativ redus de pacienţi confirmaţi şi un număr şi mai mic de decese. Am apreciat măsurile ferme luate de autorităţi, cooperarea cetăţenilor (în cea mai mare parte) şi rolul de informare şi educare asumat de mass-media.

Ca cetăţean, am constatat faptul că România nu a fost pregătită – e drept că nici alte ţări mai avansate nu au fost pregătite pentru această pandemie. Au lipsit resurse materiale, dar şi un plan de urgenţă pentru organizarea din unităţile medicale pentru astfel de situaţii. Este foarte clar că asistenţa medicală de urgenţă este esenţială pentru securitatea naţională.

Ca medic, subliniez importanţa măsurilor de igienă, izolare şi respectare strictă a tuturor măsurilor impuse. Responsabilitatea pentru gestionarea acestei pandemii nu aparţine doar autorităţilor, ci fiecăruia dintre noi. Doar aşa vom putea preveni creşterea severă a numărului de persoane infectate, vom putea proteja categoriile vulnerabile şi ne vom putea întoarce curând la normalitatea care ne lipseşte atât de mult.

Chiar dacă revenirea va fi treptată, cu păstrarea unor restricţii şi norme de protecţie în spaţiile publice, vom aprecia mult mai mult fiecare zâmbet şi îmbrăţişare dăruite sau primite de la cei dragi. Vom reuşi să trecem peste această perioadă complicată dacă rămânem responsabili, ne informăm din surse oficiale, ne păstrăm altruismul, încrederea şi speranţa.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite