Apendicita, o afecțiune dificil de diagnosticat, dar ușor de tratat
0Una dintre cele mai frecvente afecțiuni abdominale, apendicita, este cel mai greu de identificat timpuriu la cei mici, comunicarea cu pacientul fiind una dintre principalele cauze. Semnele și simptomele apendicitei la copii includ durere abdominală localizată, greață, vărsături și alte manifestări.
Apendicita este o urgență abdominală ce trebuie depistată cât mai repede și tratată chirurgical, altfel putând să ducă la complicații severe și chiar la deces. În cazul copiilor, simptomele apendicitei sunt mai greu de identificat, mai ales dacă apare la o vârstă mică, la care medicul nu poate comunica foarte bine cu pacientul.
Apendicele este un diverticul digestiv situat în zona ileo-cecală, cu o incidență scăzută la copiii sub 3 ani și vârful de frecvență între 6 și 10 ani. Diagnosticul la copii mici poate fi dificil din cauza lipsei de cooperare. Apendicita netratată poate evolua către complicații grave, cum ar fi transformarea apendicelui iritat într-un organ infectat, care se poate sparge, determinând peritonită, aceasta, la rândul ei, putând avea consecințe fatale pentru pacient.
Măsuri rapide la primele simptome
Care sunt cauzele apendicitei acute la copii, ce manifestări prezintă, care sunt simptomele și ce tratament este indicat sunt întrebări la care ne răspunde Laura Dragomir, medic primar chirurgie și ortopedie infantilă, șef secție Chirurgie Infantilă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Semnele și simptomele apendicitei la copii includ durere abdominală localizată, greață, vărsături, febră și alte manifestări digestive. Este important să se acorde atenție promptă acestor simptome și să se caute îngrijire medicală de urgență.
Apendicita debutează cu durere abdominală în partea dreaptă jos sau periombilicală, intensificată la efort fizic sau tuse, însoțită de greață, vărsături, apetit scăzut, febră și posibile tulburări digestive. La copii, tabloul clinic apare în aproximativ 60% din cazuri.
„La copilul mic, din cauza lipsei de cooperare, diagnosticul poate fi dificil. Cauzele apendicitei sunt blocarea interiorului apendicelui cu mucus, paraziți, coproliți sau răsucirea apendicului în jurul său. Procesul inflamației este cauzat de obstrucția lumenului cu iritația și infecția care afectează peretele apendicelui și organele învecinate, bacteriile încep să crească rapid“, spune medicul Laura Dragomir.
De asemenea, medicul spune că diagnosticul implică „un istoric al semnelor și simptomelor, examinarea abdomenului, evaluarea durerii, teste de laborator și examene radiologice, precum ecografie abdominală sau CT abdominal“.
Intervenția chirurgicală, „cel mai comun tratament“
Apendicita la copii poate fi o afecțiune serioasă și necesită atenție medicală promptă. Dacă nu este tratată în mod corespunzător, poate duce la complicații grave, cum ar fi ruperea apendicelui și dezvoltarea peritonitei. Aceasta este o inflamație gravă a peritoneului, membrana care acoperă abdomenul și organele din această zonă, și poate pune viața în pericol.
„În general, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea apendicelui, apendicectomia, este cel mai comun tratament pentru apendicită. Cu toate acestea, în funcție de stadiul și de severitatea afecțiunii, abordarea medicală poate varia. Este crucial să se consulte un medic în cel mai scurt timp posibil pentru evaluare și tratament adecvat în cazul suspiciunii de apendicită la copii“, declară dr. Laura Dragomir.
În majoritatea cazurilor, tratamentul apendicitei acute constă în îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat, operație numită apendicectomie, ce poate fi efectuată prin mai multe metode.
„O anexă iritată se poate transforma într-o anexă infectată, care se sparge și duce la peritonită. Netratată, peritonita are o evoluție fatală pentru pacient. Tratamentul este chirurgical și sunt două metode de abordare: deschis sau laparoscopic. Tipul de intervenție depinde de antecedentele medicale și de severitatea bolii. Părinții trebuie să informeze medicul dacă copilul are alergii sau dacă ia medicamente pentru o boală cronică“, precizează medicul.
„Gravitatea cazurilor s-a redus considerabil“
Astăzi, percepția este că ne confruntăm cu mai puține cazuri de apendicită decât cu zeci de ani în urmă. „Parcă n-am mai auzit de apendicită la copii“, este o remarcă întâlnită în ultimii ani. În fapt, ce s-a redus este nu frecvența acestei afecțiuni, ci numărul de copii. De asemenea, cazurile sunt mai puțin grave, spune un medic chirurg cu zeci de ani de experiență în sala de operație.
„Sunt și acum apendicite, dar altceva s-a schimbat: mai puțini copii ajung în spital cu apendicită în stadiu avansat, de peritonită. Incomparabil mai puțini. Atunci erau mulți, erau neglijați și veneau de obicei cu puroi în burtă. Acum, îl doare burta, părintele merge cu el la doctor, asta e diferența. Sunt mai puține apendicite pentru că sunt și mai puțini copii – lucrurile sunt clare“, spune pentru „Weekend Adevărul“ medicul primar de chirurgie infantilă Gheorghe Ciobanu.
Mijloacele terapeutice, pe de altă parte, s-au îmbunătățit considerabil, precum și accesul la serviciile medicale, iar astăzi părinții se adresează medicului devreme. „Gravitatea cazurilor s-a redus considerabil pentru că acum au acces părinții la informație, sunt mai grijulii. Înainte aveau șapte copii, acum, cei mai mulți au doi maximum, și se duc la doctor la primele semne“, adaugă chirurgul.
Creșa, un loc al dezinteresului
Medicul Gheorghe Ciobanu a operat, în cariera de peste 40 de ani desfășurată în Spitalul Județean de Urgență Slatina, mii de copii, iar cu 30 de ani în urmă se ajungea frecvent cu copiii la spital în stadii aproape depășite.
„Veneau foarte mulți tardiv, pe ultima sută de metri, erau peritonite în ultimul stadiu, cu șanse de vindecare minime. Un singur copil am pierdut, în miile de cazuri. Patru zile de peritonită, șoc toxico-septic, ce poți să-i mai faci? Îl puteai opera, dar nu asta era problema. Anestezistul nu mai avea ce să facă, era șoc ireversibil, indiferent ce tratament îi făcea. Nu aveai cum să-l mai scoți din șoc“, explică medicul.
O realitate a perioadei comuniste, cu repercusiuni inclusiv asupra sănătății fizice a copiilor, au fost creșele în care copiii mici erau lăsați de către părinți toată săptămâna. Creșele aveau, la rândul lor, lipsuri mari, acutizate în perioada în care, de altfel, nu se mai găsea mai nimic nici în magazinele alimentare. Pentru multe familii era, însă, singura soluție de a-și putea îngriji copiii.
„Părinții lucrau pe șantiere, în fabrici, așa că cei mici stăteau la creșă. Iar seara, veneau obosiți, numai de copii nu le ardea. Și, tot așa, creșa, de la caz la caz, era mai bună, sau, din contră. Fondurile erau extrem de mici… Părinții n-aveau ce să facă, mai ales dacă amândoi lucrau – de multe ori nu lucrau în localitatea în care domiciliau, ci se duceau unde era șantierul. Veneau la sfârșit de săptămână, dacă veneau și atunci“, descrie medicul și un aspect aproape uitat astăzi care a marcat copilăria și tinerețea multor români.
Se încarcă comentariile...
