VIDEO Românii au îngenuncheat în faţa Reginei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sicriul Reginei Ana se află în Sala Tronului din Palatul Regal
Sicriul Reginei Ana se află în Sala Tronului din Palatul Regal

Sute de oameni au trecut joi prin faţa catafalcului pe care a fost depus sicriul Reginei Ana, în Sala Tronului de la Palatul Regal. Afară, în Piaţa Palatului, s-au depus flori, s-au aprins candele şi s-a comentat viitorul monarhiei.

Joi a fost prima zi din programul funeraliilor regale în care oamenii de rând au putut ajunge la catafalcul Reginei Ana. Porţile Palatului Regal, unde se află sicriul Reginei, au fost deschise pe tot parcursul zilei şi sute de români au trecut prin Sala Tronului animaţi de sentimente dintre cele mai diverse. Pentru simpatizanţii monarhiei a fost un moment emoţionant care i-a făcut să lăcrimeze şi să îngenuncheze în faţa catafalcului, în timp ce alţii au venit din pură curiozitate: „E ceva frumos, nu vezi în fiecare zi”.

În incinta Palatului au fost impuse reguli stricte de conduită şi vestimentaţie. În afara unui tânăr căruia nu i s-a permis accesul pentru că purta adidaşi de culoare roşie, nu s-au înregistrat incidente notabile. Oamenii au aşteptat cu răbdare la coadă, iar când au ajuns în faţa sicriului s-au recules în tăcere preţ de câteva zeci de secunde. O altă coadă s-a format în holul Palatului, unde se afla o carte de condoleanţe destinată publicului larg.

Şi mai mare a fost numărul celor care au ales să depună flori şi să aprindă candele în Piaţa Palatului, unde au fost montate panouri cu chipurile emblematice din istoria Casei Regale şi informaţii despre biografia fiecăruia. Aici, oamenii n-au mai fost încorsetaţi de rigorile atmosferei solemne din Palatul Regal şi s-au lansat în discuţii ample despre soarta monarhiei şi destinul Reginei Ana. „Dom’le, eu o respect în primul rând ca mamă, pentru că a făcut cinci copii. Nu e uşor să creşti cinci copii. Merită o stimă, în primul rând ca mamă şi după aceea ca regină”, a proclamat un cetăţean care s-a recomandat scurt: „Barbu, pensionar telecomunicaţii”.

regina ana funeralii

FEMEIA CARE ŞI-A LUAT NOTIŢE ÎN CARNEŢEL

Ziua de joi a fost caniculară în Bucureşti, dar cetăţenii de vârsta a treia n-au pregetat să vină la Palatul Regal, înfruntând căldura cu stoicism. O bătrână trecută de 60 de ani îşi scosese din geantă un carneţel şi, în timp ce privea panoul cu figura Regelui Ferdinand, îşi lua conştiincioasă notiţe. „Îmi transcriu câteva informaţii despre regii noştri”, a explicat. Femeia venise tocmai de la Arad, dar încă mai avea putere să stea în soare şi să-şi ia notiţe despre Casa Regală: „Am venit la Bucureşti special pentru ce se întâmplă zilele acestea. Să particip la funeraliile Reginei şi să mai văd şi eu Capitala, pentru că n-am mai fost de pe vremea lui Ceauşescu. Nu s-a schimbat mare lucru, e cam la fel”.  

După prânz, oamenii care stăteau de vorbă în faţa Palatului Regal au fost nevoiţi să se tragă mai spre mijlocul trotuarului, întrucât covorul împletit din candele roşii înainta tot mai mult. Cei mai mulţi le aprindeau, stăteau câteva minute şi apoi îşi vedeau de drum: părinţi cu copii de mână, tineri şi bătrâni, oameni din toate păturile sociale. O femeie de etnie romă a trecut şi ea prin zonă urmată de vreo patru copii mici şi gălăgioşi. Unul dintre ei s-a oprit în faţa panoului care-l înfăţişa pe Regele Mihai: „Ia uite, mamă, ăştia care a murit”. Simţindu-se privită de oamenii din jur, maică-sa s-a simţit obligată să zică şi ea ceva şi, după ce s-a gândit o clipă, a spus: „Se vede pă el că a fost om cumsecade”.

Apoi, ţiganii au rămas să mai caşte gura la pensionarii care discutau soarta monarhiei. Dintre toţi, se detaşa Octavian Oprică, de meserie profesor: „Dumnezeu să ne ţină în viaţă până restaurăm monarhia prin anularea actului de abdicare. Nu faci plebiscit sau referendum, se anulează actul de abdicare şi gata. Acuma suntem republică, la noapte suntem monarhie. Este un fel de lovitură de stat, cum a fost în ’89: seara ne-am culcat cu Ceauşescu, dimineaţa ne-am trezit cu Iliescu. Deci lumea nu trebuie întrebată, se face direct instaurarea monarhiei prin lovitură de stat”.  

Cei care ascultau n-au ştiu ce să zică şi incitările lui Oprică au rămas fără niciun efect. Femeia venită de la Arad şi-a băgat carneţelul în geantă şi a plecat să vadă cum s-a mai schimbat Bucureştiul în ultimii 26 de ani. Oamenii au continuat să vină şi să plece şi covorul de candele a continuat să înainteze pe trotuar.

regina ana funeralii

Programul zilelor următoare

Vineri
- În intervalul 8.00 – 22.00, toţi cei care vor să depună flori şi să să-i aducă un ultim omagiu Reginei Ana vor avea acces în Sala Tronului din Palatul Regal, unde intrarea va fi liberă. Casa Regală îi roagă pe participanţi să respecte câteva reguli importante de conduită: să poarte o ţinută corespunzătoare, de culoare închisă, să nu poarte sacoşe sau genţi voluminoase, să nu vină însoţiţi de copii sub şapte ani, să nu folosească dispozitive electronice pentru fotografiat şi filmat. În incinta Palatului, vorbitul la telefon şi fumatul sunt strict interzise.

Sâmbătă
- La ora 10.30, în Sala Tronului va avea loc o scurtă ceremonie religioasă cu caracter privat.
- La ora 10.55, sicriul Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, unde va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului va fi liber în zonele special amenajate.
- La ora 11.30, sicriul va fi aşezat în maşină mortuară şi, până la ora 12.00, cortegiul va merge cu viteză redusă pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. De aici, cortegiul se va deplasa, cu viteza obişnuită, spre Curtea de Argeş, pe ruta Mogoşoaia – Buftea – Titu – Găeşti – Topoloveni – Piteşti – Curtea de Argeş.  
- La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare oficiată în noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia religioasă va avea două părţi: prima parte se va desfăşura în faţa catedralei, iar cea de-a doua în incinta catedralei, unde accesul publicului nu va fi permis.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite