Veteranul mineriadelor: „În ’90, toţi minerii am fost marionete!“

0
0

Constantin Dobroiu (52 de ani), prezent la manifestaţia de ieri din Capitală, a participat la mineriadele din 1990 şi 1991 şi la mişcările de la Costeşti şi Stoeneşti din 1999. Condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru subminarea puterii de stat, Constantin Dobroiu a venit după 20 de ani la Bucureşti să-şi ceară dreptul la muncă.

La Revoluţie, în decembrie 1989, Constantin Dobroiu era soldat concentrat, detaşat în Piaţa Victoriei, exact în locul unde, peste 20 de ani, avea să vină se ceară Guvernului Boc dreptul la un loc de muncă. În 1990 şi 1991, la chemarea fostului preşedinte Ion Iliescu, s-a alăturat ortacilor care au venit pentru a „salva ţara".

Mai citeşte şi:

VIDEO Miron Cozma: Nu va fi o nouă mineriadă

„Ne-a chemat Iliescu. Să-i fie ruşine! Liderilor minerilor li se propunea atunci să ia Ministerul de Interne sau alte ministere. Noi am venit să oprim închiderea economiei, acum suntem toţi şomeri! Am fost nişte marionete", povesteşte cu amărăciune Constantin
Dobroiu.

În ianuarie şi februarie 1999 a simţit bastoanele jandarmilor şi pistolul la tâmplă la Costeşti şi Stoeneşti, evenimente pe care le cataloghează drept „genocid".

„Am fost arestat, pus în genunchi, mi‑au rupt nasturii de la cămaşă, în faţa plutonului de execuţie. Am avut noroc că erau soldaţi şi nu erau jandarmi, altfel ne împuşcau. Dacă spărgeam barajul de la Stoeneşti, ne măcelăreau la Câmpulung. Au murit atunci 14 mineri, şi câţi or mai fi murit înecaţi în Olt...", îşi aminteşte ortacul evenimentele din 1999.

Mândru că a făcut puşcărie

Mişcările de atunci i-au adus minerului o condamnare de doi ani şi opt luni pentru subminarea puterii de stat, făcând parte atunci din „lotul Cozma". A executat patru luni de închisoare la Craiova, iar restul în penitenciarele Aiud şi Rahova. „Sunt mândru de mine pentru ce am făcut puşcărie, dacă ei asta au considerat subminarea puterii de stat. A fost mai greu pentru cei de acasă. Eu în puşcărie mâncam de trei ori pe zi şi dormeam, ei nu..."

La 52 de ani, după ce şi-a petrecut 29 de ani la câteva mii de metri sub pământ, Constantin Dobroiu, acum şomer, îşi spune cu speranţă „muncitor în căutarea unui loc de muncă". A lucrat în mină de la 16 ani câştigându-şi pâinea la lumina lămpaşului şi alergat de groaza cărbunelui ars. Şi-a crescut cei cinci copii din pâinea înnegrită în mină.

„De patru luni nu mai iau nici măcar şomaj. Mai dau o bidinea, am învăţat să pun gresie. Am stat 11 ore în apă cu nisip, iar la 2.700 de metri am săpat cu focul în spate", mai povesteşte el. Mai are nevoie de 11 luni de muncă pentru a ieşi la pensie, însă din 1999 poartă stigmatul mineriadelor şi nu mai este angajat nicăieri. „Ce-am câştigat în '89, '90 şi '91? Libertate?! Libertate pentru ei!", spune dezamăgit ortacul.

Steagul-simbol

Reprezentant al Ligii Muncitorilor din România, fosta Ligă a Muncitorilor, Şomerilor, Defavorizaţilor Social „Miron Cozma", Dobroiu a venit ieri în faţa Guvernului cu un steag roşu care simbolizează, spune el, sângele pur, vărsat în '89. „Am vărsat sânge la Revoluţie şi la Stoeneşti, mai vărs, dacă e nevoie! Dreptul meu e să merg liber pe drum, nu să dau în cap,
să fur!", susţine Dobroiu.

"Ne-a chemat Iliescu. Să-i fie ruşine! Liderilor minerilor li se propunea atunci să ia Ministerul de Interne sau alte ministere. Noi am venit să oprim închiderea economiei, acum suntem toţi şomeri! Am fost nişte marionete."
Constantin Dobroiu
fost miner

Drumul deznădejdii pleacă din mină spre Capitală

Minerii au plecat miercuri noapte, din Petroşani, cu două autocare FOTO: Tiberiu Stroia

image

Aproximativ 100 de ortaci, sub comanda liderului sindical Tiberiu Cozma, au ajuns în Bucureşti pentru a protesta faţă de lipsurile cu care se confruntă. 

Miercuri dimineaţa, în jurul orelor trei, când minerii conduşi de Tiberiu Cozma, fratele „Luceafărului Huilei", îşi încheiau ultimele pregătiri înainte de a lua calea Bucureştilor, doar câţiva oameni înfiinţaţi de cu seară în birturile din zona exploatării miniere din Petroşani mai tulburau liniştea oraşului întunecat.

O oră mai târziu, cei aproximativ 100 de ortaci din Valea Jiului au urcat autobuzele puse la dispoziţe de Liga minerilor şi au pornit pe drumul de şase ore spre capitală, loc unde urmau să protesteze faţă de măsurile de reducere a salarilor bugetarilor, luate de Guvern. Cei mai mulţi dintre pasageri au plecat resemnaţi cu gândul că acţiunile lor şi ale celorlalţi sindicalişti nu vor avea succes.

„Nu mai suntem forţa din trecut. În urmă cu 29 de ani, când am intrat pentru prima dată la mină, existau 56.000 de lucrători în Vale. Acum au mai rămas vreo 8.500 de mineri. Cei mai mulţi dintre disponibilizaţi au ajuns şomeri cu state vechi ori s-au pensionat. Ei continuă să trăiască într-o zonă care nu oferă nimănui vreun viitor şi de unde ne dorim ca măcar copiii noştri să plece", consideră Şerban Hogman, unul dintre sindicalişti.

„Manipulaţi" la mineriade

Pe cea mai mare parte a traseului, mulţi dintre ocupaţii locurilor din cele două autobuze au rămas îngânduraţi. Unii s-au antrenat pentru miting jucând cărţi sau vorbind între ei despre situaţia actuală din Vale şi viitorul ei tot mai sumbru. Minerii vor însă ca isprăvile lor din timpul vechilor călătorii spre Bucureşti să fie date uitării.

„Am fost manipulaţi ca turmele să participăm la mineriade. Pentru nenorocirile de atunci a fost de vină şi mentalitatea de turmă pe care am păstrat-o din comunism", este de părere Benone Cojocaru, angajat al Exploatării Miniere Lupeni, unul dintre foştii participanţi la mineriade.

La orele prânzului, când străzile aglomerate de la intrarea în Capitală au fost cuprinse de larma iscată de ortacii gălăgioşi, liderul lor, Tiberiu Cozma, a ieşit la rampă. „Vom fi paşnici", a dat asigurări sindicalistul şef de la Lonea, adăugând că în viitorul apropiat, dacă situaţia grea a minerilor din Vale continuă să rămână nebăgată în seamă de guvernanţi, în minele de cărbune ar putea fi instaurată greva generală.    

Viaţa în subteran pentru tatăl unei eleve olimpice

Vasile Păduraru (41 de ani), din Petrila, şi-a petrecut o mare parte din viaţă în subteranele minei de la Lonea. Tată a doi copii, el se mândreşte cu fiica sa în vârstă de 17 ani, premiantă în toate cele zece clase şi olimpică naţională în acest an la protecţia consumatorului. Ea este singura bucurie a minerului silit să se târască în genunchi prin galeriile inundate ale exploatării miniere, pentru a „culege" cantitatea de şase tone de cărbuni, cât i-a fost fixată norma zilnică de huilă.

„În martie, am lucrat 23 de ture şi încă trei sâmbete, ca suplimentare. În total, 26 de zile de serviciu, pentru care am primit salariul de 1.800 de lei, cel mai mare din acest an", povesteşte minerul.

El adaugă că munceşte din greu, în condiţii inumane, cu utilaje din anii 1960 şi unelte improvizate, doar pentru a le asigura copiilor săi un viitor mai bun, dacă se poate, cât mai departe de Valea Jiului. „Nu am sperat nimic de la acest protest. Totuşi, fraţii noştrii au rămas în Vale şi aşteaptă o rezolvare a situaţiei noastre, altfel, simt că nu mai avem pentru ce intra în subteran", mai spune petrileanul, cu lacrimi în ochi.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite