UPDATE CSM dă aviz negativ pentru propunerile de modificare a Codului Penal venite de la Parlament
0
Consiliul Superior al Magistraturii a dat luni aviz negativ la modificările aduse Codului Penal. Magistraţii nu sunt de acord cu dezincriminarea conflictului de interese şi nici cu introducerea “indiciilor temeinice” care să înlocuiască “suspiciunile rezonabile” atunci când se decide arestul preventiv.
Cele 22 de modificări ale Codului Penal au fost respinse de CSM, iar cel mai probabil marţi avizul negativ va ajunge la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.
UPDATE PSD a decis amânarea discutării proiectelor de modificare a Codului Penal. Astfel, la şedinţa de grup a PSD din Camera Deputaţilor, s-a propus iniţierea unor dezbateri pe tema modificărilor cu toţi factorii interesaţi şi cu societatea civilă până în toamnă, potrivit unor surse din PSD.
Membrii CSM au discutat, în şedinţa de plen de luni, punctele de vedere ale Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios cu privire la propunerile legislative de modificare şi completare a codurilor penal şi de procedură penală.
De asemenea, a fost analizat punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios privind propunerile de modificare şi completare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, transmise de Ministerul Justiţiei, dar şi punctul de vedere privind posibilitatea completării Codului de procedură penală, astfel încât să prevadă expres posibilitatea părţii de a obţine, la cerere, o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza acesteia.
Printre iniţiativele de modificare a Codului Penal se numără proiectul senatorului PSD Şerban Nicolae, care vrea pedepsirea cu până la 3 ani de închisoare a celor care dezvăluie informaţii din dosarele penale în curs de cercetare. Un alt proiect al aceluiaşi senator propune ca arestaţii preventivi să nu fie încătuşaţi la arestare dacă nu au comis fapte de violenţă. Deputatul PSD Haralambie Vochiţoiu a venit şi el cu o propunere potrivit căreia hotărârile instanţelor penale să devină executorii abia după redactarea şi motivarea hotărârilor definitive.
Avizul CSM este consultativ.
Cum vor parlamentarii să mutileze Codul Penal
Cu doar două săptămâni înainte de finalul sesiunii parlamentare, Comisia Juridică a Camerei a luat în discuţie nu mai puţin de 20 de proiecte legislative care privesc modificări ale Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală.
1. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
Iniţiator: Şerban Nicolae.
2. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind noul Cod Penal.
Initiator: Ciuhodaru Tudor (UNPR).
3. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
Iniţiator: Guvernul.
4. Propunere legislativă privind modificarea şi completarea art.587 din Codul de Procedură Penală. Camera Deputaţilor este decizională.
Iniţiator: Bărbulescu Daniel, senator PSD.
5. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
Iniţiator: Guvernul.
6. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală.
Iniţiator este senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.
7. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Iniţiator este senatorul independent Valeriu Todiraşcu.
8. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Iniţiator: Valeriu Todiraşcu.
9. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Iniţiator: Valeriu Todiraşcu.
10.Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Initiator:Tudor Ciuhodaru - UNPR
11. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea Legii nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Iniţiator: Guvernul.
12. Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală.
Initiatori sunt 38 deputati şi senatori PSD- PDL.
Deputati - PNL: Alexe Florin-Alexandru, Andronache Gabriel, Băişanu Ştefan-Alexandru, Calimente Mihăiţă, Cazan Mircea-Vasile, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Cocei Erland, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Cupşa Ioan, Doboş Anton, Dobrinescu Traian, Dolha Mircea, Dolha Nechita-Stelian, Donţu Mihai-Aurel, Gorghiu Alina-Ştefania, Hărău Eleonora-Carmen, Horga Vasile, Lupu Mihai, Marcu Viorica, Nicoară Romeo Florin, Nicolăescu Gheorghe-Eugen, Nicolescu Theodor-Cătălin, Oros Nechita-Adrian, Pocora Cristina-Ancuţa, Popa Octavian-Marius, Scutaru Adrian George, Simedru Dan Coriolan, Surugiu Iulian-Radu, Tămâian Ioan, Varga Vasile, Zlati Radu
Deputati - PDL: Culeţu Dănuţ, Gheorghe Tinel, Laza-Matiuţa Liviu, Oltean Ioan
13. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Initiator este senatorul PSD Şerban Nicolae.
14. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Iniţiator: Tudor Ciuhodaru - UNPR.
15. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal.
Iniţiatori sunt cinci senatori, patru de la PSD: Firea Gabriela, Rogojan Mihai-Ciprian, Vasiliev Marian, şi unul de la PNL: Barbu Tudor.
16. Proiect de Lege pentru abrogarea art.74 indice 1 din Codul Penal.
Iniţiatori: senatori PDL: Plăcintă , Sorina Luminiţa;
PSD: Lazar Sorin Constantin;
PNL: Frâncu Emilian Valentin;
UDMR: Frunda György.
17. Proiect de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală, precum şi pentru modificarea altor legi.
Iniţiator: Guvern.
18. Propunere legislativă pentru interpretarea art. 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în categoria funcţionarilor publici, în înţelesul Codului penal, a parlamentarilor şi a Preşedintelui României.
Iniţiator: Eugen Nicolicea, deputat UNPR.
19. Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr.486 din 15 iulie, în vigoare din 1 februarie 2014.
Iniţiator: Tudor Ciuhodaru.
20. Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Codului Penal al României din 21 iunie 1986, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Deputati - PD-L: Anghel Florin Serghei, Ardeleanu Sanda-Maria, Axenie Carmen, Balan Ioan, Barbu Sulfina, Chircu Doiniţa-Mariana, Cionca-Arghir Iustin-Marinel, Coroamă Gheorghe, Dobre Cristina Elena, Ghiţă Cornel, Göndör Marius-Sorin, Ionescu George, Iorguş Zanfir, Movilă Petru, Prigoană Vasile-Silviu, Rogin Marius, Roman Gheorghe, Stoica Mihaela, Surpăţeanu Mihai, Trăşculescu Alin Silviu, Turcan Raluca, Uricec Eugen Constantin, Vişan Gelu
Deputati - UDMR: Farkas Anna-Lili, Kelemen Atilla-Béla-László, Kötő Iosif, Olosz Gergely, Petö Csilla-Mária
Senatori - PDL: Popa Mihaela.
Vicepremierul Gabriel Oprea, împotriva modificării Codului Penal
Împotriva modificărilor aduse Codului Penal s-au poziţionat şi partenerii PSD de la guvernare. Invitat ieri la Adevărul Live, preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, s-a arătat împotriva încercărilor PSD de a modifica din temelii Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. „Odată am fost scos din context. Am spus aşa: că orice modificare de lege, de Cod Penal, presupune o dezbatere publică, în care toţi actorii, societatea civilă, reprezentată de ONG-uri, Guvernul, ceilalţi actori trebuie să-şi spună cuvântul. Nu sunt de acord ca o mână de parlamentari interesaţi să schimbe actualul Cod Penal. Sunt de acord total dacă orice modificare, totul este într-o dinamică, duce la întărirea statului român şi a Justiţiei, mergem total pe acest lucru. Altfel, nu. Nu sunt de acord şi cu asta cred că v-am răspuns“, a spus liderul UNPR, partid care a strâns suficienţi de mulţi parlamentari pentru a decide un vot în Parlament.