Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog, pensionat
Chestorul Pavel Abraham, şeful Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), urmează să fie pensionat după ce ministrul Internelor, Cristian David, a cerut încetarea raporturilor de muncă ale acestuia cu
Chestorul Pavel Abraham, şeful Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), urmează să fie pensionat după ce ministrul Internelor, Cristian David, a cerut încetarea raporturilor de muncă ale acestuia cu instituţia, chestorul împlinind, în urmă cu două zile, vârsta de 60 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), Marius Tache, a declarat, joi, că cererea de pensionare a lui Abraham a fost înaintată preşedintelui României, informează Mediafax.
Chestorii se pensionează prin decret, semnat de preşedintele României.
Anterior, surse oficiale declaraseră agenţiei Mediafax că Pavel Abraham nu mai ocupă funcţia de şef al ANA.
Abraham este şeful ANA din martie 2003.




















































