Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională, din Asia până în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Regele Mihai, alături de Principesa Margareta, pe 24 ianuarie 2016 FOTO familiaregala.ro
retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Regele Mihai, alături de Principesa Margareta, pe 24 ianuarie 2016 FOTO familiaregala.ro

Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Decizia retragerii Regelui Mihai din viaţa publică a făcut înconjurul lumii, din Asia până în SUA, fiind anunţată de principalele publicaţii şi de agenţiile de presă din lume.

Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Reuters

Anunţă că Regele Mihai a luat această decizie din cauza unei boli grave şi că va fi reprezentat în continuare de fiica sa cea mare, Principesa Margareta, transmite news.ro

Agenţia internaţională de presă aminteşte că Regele Mihai, vărul Reginei Elisabeta a II-a, a fost obligat să abdice în 1947, după ce regimul comunist a ajuns la putere în România şi că a fost nevoit să trăiască decenii la rând în Occident, în exil.

Reuters, a cărui ştire este preluată şi de cotidianul britanic Daily Mail, îl citează pe Andrew Popper, membru al Consiliului Regal, potrivit căruia, Mihai I a fost operat de leucemie şi urmează un tratament care nu îi permite să mai ia parte la viaţa publică.

Jurnaliştii agenţiei precizează că politicieni români, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de starea de sănătate a regelui şi speranţa că familia acestuia va continua să reprezinte o speranţă pentru români.

„Nu există o dorinţă populară pentru reinstaurarea monarhiei în ţară, dar românii îl respectă pe Mihai ca personalitate istorică, în condiţiile în care sunt din ce în ce mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă“, comentează Reuters, care prezintă şi  o scurtă biografie a fostului suveran.

Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Bloomberg 

Informează că responsabilităţile regelui vor fi preluate de fiica acestuia, Principesa Margareta.

„Regele Mihai este ultimul rege al ţării est-europene, unde familia regală are un rol ceremonial“, notează Bloomberg.

Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Associated Press

Anunţă retragerea monarhului, care suferă de leuc emie cronică şi de o formă de cancer de piele. Agenţia americană şi aminteşte că acesta este descendent al dinastiei germane Hohenzollern. AP, a cărei ştire este preluată de New York Times, relatează că regele s-a putut întoarce în ţară abia în 1992, dar că el şi soţia sa, regina Ana, trăiesc din 2004 la Aubonne, în Elveţia.

Retragerea Regelui Mihai, în presa internaţională. Agenţia belgiană Belga

Belga precizează că la sfârşitul anului 2007, la 60 de  ani de la abdicare, Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta ca successor, în cazul reinstaurării monarhiei în ţară.

Portalul Royal Central, care urmăreşte viaţa tuturor membrilor familiilor regale din lume, redă integral comunicatul Casei Regale a României.  Royal Central aminteşte şi două dintre scandalurile prin care a trecut recent familia regală a ţării noastre. Este vorba de excluderea prinţului Nicolae din linia de succesiune, „probabil pentru că a avut un copil ilegitim“, dar şi faptul că prinţesa Irina, una dintre cele cinci fiice ale regelui, a fost arestată pentru organizarea de lupte ilegale de cocoşi în SUA.

La rândul său, site-ul francez Noblesse et Royaute, anunţă retragerea lui Mihai I sub o fotografie cu fostul suveran.

Regele Mihai

FOTO AP

În Asia, informaţia este relatată de po rtalul Channel News Asia, precum şi în presa indiană, mai ales pe India.com, notează news.ro. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite