Proiectul de modificare a Codurilor penale, la mâna parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis ieri în Guvern proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale. „Legiuitorul are deplină libertate să modifice şi mai mult decât limitele deciziilor CCR“, a explicat ieri Toader, care a fost criticat dur de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, că nu a pus prag valoric pentru incriminarea abuzului în serviciu.


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader (57 de ani), a anunţat ieri într-o conferinţă de presă că a elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală. Oficialul a explicat că acestea vizează strict punerea de acord a Codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale (CCR), „nimic mai mult, nimic mai puţin”.

Proiectul urmează să primească aprobarea Guvernului pentru a fi trimis în dezbatere parlamentară. „Va trece pe la comisiile juridice, apoi la plenul celor două Camere”, arată ministrul.

Problema abuzului în serviciu

Ministrul Justiţiei a dat şi câteva exemple de modificări, privind unele infracţiuni.  De exemplu, proiectul trimis la Guvern nu prevede un prag valoric pentru incriminarea abuzului în serviciu, dar, „dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă“. Toader a dat însă de înţeles că proiectul său ar putea fi modificat în Parlament. „ Când va ajunge acolo unde se va întâlni cu ministrul Iordache, el poate să intervină asupra textului de lege în limita competenţelor constituţionale”, a arătat ministrul.

De altfel, actualul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, care a devenit celebru pe vremea când era ministrul Justiţiei şi a promovat OUG 13 care dezincrimina printre altele infracţiunea de abuz în serviciu, a criticat încă de marţi lipsa pragului valoric în cazul abuzului în serviciu. „Am văzut o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile Curţii (CCR - n.r.). Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag”, şi-a arătat nemulţumirea
Iordache.

Toader l-a ironizat ieri pe Iordache, care şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Justiţiei după ce mii de români au cerut asta în stradă. „Dânsul are perspectiva de a privi în viitor, eu am perspectiva de a privi în trecutul lui”, a declarat Toader.

În contradicţie cu deputaţii

Toader a mai dat un exemplu ieri, în care punctul său de vedere nu a coincis cu voinţa Parlamentului. Este vorba de modificarea articolelor din Codul penal prin care angajarea rudelor la birourile parlamentare nu ar mai reprezenta un conflict de interese. Deputaţii din Comisia juridică au dat, marţi, raport favorabil pentru această modificare.

„Noi am dat un aviz negativ la proiectul de lege, pentru că proiectul de lege (al Ministerului Justiţiei - n.r.) despre care am vorbit astăzi se referă şi la modificarea articolelor 301 şi 308 privind conflictul de interese. Sub semnătura mea a plecat o avizare negativă de nesusţinere a proiectului de lege (de la Parlament - n.r.), pentru că venim cu proiectul nostru prin care le punem de acord”, a spus Tudorel Toader.

Avertizare: CCR a zis altceva

Acesta a precizat că varianta Ministerului Justiţiei de modificare a Codului penal pune în concordanţă articolul privind conflictul de interese cu o decizie a Curţii Constituţionale care făcea referire la o singură sintagmă din lege. „Este adevărat, că noi rămânem aici în limita deciziilor Curţii Constituţionale, legiuitorul are deplină liberate să modifice şi mai mult decât limitele deciziilor CCR. Legiuitorul are doar bariera Constituţiei. Curtea
a declarat neconstituţională doar sintagma «raporturi comerciale»”, a explicat
Toader.

Planul pentru penitenciare

Despre problema supraaglomerării din penitenciare, Toader a spus că pot fi propuse soluţii pe termen scurt, mediu şi lung. Ministrul a arătat că au fost prezentate mai multe soluţii, printre care graţierea, modernizarea penitenciarelor actuale, construirea de noi unităţi de detenţie, efectuarea zilelor de detenţie în weekend, monitorizarea deţinuţilor cu brăţară electronică şi modificarea criteriilor eliberării condiţionate.

El a mai anunţat că până în luna iunie vrea să propună o nouă lege a răspunderii magistraţilor, care va fi elaborată luând în considerare şi studiile comparative ale celorlalte ţări europene. Tudorel Toader a adăugat că Ministerul Justiţiei va elabora şi alte proiecte de lege pentru transpunerea tuturor directivelor europene. Una dintre acestea ar fi transpunerea directivei europene care vizează confiscarea extinsă a averilor dobândite din infracţiuni, în condiţiile în care termenul pentru transpunerea acesteia a expirat, iar România riscă sancţiuni.

Criticat de coaliţie

Toader a afirmat ieri că nu îi este teamă de o posibilă remaniere, în urma unei eventuale evaluări declanşate de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, asupra activităţii membrilor Guvernului. „Ei, teamă. N-are de ce să-mi fie teamă. Indiferent de soluţie, eu sunt rectorul Universităţii. Nu. Nu, nu, nu. Sigur că nu, dar cred că cel mai bine ar fi să-l întrebaţi pe domnul Dragnea, nu pe mine“, a declarat ministrul Justiţiei. El a adăugat că, dacă va fi invitat, va veni în faţa coaliţiei de guvernare, dar doar pentru a explica mai bine conţinutul raportului privind activitatea Ministerului Public şi concluziile acestuia.

Mai mulţi membri ai coaliţiei PSD-ALDE l-au criticat zilele acestea pe ministrul Justiţiei. „Se pare că nu ar mai fi ministru al Coaliţiei… Chiar nu mai înţeleg ce se întâmplă, nu înţeleg pe cine reprezintă dânsul în Guvernul Grindeanu“, a spus ieri deputata Steluţa Cataniciu (ALDE). 

Va fi verificată „inacţiunea“ procurorilor

Toader a dat detalii şi despre auditul extern pe care vrea să îl facă la Parchetul General, la DNA şi la DIICOT. El a explicat că acesta nu va viza soluţiile date de procurori în dosare. „Poţi să urmăreşti specificul activităţii, câte cauze, care este vechimea cauzelor, dacă ele au avut o cadenţă, o succesiune, dacă unele au stat în nelucrare, dacă unii au fost achitaţi şi câţi anume”, a arătat Toader.

Ministrul Justiţiei a precizat că se va urmări mai ales inacţiunea procurorilor în instrumentarea unor dosare. „Am în vedere o radiografie exactă a activităţilor desfăşurate. Vor fi elemente de diferenţiere, pentru că, atunci când vorbeşti de analiza activităţii, când evaluezi pe cineva, poţi să evaluezi pentru ce a făcut, dar poţi să evaluezi şi pentru ce nu a făcut. Adică ai acţiuni şi omisiuni în sensul unei inacţiuni legale sau obligaţii legale. Nu am decis încă cine va face acest audit”, a mai spus Toader. Întrebat care este baza legală a acestui audit, ministrul a spus că acţionează în baza „legislaţiei Justiţiei”.
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite