Pedeapsa pentru tulburarea liniştii publice poate fi dată şi când faptele au vizat o persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedeapsa pentru tulburarea liniştii publice poate fi dată şi când faptele au vizat o persoană
Pedeapsa pentru tulburarea liniştii publice poate fi dată şi când faptele au vizat o persoană

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(ÎCCJ) a dat, marţi, o hotărâre care arată că pedeapsa cu închisoare sau amenda pentru tulburarea liniştii publice pot fi aplicate şi când faptele s-au îndreptat contra unei singure persoane.

ÎCCJ a admis, marţi, o sesizare formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, prin care se solicita clarificari în problema de drept :„Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal, trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.”, se arată într-un comunicat al instanţei supreme.

Magistraţii Înaltei Curţi au stabilit, în urma analizei, că pedepsele pentru infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice pot fi aplicate chiar şi în situaţia în care acestea au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane.

"În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane", se arată în decizia Curţii Supreme.

Judecătorii au hotărât că "în ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal".

Decizia ÎCCJ va fi obligatorie şi va putea fi invocată în procese de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite