Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, primul interviu de la preluarea funcţiei, la Adevărul Live: Cel mai important criteriu pentru şefii Parchetelor este integritatea

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a fost, joi, la Adevărul Live unde a acordat primul interviu de la preluarea funcţiei. Aceasta a vorbit despre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la şefia Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi despre imunitatea parlamentarilor.

Cum aţi reuşit să vă pregătiţi pentru această audiere într-un timp atât de scurt?

Raluca Prună: Nu am fost chemată de urgenţă, eram în ţară de câteva zile în dimineaţa zilei de 17 şi am avut destul de mult timp să cântăresc. Oferta mi s-a făcut după retragerea primei oferte a premierului. Cred că am luat o decizie bună.

Numele meu s-a vehiculat şi nu ascund că premierul mi-a cerut încă de la începuturile constituirii echipei sale să fac parte din această echipă, însă nu am discutat despre acest minister. Decizia pentru acest minister am luat-o în câteva ore.

Cum aţi găsit acest minister? Ştim cu toţii cât de importantă este justiţia, este una dintre temele cuprinse în toate dezbaterile.

Eu am avut avantajul că între 2000 şi 2004, când am lucrat la delegaţia Comisiei Europene şi m-am ocupat de Capitalul Justiţie şi Afaceri Interne şi am avut foarte mulţi interlocutori la Ministerul Justiţiei. Şi eram toţi la nivel tehnic, eu la Comisie, ei în ministere. Şi este o bucurie şi o surpriză foarte plăcută să văd că toţi aceşti foşti colegi sunt acum directori în Ministerul Justiţiei. Ceea ce face ca Ministerul să fie un Centru de Excelenţă.

Aţi spus că este un minister foarte important. Da, este un minister foarte important nu numai pentru numiri, este un minister foarte important pentru că este ministerul care dă avizul de legalitate pe absolut orice fel de act normativ care este pus pe agenda Guvernului. Şi există evident un departament de avizare în Minister care nu este foarte mare, are 15 oameni, în vreme ce alte departamente au 30 – 32 de oameni.

În prima zi de mandat m-am întâlnit cu toţi colegii în care am transmis un mesaj de continuitate, dar acum cred că mi-am făcut o idee şi cred că trebuie o reorganizare a Ministerului.

Îşi fac treaba şi vreau să spun asta public pentru că în administraţie este foarte greu să îi recompensezi pe cei care muncesc cu adevărat.

Anul viitor este un an complicat. Este anul în care se termină mandatele procurorului general şi al procurorului şef al DNA. Cum veţi face acea selecţie?

Doresc să fac întâi o precizare cu privire la aceste numiri. Am găsit, de exemplu, din partea Consiliului Superior al Magistraturii un proiect pentru modificarea acestor legi, în diverse puncte, printre care şi procesul de numire, şi am plecat de la un principiu. Toate aceste legi care reglementează modul de funcţionare a sistemului judiciar, statutul procurorului şi judecătorului, sunt legi organice. Şi am reuşit să cădem de acord, CSM-ul şi cu mine, că nu putem modifica la acest moment legi altfel decât prin Ordonanţă de Urgenţă. Şi vreau să fiu foarte clară, eu niciodată nu am să propun o Ordonanţă de Urgenţă pentru a schimba nişte legi organice. 

Aceste fiind spuse, este adevărat că tot „greul” cade pe ministrul Justiţiei. Dar trebuie spus că din 2005 este aceeaşi procedură şi că propunerile le face ministerul Justiţiei, cu avizul consultativ al CSM-ului şi în cele din urmă, preşedintele este cel care numeşte.

Cum voi face? Am spus şi în discuţiile mele cu interlocutorii, voi face o procedură transparentă şi deschisă. În primul rând trebuie să mă asigur că cei care se înscriu sunt într-adevăr cei mai merituoşi din sistem pentru că există o presiune mare pe sistem şi, aşa cum aţi văzut, se întâmplă, persoane care au şi pregătirea profesională şi parcursul profesională să fie reticenţi în a se înscrie într-o asemenea procedură.

Prima chestiune este să mă asigur că îi conving pe cei merituoşi şi integri că trebuie să se înscrie la acest concurs.

Din 2005 şi până acum, procedura nu a fost una complicată, cu o singură excepţie. Îmi asum această responsabilitate şi înţeleg ca până să ajung la o decizie să mă asigur că cei înscrişi respectă criteriile.

Care credeţi că ar fi cele mai importante trei criterii pe care să le îndeplinească cei care doresc să ocupe aceste funcţii?

Eu am să încep cu criteriul care mi se pare mie cel mai important, şi anume integritatea. Cred că poţi să fii un foarte bun profesionist, cred că poţi să prezinţi foarte multe rechizitorii pe care le-ai făcut, dar dacă ai o problemă de integritate pui în pericol imaginea unei întregi instituţii. De aceea nu mă sfiesc să spun public că în aceeaşi măsură în care îi încurajez pe cei integri să participe, îi şi descurajez pe cei care ştiu că au probleme de integritate, dar care poate au profesionalismul şi experienţa necesară să fie un pic mai reticenţi faţă de acest pas.

O anumită experienţă profesională care nici nu trebuie să fie foarte mare, dar trebuie să fie relevantă, un anumit grad prin care să arăţi că poţi organiza un Parchet sau DNA. Aici este de viziune. Aici vreau să dau un exemplu în care procurorul şef al DNA, prin maniera domniei sale, preia foarte mult din presiunea care există pe cei care lucrează în această instituţie.

Presiunea şi aşteptarea publicului fiind atât de mare, poate că voi fi nevoită să cer unor oameni care au dovedit că au capacitatea managerială, care au rezultate, să se reînscrie în procedură.

Legea îmi spune că există posibilitatea reinvestirii, dar cred că societatea noastră este destul de plină de suspiciuni şi cred că trebuie să fim mai catolici decât Papa. Trebuie să ne mai maturizăm până când o reinvestire nu va genera suspiciuni.

Prima oară voi publica criteriile, după care voi aştepta ca cei interesaţi să îşi expună părerile. Aş prefera să fie mai mulţi candidaţi şi aş prefera să fie candidaţi şi din afara Bucureştiului. Profit de faptul că mă adresez prima oară public pentru a-i ruga pe cei din ţară, care îndeplinesc criteriile, să facă acest pas şi să îşi depună intenţia. Cred că este cazul să avem o reprezentare geografică mai bună.

Pachetele de modificare a Codului Penal şi de Procedură Penală. Aceste proiecte au creat o presiune între politic şi magistraţi. Ştiţi de toate proiecte?

Sunt la o lună de mandat şi ar fi fost ruşinos să nu ştiu despre aceste proiecte. La cameră sunt 28 de proiecte care sunt iniţiative ale deputaţilor, şi 4 proiecte ale Ministerului Justiţiei, şi la Senat cred că sunt 5 iniţiative ale senatorilor şi un proiect al Ministerului Justiţiei. Acum, nu foloseşte nimănui foarte mult istoria, nu mă interesează cum s-a ajuns aici, mă interesează ce pot să fac pentru a pleca din acest punct. 

Am spus şi în Comisiei la audieri, este greu de înţeles pentru un jurist cum anume poţi lucra la un Cod, spre exemplu Codul de procedură fiscal ca să fim neutri, care înainte să intre în vigoare a avut nevoie de două Ordonanţe de Urgenţă de modificare. Cred că toată lumea trebuie să primească un mesaj cu privire la calitatea legiferării şi a,m motive bune să cred că voi găsi o cale de dialog cu Parlamentul.

Cred că aceste coduri care au schimbat o filozofie sunt supuse unui control mai strict şi cred că suntem prizonierii modelelor pe care le-am învăţat. Codurile acestea schimbă filozofia, deci trebuie să ieşim din mentalitatea Codului din 1969 şi să intrăm în mentalitatea acestui Cod care cred, uitându-mă pe date statistice, că au produs deja efecte importante.

Deci alegeţi calea negocierii nu a conflictului?

Nu, aleg calea unei discuţii instituţionale, normale în orice democraţie şi orice stat de drept. Nu cred că foloseşte nimănui să mă poziţionez conflictual faţă de Parlament. Dar sigur, dacă ajungem la derapaje, nu am să fiu deloc timidă cu privire la a face declaraţii. 

Dar unele sunt deja în Parlament, au trecut de Comisii, deci ne putem trezi că sunt supuse Plenului.

Nu. Eu am avut discuţii informale şi cu preşedintele Comisiei Juridice din Cameră, am stabilit că înainte de februarie vom avea discuţii de pregătite. La acest moment exclud un scenariu în care ne putem trezi cu aceste proiect în plen. Proiectele Ministerului Justiţiei vor fi modificate în aşa fel încât să cuprindă şi cerinţe din soluţii ulterioare ale Curţii Constituţionale, deci aleg fondul şi nu forma. În loc să vin cu alte proiecte, aleg să le folosesc pe acestea şi să le pun în acord cu noile decizii.

În acest mandat se poate pune discuţie imunitatea parlamentară?

Ştiţi că imunitatea parlamentară este definitivă de Constituţie, acum problema este că avem interpretări absolut diferite ale Constituţiei. Eu cred că textul este foarte clar şi spune foarte clar pentru ce anume am imunitate: pentru voturi şi opinii politice. Există o şcoală de gândire care spune că ar fi bine să facem un cod al imunităţile. Nu cred că este bine să facem un asemenea cod, cred că este bine să aplicăm legea aşa cum este ea. Avem prevederi legale care cred că sunt clare şi, în plus, avem şi un Mecanism de Verificare şi Cooperare şi aici există experţi care vin în mod regulat în România şi chestiunea asta a imunităţilor de discută de fiecare dată. 

Ca să dau un exemplu, sigur că este greu de înţeles, la următorul raport al Comisie bănuiesc că va fi greu de explicat o decizie recentă a Parlamentului în care Parlamentului cerându-i-se să se pronunţe în cazul a doi dintre membrii săi în aceeaşi zi, într-un caz încuviinţezi ceea ce şi-a cerut Parchetul, într-un alt caz nu. Am înţeles că nu mai exista cvorum, dar cred că este greu de explicat asta.

Aici rolul ministrului este mai mic, este treaba Parlamentului.

Recuperarea prejudiciilor din sentinţele penale. Aveţi propuneri de legi pentru a ajuta ca această recuperare să se facă?

Am văzut şi eu că în numeroase ocazii procurorul şef al DNA a denunţat acest lucru care ste greu de înţeles. Ideea nu este numai să condamni pe cineva şi persoana să îşi execute pedeapsa, asta este parte din joc. 

Ideea este că societatea trebuie să îşi recupereze prejudiciul cauzat şi îndrăznesc să cred că uneori recuperarea prejudiciul şi o pedeapsă alternativă care să nu însemne neapărat o pedeapsă cu executare, cred că anumite „gulere albe” vor fi mai afectate de recuperarea prejudiciului, decât mersul într-o pedeapsă cu executare în care mai scrie o carte.

Este o prioritate pentru mine, am început discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice. Nu cred că într-un an pot promova o lege, ce cred că pot să fac într-un an este să mă asigur că acest cadru legislativ pe care îl avem este bine aplicat. Deci aş vrea să înţeleg ce anume a împiedicat structuri ale Ministerului Finanţelor să recupereze prejudiciile.

Despre cărţile scrise de către condamnaţii la închisoare. Aveţi vreo iniţiativă pentru ca lucrurile să se schimbe în zona asta?

A exista o preocupare pe care a avut-o deja predecesorul meu (Robert Cazanciuc – n.r.) şi am primit, este pe masa mea, un proiect de legislaţie secundară care reglementează puţin mai strict această materie. Nu m-am grăbit să aprob pentru că trebuie spus că scrisul în închisori există, nu este prevăzut printr-o lege recentă, este prevăzut în legislaţia română de mulţi ani. Sigur că pe de altă parte nu putem să nu constatăm că în ultimii trei-patru ani a explodat acest fenomen şi trebuie să ne gândim şi la o  modificare a executării pedepselor pentru că, fără să devansez niciun fel de decizie, mă întreb în ce măsură este mai merituoriu pentru educarea inculpatului să scrie o carte, decât să pictezi? Sunt deţinuţi care pictează, sunt deţinuţi care sculptează în lemn, şi atunci, pe criteriul acesta al nediscriminării, ar trebui să aducem pe acelaşi palier de egalitate toate activităţile pe care o persoană privată de libertate le face şi care poate duce la formarea unei opinii că s-a îndreptate şi se poate reintegra în societate.

Mi-am exprimat surprinderea şi pentru o anumită lipsă de rigoare pentru că nu înseamnă că orice fel de teanc de hârtii pe care îl pui între două coperţi poate fi considerată o carte. Sigur, fiecare este liber să scrie memorii, jurnale de detenţie, dar asta nu justifică un caracter ştiinţific al lucrării. Deci curând am să iau o decizie cu privire la legislaţia secundară şi mă gândesc inclusiv la promovarea unei modificări a legii de executare a pedepselor în acest sens.

Proiectul care se află acum pe masa mea a constituit obiectul unor discuţii între instituţii şi se discută despre constituirea unor comisii care să ateste caracterul ştiinţific al unor cărţi. Sigur, este un pas înainte, dar asta nu înseamnă că este suficient. 

Este complicat mai ales într-o societate care are dificultăţi majore în a califica ce este o teză de doctorat. Lucrurile trebuie readuse într-o matcă care este firească.

Despre condiţiile din penitenciare

Situaţia din penitenciare, sau din centrele de detenţie şi arest preventiv nu este dezastruoasă de când s-a intensificat corupţia, este dezastruoasă de cel puţin 20 de ani încoace. Între 2001 şi 2004 cred că am vizitat, cu două excepţii, toate penitenciarele din România şi toate aveau probleme mari. Acum, nu suntem singurul stat care avem probleme mari în ceea ce priveşte situaţia din penitenciare. 

Există de altfel o scrisoare pe care predecesorul meu împreună cu ministrul italian al Justiţiei şi cu alţi 12 ministru de Justiţie au adresat-o Comisiei Europene. De ce? Pentru a solicita ca din fonduri europene să poată fi finanţată construcţia de penitenciare noi. 

Sigur că asta este o măsură de reglare a unei infrastructuri penitenciare care, dacă va reuşi, rezultatele se vor vedea în 10 ani. Situaţia este dezastruoasă, ceea ce este surprinzător pentru mine este că foarte mulţi politicieni află acum despre această situaţie. Sunt politicieni care au avut două-trei mandate şi dintr-odată  realizează că avem o problemă gravă în penitenciare. Dar eu mă bucur că realizează acest lucru acum. 

Am fost mai devreme la o dezbatere iniţiată de Avocatul Poporului care a elaborat un raport foarte detaliat cu privire la condiţiile din penitenciar şi sigur că intenţionez, pentru ANP-ul (Administraţia Naţională a Penitenciarelor – n.r.) este în subordinea directă a Ministerului Justiţiei şi ca ministru ţin acest lucru în subordinea mea directă şi intenţionez să văd în ce măsură nu cumva printr-o mai bună gestiune a fondurilor, care nu sunt puţine la penitenciare, putem pe termen scurt să rezolvăm problemele care îi duc pe condamnaţi într-o situaţie sub demnitatea umană.

Deci acest lucru pot să-l fac pe termen scurt, pentru că am penitenciare pe care, cu ajutorul societăţii civile, a unor ONG-uri care sunt specializate şi care cu bani foarte puţini fac lucruri foarte importante pentru deţinuţi.

În ceea ce priveşte numărul mare de cereri, aici nu aş vrea să comentez. Sigur că având această problemă care ţine de drepturile omului şi România fiind parte a Convenţiei pentru Drepturile Omului, este dreptul oricui să se adreseze Convenţiei care poate să constate că avem aceste probleme. Noi facem ceea ce putem să facem. Numărul plângerilor este foarte mare şi nu poate fi redus.

Închisori private

Este o dezbatere veche şi cred că trebuie să fim realişti. Penitenciarele private există în general în ţările nordice unde nu există decalaje foarte mari între bogaţi şi săraci. Cred că România nu este pregătită să aibă asemenea penitenciare pentru că rezultatul ar fi că cine este bogat merge în penitenciarul privat şi cine este sărac poate merge în penitenciarele în care ştim că au probleme.

Şi vreau să spun că în afară de state din Scandinavia şi parte din Marea Britanie nu se înţeleg prea multe penitenciare private.

Despre deciziile CEDO care condamnă România

Putem limita numărul proceselor şi avem un agent guvernamental care poate face în aşa fel încât să se ajungă la o mediere cu persoana care a făcut plângerea. Nu suntem statul membru al Convenţiei, dar sigur, suntem în plutonul codaşilor. Ce poate să facă ministrul Justiţiei? Ştiu cu privire la dosarul „Revoluţiei” că s-a făcut o plângere cu privire la soluţia de clasare a procurorului, plângere care se află acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi îmi rezerv dreptul să aştept şi să văd ce zice Înalta Curte înainte de a face comentarii pe această temă.

Ministrul nu are un rol aici, m-am interesat care este stagiul procedural şi aştept să văd care este soluţia.

Despre arestul preventiv

Arestul preventiv nu ştiu dacă este abuziv sau nu, dar este prevăzut de lege, şi eu nu am prea multă imaginaţie în ceea ce priveşte legea. Este o măsură care poate fi luată potrivit legii. De ce un judecător ia măsura arestului preventiv în cazul unuia şi a altuia măsura arestului la domiciliu ţine de judecător şi sunt convinsă că atunci când ia asemenea decizii se uită la fiecare caz în parte. Ceea ce pot să vă spun şi promovez din nou întrebarea este să invoc statici, este că de când noul Cod de Procedură Penală a intrat în vigoare, a scăzut numărul de cazuri de arest preventiv. Dar aici suntem într-o măsură prevăzută de lege şi nu cred că putem vorbi de abuzuri.

Condiţiile în arestul preventiv sunt şi mai proaste decât sunt în penitenciare. O să iniţiez un parteneriat mai intens cu Ministerul de interne care are în administrate arestul preventiv, astfel încât să ne asigurăm că sunt respectate condiţii minimale pentru că indiferent de persoana împotriva căreia se ia o asemena decizie, că e politician sau nu, faptul că eşti în arest preventiv ţine de demnitatea umană.

Vreau să salut faptul că politicienii au realizat că România are o problemă şi în această materie. Nici condiţiile din arestul preventiv nu sunt altele decât cele de acum 20 de ani.

Despre statutul de magistrat al procurorului

Sunt state în care magistrat este numai judecătorul, iar procurorul este un agent executiv sau sunt ţări precum Franţa, Italia în care procurorul are statul de magistrat. Acum este irelevant ce cred eu ca jurist. Ceea ce constat este că România a făcut o alegere în Constituţie şi că nu putem veni acum să schimbă opţiunea care este o opţiune tot de drept continental. Repet, pe continent, în general, procurorul este magistrat. 

Cred că aceasta este o falsă dezbatere. De ce? Pentru că România a făcut o alegere constituţională acum mulţi ani şi după aceea, modul în care s-a dezvoltat sistemul judiciar. De exemplu, pregătirea la Institutul Naţional al Magistraturii.

A veni acum să faci această dezbatere nu contribuie decât la o perdea de fum în contextul actual când nu statutul procurorului/ Reamintesc că toate deciziile luate de procurori în România, chiar dacă sunt magistraţi, toate aceste măsuri sunt cenzurate de către un judecător. 

Sunteţi mulţumită de bugetul alocat Ministerului Justiţiei?

Cred că despre bugetul Parchetelor trebuie să îi întrebaţi pe cei de la Ministerul Public. Cât priveşte Ministerul Justiţiei, cred că este un buget bun. Ştiu că o asociaţie de magistraţi a ieşit şi a spus că nu este îmbucurător, dar precizez că este cu 11% mai mare faţă de anul trecut. Nu este un buget care să acopere în totalitate nevoie de sistemului judiciar.

În acest context pot spune că sunt foarte mulţumită de buget.

Anul 2016 va fi esenţial pentru continuarea reformelor în Justiţie iar printre cele mai importante decizii pe care ministrul Raluca Prună va trebui să le ia se află numirile şefilor de Parchete printre care şi cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA).