Liviu Dragnea nu s-a prezentat la Curtea Supremă la termenul din dosarul „Angajări fictive”. 3 decembrie, următoarea înfăţişare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu s-a prezentat luni la Curtea Supremă, unde are loc cel de-al doilea termen în apelul din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman. În acest dosar, în primă instanţă, Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

UPDATE Magistraţii au stabilit un nou termen pentru judecarea apelului făcut de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la condamnarea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Noul termen va fi pe 3 decembrie.

UPDATE Avocati lui au afirmat ca vor avea solicitari de probe. 

Avocatii tururor inculpaţilor au fost de acord cu amânarea procesului pentru acest motiv. Procurorul DNA a susţinut “că nu vede raţiunea pentru aceasta amânare”, dar că lasă la latitudinea instanţei să decidă.

Avocatul Toni Neacşu a ridicat excepţia de nelegală constituire a completului de judecată, cerând anularea deciziei Colegiului de conducere a ICCJ. 

“Plângerea dumneavoastră şi a domnului Liviu Dragnea a fost respinsă de Colegiul de Conducere de la Înalta Curte. Este vorba de hotărârea din 25 octombrie, o să o aveţi publicată", a susţinut judecatorul.

Magistratul subliniază că actul acesta a fost contestat şi la Curtea de Apel Bucureşti în urma cu o săptămână, pe 26 octombrie. Este vorba de sesizarea făcută de Liviu Dragnea.

Magistraţii de la Curtea Supremă au decis ca această excepţie să fie soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE Avocaţii unor inculpaţi din dosar au depus motivele pentru care au făcut apelul. 

UPDATE Liderul PSD nu s-a prezentat, luni, la cel de-al doilea termen din dosarul angajărilor fictive. În sala de judecată se discută dosarele în care s-a cerut amânarea. Dosarul lui Dragnea nu este printre ele.

Ştirea iniţială

La primul termen de la începutul lunii octombrie, Liviu Dragnea a fost reprezentat de un avocat din oficiu, care a cerut o amânare pentru ca liderul PSD să-şi angajaze un apărător ales.

Dosarul este judecat de completul condus de judecătorul Iulian Dragomir, vicepreşedintele Curţii Supreme. Din complet mai fac parte ca membrii titulari judecătorii Cristina Neniţa, Daniel Grădinaru, Florentina Dragomir şi Valeria Lefterache. Membrii supleanţi sunt judecătorii Maricela Cobzariu, Dan Enescu, Valentin Selaru şi Silvia Cerbu. Liderul PSD nu pare foarte fericit de membrii completului care urmează să judece apelul, motiv pentru care a contestat în repetate rânduri modul de formare a completelor de 5 magistraţi.

Contestarea completelor de 5 judecători

Guvernul condus de Viorica Dăncilă, la sfârşitul lunii august, a sesizat Curtea Constituţională cu privire la modul în care Curtea Supremă pune în aplicare noile prevederi din Legile Justiţiei cu privire la formarea acestor complete de cinci. Decizia Executivului a venit după mai multe declaraţii ale liderului PSD în care îi acuza pe magistraţii de la Curtea Supremă că nu respectă modificările aduse la Legea 304/2004, promulgată în luna iulie.

Legea 304/2004, înainte de a fi modificată chiar de PSD, spunea că preşedinţii celor două Complete de 5, ca membri de drept, sunt vicepreşedintele Înaltei Curţi şi şeful Secţiei penale, iar ceilalţi opt membri se aleg prin tragere la sorţi. 

Noua formă a legii, unde toţi cei zece judecători se aleg prin tragere la sorţi, nu are însă o normă tranzitorie, care să precizeze ce se întâmplă cu completele formate după vechea reglementare. Astfel că, magistraţii de la Curtea Supremă au decis că se aplică principiul juridic al continuităţii: completele formate la începutul lui 2018 îşi continuă activitatea, iar noile complete se constituie la începutul anului viitor, după noua lege.

Dezincriminarea abuzului în serviciu

Înainte de asta însă, la doar 12 zile de la condamnarea liderului PSD, parlamentarii coaliţiei PSD-ALDE din Comisia pentru Legile Justiţiei prin modificările aduse Codului Penal aproape că au dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu. Astfel, în noua formă, apar condiţii mult mai restrictive, fapta de abuz fiind penală numai dacă este făcută cu scopul de a obţine „pentru sine, soţ, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial”. 

În contextul în care Dragnea este acuzat că a angajat fictiv două membre de partid, şi cum acestea nu îi sunt rude şi nici nu a obţinut un folos patrimonial, acuzaţia de abuz în serviciu ar urma să cadă. Dacă va fi adoptată în acestă formă şi intră în vigoare, Dragnea scapă de acuzaţia de instigare la abuz deoarece se va aplica legea mai favorabilă. Legea pentru modificarea Codului Penal a fost contestată la Curtea Constituţională atât de preşedintele Iohannis cât şi de magistraţii de la Curtea Supremă. Instanţa urmează să se pronunţe în 16 octombrie asupra constituţionalităţii acestor modificări.

Cum au motivat judecătorii condamnarea lui Dragnea

Magistraţii de la Curtea Supremă au arătat în motivarea sentinţei la 3 ani şi jumătate de închisoare că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a Direcţiei pentru Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu. 

„Funcţiile deţinute de inculpatul Dragnea Liviu în perioada infracţională, de preşedinte, atât al Consiliului (…) cât şi al organizaţiei judeţene a P.S.D (...), îi confereau acestuia autoritate, putere şi influenţă, realizând contextul favorabil iniţierii şi desfăşurării activităţii infracţionale”, se arată în motivarea condamnării.

„Modul în care inculpata Alesu Floarea a acţionat, (...) fără a se opune şi fără a cere explicaţii, ci, pur şi simplu, a pus în practică solicitarea acestuia, reprezintă reflecţia exercitării cu succes de către inculpat a influenţei şi autorităţii de care dispunea”, subliniază judecătorii. În acest punct magistraţii fac trimitere la mai multe studii sociologice, notând că „puterea este capacitatea unui individ de a influenţa, modifica comportamentul altui individ, de a-l supune voinţei proprii. Conducerea şi puterea sunt esenţial sinonime". 

Magistraţii au considerat „sugestivă şi relevantă” declaraţia martorei Chera Mirela care (...) a arătat: „Liviu Dragnea era un fel de Dumnezeu, în sensul că toată lumea îl asculta, să nu îl supere”. Liviu Dragnea a declarat apel în 22 iunie, chiar a doua zi după sentinţa Curţii Supreme. O săptămână mai tîrziu DNA formula propriul apel, procurorii fiind nemulţumiţi de achitarea liderului PSD pentru instigare la fals intelectual. Totodată ei au considerat şi pedeapsa cu executare prea mică, după ce la ultimul termen ceruseră o pedeapsă de 7 ani şi jumătate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite