Legea salarizării profesorilor a ajuns la Monitorul Oficial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a declarat luni seară că Legea salarizării cadrelor didactice a fost primită la MO şi se află în curs de publicare, relatează Mediafax.

Întrebat când a ajuns la Monitorul Oficial actul normativ trimis de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, Moraru a susţinut că în jurul orei 18.30.

Administraţia Prezidenţială i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, să trimită urgent la Monitorul Oficial decretul preşedintelui României de promulgare a legii privind creşterea salariilor profesorilor.

"Monitorul Oficial se află în subordinea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi nu este prima dată când domnul Bogdan Olteanu blochează publicarea unor acte oficiale ale instituţiilor statului român, inclusiv decrete ale preşedintelui României", potrivit unui comunicat de luni al Administraţiei Prezidenţiale.

Administraţia Prezidenţială îi solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor "să dea dovadă de respect faţă de instituţiile statului şi să nu tergiverseze publicarea legii în Monitorul Oficial".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, anterior, că la Monitorul Oficial se respectă procedurile şi că Legea salarizării va fi publicată luni sau, cel târziu, marţi, Camera Deputaţilor anunţând, printr-un comunicat, că legea se află deja la Monitorul Oficial.

"Vreau să-i asigur pe cei interesaţi, printre care nu-l enumăr pe activistul de partid Cătălin Croitoru, aflat în campanie electorală şi fraudulos deghizat în lider sindical că procedurile se respectă la Monitorul Oficial şi că Legea va fi tipărită azi sau, cel târziu, mâine, de îndată ce se finalizează procedurile de editare şi potrivit unui calendar de bun simţ", a susţinut Bogdan Olteanu, citat de Mediafax.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite