Lefuri duble pentru medicii rezidenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lefuri duble pentru  medicii rezidenţi
Lefuri duble pentru medicii rezidenţi

Doctorii tineri vor câştiga 1.900 de lei pe lună din 2010, faţă de 900, cât au în prezent, potrivit noii grile din legea unică de salarizare. „Adevărul“ continuă astăzi prezentarea legii unice a salarizării cu lefurile medicilor şi ale asistentelor medicale.

Singurii care au de câştigat de pe urma noii legi a salarizării, document aflat în prezent depus la Parlament, sunt medicii rezidenţi din ultimul an. Ei vor ajunge de la o leafă de 900 de lei, cât câştigă în prezent, la 1.900 de lei pe lună, din 2010.

Citiţi şi:


„Ne bucură această mărire, dar să nu uităm că un medic rezident, după 11 ani de pregătire continuă, va avea un salariu de 1.900 de lei, o sumă mult prea mică“, este de părere dr. Clara Matei, preşedintele Asociaţiei Medicilor Rezidenţi.

Medicii rezidenţi sunt de părere că leafa pe care o vor lua începând cu 2010 este mult prea puţin în comparaţie cu salariile europene.

„Un medic rezident, din Europa, câştigă în jur de 2.000-4.000 de euro pe lună. Dacă lucrează într-o zonă defavorizată, ajunge la o sumă mai mare. La ei, o gardă se plăteşte cu 100 de euro, la noi, cu 100 de lei. Aşa că mai avem foarte mult până când vom ajunge la nişte salarii decente“, consideră dr. Clara Matei. 

„Nu ne rămâne decât să emigrăm“

Celelalte categorii de medici sunt poziţionate în legea unică de salarizare foarte aproape de baza piramidei, fapt care-i nemulţumeşte pe reprezentanţii breslei. Potrivit grilei de salarizare, un medic specialist va lua între 1.900 şi 2.400 de lei, calculat la salariul minim brut actual de 600 de lei pe lună. 

Un medic rezident va lua în jur de 1.400 de lei brut pe lună, iar un asistent medical principal va fi plătit cu o sumă între 1.500 şi 1.890 de lei. Actul normativ limitează la maximum 30% sporurile de care cadrele medicale pot beneficia, înclusiv gărzile.

„Această grilă de salarizare aduce o atingere gravă demnităţii medicale, neţinând cont de pregătirea şi responsabilitatea pe care o are şi de valoarea socială a muncii medicilor. Dacă un medic primar cu 40 de ani vechime este plasat abia la un coeficient de 5,25 (3.150 de lei brut), atunci nu putem vorbi despre o adevărată ierarhizare, ci de un dispreţ faţă de corpul medical. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să emigrăm“, a spus prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). 

Salarii mari la managerii de spital

Cele mai mari lefuri din sistemul sanitar le vor avea managerii de spitale, maximum 6,80 salarii minime (4.080 de lei) în cazul unui spital cu peste 400 de paturi şi 6,30 salarii minime (3.780 de lei) în cazul unui spital cu mai puţin de 400 de paturi. Medicii care nu lucrează în unităţi de urgenţă vor avea lefuri mai mici, între 3,35 şi 4,25 salarii minime pe economie, adică între 2.010 şi 2.550 de lei.

Astfel, un medic specialist va avea între 2,90 şi 3,70 salarii minime, adică între 1.740 şi 2.220 de lei, un medic primar va lua între 2.010 şi 2.550 de lei, iar o soră medicală va câştiga între 1.020 şi 1.290 de lei.

„Un medic primar ia, în prezent, fără sporuri, 3.000 de lei. Dacă sporurile nu vor depăşi 30% din salariul de bază, atunci va ajunge să ia mai puţini bani decât până acum“, explică prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedinte CMR.

Legea prevede că valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00 va creşte de la 600 de lei, cât este în prezent, la 705 în 2010, dar numai pentru salariile foarte mici.   Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, consideră că grila de salarizare a personalului din sănătate a ajuns la o formă echitabilă şi creează premisele dezvoltării unei cariere profesionale.

Angajaţii din sistemul medical de urgenţă spun însă că au cerut creşterea coeficienţilor cu un punct, iar acest lucru nu s-a întâmplat. “Am specificat că dorim un nivel superior de salarizare faţă de cadrele medicale din unităţile spitaliceşti, având în vedere condiţiile şi stresul de muncă“, a declarat Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa“.

Sindicaliştii au mai precizat că, dacă până săptămâna viitoare propunerile lor nu vor fi luate în calcul şi nu se va aduce nicio schimbare în grila de salarizare, vor organiza un miting naţional la Ministerul de Finanţe şi apoi vor apela la o grevă de avertisment. 

LIMITĂ

Până acum, sporurile salariale ajungeau să reprezinte între 40 şi 50% din salariu. Noua lege care va intra în vigoare în 2010 limitează sporurile bugetarilor la maximum 30%.

image

Un medic rezident, după 11 ani de facultate, are un salariu de 1.900 de lei, o sumă mult prea mică.

image


dr. Clara Matei
preşedintele Asociaţiei
Medicilor Rezidenţi

image

Dacă un medic primar cu 40 de ani vechime va avea 3.150 de lei brut, atunci nu ne rămâne decât să emigrăm.

image


Prof. dr. Vasile Astărăstoae
preşedintele Colegiului Medicilor din România

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite