Justinian Marina, Patriarhul Roșu care a făcut pact cu „diavolul“: „Hristos este sovietic!“

0
Publicat:

Patriarhul Justinian rămâne cea mai controversată imagine a Bisericii Ortodoxe Române. El a fost numit „Patriarhul Roșu“ întrucât, în loc să fie aproape de „oile“ sale, credincioșii, a preferat să facă pact cu „diavolul“, comunismul, care se instaura în România. În timpul în care a fost în fruntea BOR, au avut de suferit toate religiile.

„Patriarhul Roșu” Justinian Marina FOTO Basilica.ro
„Patriarhul Roșu” Justinian Marina FOTO Basilica.ro

Se spune că Patriarhul Justinian, care s-a născut la 22 februarie 1901, a murit privind cu amărăciune pe geamul mașinii, care-l ducea acasă după o lungă spitalizare, la urmările cutremurului din 4 martie 1977. „Dar ce s-o fi întâmplat cu bisericile mele?”, s-a întrebat el, după care şi-a dat ultima suflare.

Era același om care a băgat Biserica greco-catolică în catacombe, religia greco-catolicilor fiind interzisă de comuniști. Toate cultele au avut de suferit în perioada comunistă, însă greco-catolicii din Ardeal, care reprezentau aproximativ două milioane de credincioşi, au intrat în ilegalitate, cultul lor fiind desfiinţat printr-un decret. Preoţii care s-au opus deciziei au fost aruncaţi în temniţe, unde mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul. Semnalul unificării celor două biserici a fost dat de Patriarhul Justinian Marina, în toamna lui 1948, care i-a ameninţat pe episcopii uniţi că, dacă nu vor lăsa de bună voie turma să se reîntoarcă la staul, se va duce el însuşi să o caute.

De altfel, nu este singura decizie care a tăiat în carne vie în ce avea românul mai sfânt în perioada în care comunismul se instaura în România, respectiv în credință. Însă credința patriarhului era alta, lui Justinian Marina fiindu-i atribuit citatul „Omul nou este omul sovietic, prin urmare, Hristos este sovietic!“.

În ciuda intervenţiilor pe care patriarhul le-ar fi avut pe lângă liderii comunişti, majoritatea preoţilor ortodocşi care s-au opus noului sistem politic au sfârşit în temniţele comuniste, iar până la finalul mandatului lui Justinian zeci de lăcaşuri de cult au sfârşit sub buldozere.

Justinian, în tinereţe, şi alţi clerici ortodocşi, la o conferinţă din Moscova
Justinian, în tinereţe, şi alţi clerici ortodocşi, la o conferinţă din Moscova

După ce a fost ales în fruntea BOR, altele erau credințele sale: „Cel dintâi şi cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut, în hotarul tradiţiilor noastre bisericeşti, este păstrarea credinţei, care în decursul istoriei s-a arătat a fi o piatră de temelie tare... Deoarece credinţa noastră ortodoxă nu va putea să fie în sânul poporului nostru vie, energică şi rodnică prin fapte de dragoste, de pace şi de sfinţenie, decât printr-un cler pregătit, plin de demnitate şi devotat cu sufletul şi cu mintea chemării sale sfinte, pregătirea cât mai bună a clerului va fi una din grijile de căpetenie ale sarcinii mele patriarhiceşti. Crescut în învăţăturile şi predaniile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care de la început a respins şovinismul şi prozelitismul ca pe nişte lucruri care nu sunt potrivite cu duhul creştin, vom avea inima larg deschisă pentru celelalte confesiuni din ţara noastră. De asemenea, vom întinde mâna iubirii şi prieteniei în Hristos tuturor Bisericilor ortodoxe surori întru ecumenicitate, luptând pentru înflorirea Ortodoxiei care zideşte şi întăreşte popoarele“. Mărturisirea de credință se află pe site-ul Mănăstirii Radu Vodă. 

Cine i-a dat numele „Patriarhul roșu“

Istoriografia românească l-a reţinut sub numele de „Patriarhul Roşu“, datorită colaborării strânse pe care a avut-o cu autorităţile comuniste.

Potrivit unei analize a istoricului Adrian Nicolae Petcu, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Vasile Leu, fiul episcopului anticomunist Grigorie Leu, ar fi fost cel care l-a numit prima dată pe Justinian Marina „Patriarhul Roşu“. Vasile Leu era atunci în exil şi şi-ar fi dorit să atragă simpatia românilor de peste graniţe, prin denigrarea liderului BOR, crede cercetătorul. Misterul morţii episcopul Grigorie Leu al Huşilor a fost dezvăluit după 70 de ani: a murit otrăvit de regimul comunist

Prietenia strânsă cu liderul comunist Dej

Ascensiunea la putere a lui Justinian Marina a fost legată strâns de prietenia cu primul lider al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Potrivit relatărilor biografice, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ascuns de preotul Justinian Marina într-o casa parohială din Râmnicu-Vâlcea, imediat după ce Dej a evadat din lagărul din Târgu Jiu, în 1944. Dej evadase împreună cu alt viitor important lider al României comuniste, Gheorghe Maurer, care avea să declare că „după ce am trecut cu maşina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiţi de un popă care a fost, şi el, omul comuniştilor“.

Justinian Marina şi liderii comunişti Sursa: Fototeca online a comunismului românesc
Justinian Marina şi liderii comunişti Sursa: Fototeca online a comunismului românesc

„Marina are o amantă“

Ironiile la adresa lui Marina au fost nelipsite în diaspora românească. Cântăreţul interbelic Jean Moscopol a compus o melodie despre patriarh: „Justinian, zis şi Marina, e cel mai cuvios creştin,/  Umblă, crai, cu limuzina şi se-nchină la Kremlin/ (…) Doamne Sfinte, Te îndură de poporul Tău român/ Şi îi bagă pumnu-n gură patriarhului păgân“.

Şi în Arhiva Radio Europa Liberă se găsesc detalii despre activitatea patriarhului Justinian: „Marina este un dictator absolut, de care se tem toţi preoţii“, aflăm dintr-un raport din 1952, unde sursă e un fost bijutier de la atelierele Patriarhiei. Despre Justinian, a cărui soţie decedase de mulţi ani, a mai spus: „Iubitor al plăcerilor lumeşti, Marina are o amantă, o doctoriţă în vârstă de 27 de ani, care locuieşte cu el în Palatul Patriarhiei“. Bărbatul a vorbit şi despre moşia patriarhului, de 2,5 milioane de lei, despre cum se plimba cu limuzina lui Dej şi despre maşina proprie, un Buick primit de la Guvern. 

O altă sursă, care l-ar fi cunoscut pe Justinian, a afirmat în 1951: „Se ştie că a participat la orgii cu băutură la Dragoslavele, cu fiul său şi prietenele acestuia. (…) Justinian se deplasează adesea la o mănăstire din Moldova, unde stareţa este una dintre fostele amante ale sale, numită în funcţie chiar de Patriarh“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite