Nuclearelectrica contrazice temerile Guvernului în scandalul reactoarelor de la Doicești, după ce Bolojan a reclamat o gestionare „păguboasă”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nuclearelectrica a reacționat în scandalul politic al momentului, după ce Guvernul a precizat că există dificultăți privind studiul de fezabilitate și amplasamentul proiectului de la Doicești, una dintre cele mai importante inițiative energetice strategice ale României și un pilon al parteneriatului cu Statele Unite în domeniul nuclear civil. Compania dă asigurări că amplasamentul respectă toate standardele de siguranță ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și că studiile tehnice și geotehnice au validat terenul, contrazicând astfel temerile exprimate de Executiv. Disputa tehnică vine pe fondul unui scandal politic de proporții, în care PSD acuză Guvernul interimar că pune în pericol relația strategică cu Statele Unite.

Proiectul Doiceşti a devenit subiect de dispută politică la vârf. Foto Nuclearelectrica
Proiectul Doiceşti a devenit subiect de dispută politică la vârf. Foto Nuclearelectrica

UPDATE 20.30 Reacția Nuclearelectrica

Nuclearelectrica a transmis joi că proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești este dezvoltat în conformitate cu hotărârile acționarilor și cu standardele internaționale din domeniul nuclear, după ce Adunarea Generală a aprobat recent Decizia Finală de Investiție.

Compania a precizat că studiile geotehnice și analizele tehnice realizate până în prezent confirmă adecvarea amplasamentului, iar proiectul a trecut prin etapele FEED și evaluări independente ale AIEA, care au validat direcția de implementare.

Potrivit companiei, următoarele etape vizează autorizarea completă a amplasamentului, asigurarea finanțării și optimizarea costurilor, în paralel cu implicarea autorităților și a partenerilor internaționali.

”Nuclearelectrica subliniază că proiectul SMR Doicești este derulat în parteneriat cu specialiști români și americani, respectă standardele Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și este conceput ca un element strategic pentru securitatea energetică a României, cu impact asupra prețului energiei și dezvoltării infrastructurii”, potrivit Nuclearelectrica.


Ioana Dogioiu intervine în scandalul politic al momentului

Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului FOTO: gov.ro
Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului FOTO: gov.ro

Dogioiu a subliniat că proiectul se află inclusiv în analiza părţii americane, în urma unei discuţii din 17 martie, când premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg.

"Nu s-a pus problema opririi acestui proiect. Premierul Ilie Bolojan nicidecum nu a anunţat nici în discuţia cu domnul ambasador, nici în public că proiectul este oprit. A anunţat partenerul american că sunt o serie de probleme, pe care le-aţi auzit şi de la domnia sa în ultimele zile, şi că ar fi necesară o analizare a acestui proiect. Ca să îl citez: Dacă este un proiect fezabil, el trebuie ţinut şi mers mai departe. Dacă nu e fezabil, e mai corect să spui aşa: acestea sunt problemele. Aşa se respectă partenerii între ei", a afirmat Dogioiu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Bolojan anunță că a informat Ambasada SUA despre problemele proiectului reactoarelor nucleare de la Doicești: „Analiza arată că nu e rentabil”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că "nu există nicio intenţie şi nicio acţiune" care să pună în pericol parteneriatul strategic româno-american. Totodată, a adăugat că un parteneriat se bazează "pe loialitate între părţi, pe adevăr" şi pe schimb de informaţii.

"Având în vedere că s-au constatat deficienţe - nu de intenţie, ci de derulare a programului SMR - în luna martie a anului curent, la prima întâlnire a domnului prim-ministru Ilie Bolojan cu noul ambasador al SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, a fost adusă în discuţie această chestiune, în care premierul Ilie Bolojan i-a prezentat partenerului american care sunt problemele majore ale acestui proiect", a spus Dogioiu.

Ea a menţionat că aceste probleme ţin de faptul că, până în prezent, a fost realizat "doar" un studiu de fezabilitate, document care atrage atenţia asupra unor "riscuri" şi "probleme majore" de fezabilitate ale proiectului.

"Există o problemă cu solvabilitatea partenerului american NuScale, cunoscută în SUA. Există o problemă cu amplasamentul acestui teren pe care ar urma să fie realizat obiectivul şi care este în vecinătatea unui teren care are o pungă de gaze - discutabil cât de mică sau cât de mare, dar ea există, iar noi vorbim de reactoare nucleare", a explicat Dogioiu.

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că proiectul reactoarelor de la Doiceşti, iniţiat în parteneriat cu o companie americană, are probleme şi că responsabilii pentru gestionarea ”păguboasă” a acestei investiţii sunt cei din conducerea Nuclearelectrica, care ar fi trebuit să se asigure că tot proiectul şi toate sumele alocate au un rezultat, iar contractele şi modul în care s-au derulat sunt "în bună regulă".

Ce a spus Bolojan 

"În anii trecuţi s-a gândit un proiect prin care România să fie un pionier în aceste reactoare, prin asocierea cu o companie din Statele Unite. Problema pe care o avem astăzi este că dintr-o sumă importantă de bani, care a fost pusă la dispoziţie de Nuclearelectrica, peste 240 de milioane de dolari, avem un teren la dispoziţie, achiziţionat la o valoare destul de mare, avem o companie cu mulţi angajaţi care au tocat destul de mulţi bani şi avem un studiu de fezabilitate, dar toate acestea cu nişte sume imense de bani, în condiţiile în care acest studiu de fezabilitate arată că pentru a deveni realitate avem nevoie de câteva miliarde de euro investiţie, pe care nu îi avem, iar analiza preţului de vânzare a energiei electrice produse în acest posibil reactor arată că ar fi un preţ care este mai mare decât cel de piaţă, ceea ce pune probleme serioase vizavi de rentabilitatea unui astfel de proiect. Gândiţi-vă că degeaba ai o intenţie bună, dacă atunci când o derulezi, o derulezi prost sau ajungi într-o situaţie în care rămâi cu o grămadă de bani consumaţi şi cu nişte hârtii şi ne întrebăm dacă a meritat", a spus Ilie Bolojan pentru B1Tv.

Grindeanu, după declarațiile lui Bolojan privind problemele proiectului de la Doicești: „Încearcă să arunce în aer parteneriatul strategic cu SUA”

Reacția lui Grindeanu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut, joi, că premierul interimar Ilie Bolojan, prin luările de poziţie în legătură cu proiectul de la Doiceşti, "încearcă să arunce în aer Parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii".

"Ceea ce face premierul demis Ilie Bolojan în acest moment, premier care şi-a pierdut legitimitatea politică, este să pună în discuţie parteneriate strategice ale României şi proiecte strategice şi, totodată, să slăbească companii de asemenea strategice ale statului român. Dacă vorbim de proiectul de la Doiceşti, în acest moment, vorbim de un proiect strategic al României, care face parte ca şi componentă importantă din parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite ale Americii", a afirmat Grindeanu.

El a subliniat că proiectul de la Doiceşti, fiind parte a acestui parteneriat strategic, "trebuie să continue". "Mie mi se pare că în acest moment domnul Bolojan face mai mult decât a arunca în aer un proiect strategic, încearcă să arunce în aer parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii", a declarat liderul PSD.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite