Gigă Popescu, eliberat condiţionat, după un an şi opt luni de închisoare: „A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea”
0Fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost eliberat condiţionat din închisoare după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul „Transferurilor”. Decizia aparţine Tribunalului Ilfov şi este definitivă.
UPDATE La ieşirea din Penitenciarul Jilava, Gică Popescu a declarat această perioadă a fost crea mai grea din viaţa sa şi va urma o perioadă în care va sta alături de familie, însă şi-ar dori şi să lucreze în fotbal.
„A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Aş fi vrut să spun că am trecut cu bine peste această perioadă, dar, din păcate, nu pot spune asta. Ştiţi cu toţii că anul trecut l-am pierdut pe tatăl meu şi nu pot spune că am trecut cu bine această perioadă”, a spus Gică Popescu citat de Agerpres.
El a mai precizat că faptul că a fost sportiv de performanţă l-a întărit şi l-a ajutat să treacă cu bine de această perioadă.
„Voi merge să aprind o lumânare la mormântul tatălui şi, în perioada următoare, voi sta alături de familie, pentru că mi-a lipsit enorm şi voi face ce am făcut toată viaţa, voi munci. (...) Profesia mea este legată de fotbal şi va trebui să merg in instanţă să văd până la ce nivel voi putea activa în fotbal de acum încolo”, a spus Gheorghe Popescu.
De asemenea, fostul internaţional a declarat că nu s-a pus problema să discute cu George Becali pentru a lucra la Steaua şi a adăugat că singura persoană alături de care ar dori să lucreze ar fi Gică Hagi.
„Dacă nu va fi fotbal, am multe planuri pe care mi le-am făcut aici, în penitenciar, dar nu ştiu dacă ele vor corespunde cu realitatea de afară. Sunt un produs al fotbalului şi mi-ar fi foarte greu să stau departe de fotbal, dar, am spus, trebuie să văd până la ce nivel pot să mai activez în fotbal, pentru că există acea pedeapsă complementară cu care nu trebuie să te joci. Va trebui să merg în instanţă să văd ce înseamnă”, a completat Popescu.
El a ţinut să remarce că, în penitenciar, a reflectat la lucrurile bune şi rele pe care le-a făcut.
Gică Popescu, eliberat din închisoare
Magistraţii Tribunalului Ilfov au respins, miercuri, o contestaţie a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a menţinut decizia de eliberare condiţionată, luată de Judecătoria sectorului 4.
Decizia este definitivă, iar Gheorghe Popescu va fi eliberat din penitenciar în cursul zilei de miercuri.
Judecătoria Sectorului 4, de acord cu eliberarea lui Gigă Popescu
Magistraţii Judecătoeiei Sectorului 4 au decis, pe 5 octombrie, că Gică Popescu poate fi eliberat codiţionat din Penitenciarul Jilava.
Instanţa a arătat, în motivarea deciziei de eliberare, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile.
„Instanţa apreciază că prin executarea fracţiei obligatorii de pedeapsă, având un total de 781 zile câştigate şi executate, petentul condamnat a dobândit vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, urmând ca instanţa să aprecieze dacă în funcţie de celelalte criterii stabilite de lege este oportună acordarea liberării condiţionate”, a motivat Judecătoria Sectorului 4.
A publicat 4 lucrări ştiinţifice
Astfel, potrivit caracterizării ataşate la dosar, Gică Popescu a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014.
El a elaborat şi publicat 4 lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de 7 ori cu învoire de a ieşi din penitenciar).
"Şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale"
Judecătoria arată că Popescu execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenţiei a menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soţiei şi apeluri telefonice, “beneficiind de sprijin moral şi material din partea familiei”.
“Instanţa apreciază, faţă de cele arătate anterior, că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional”, a motivate Judecătoria Sectorului 4.
Condamnări în dosarul „Transferurilor”
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat anul trecut, alături de Popescu, pe Gheorghe Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe NeŢoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, şi Jean Pădureanu, la trei ani şi patru luni.
Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti.
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiţionat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.