Fonduri nelimitate pentru autorităţile locale. Ordonanţa de Urgenţă 9/2017 a trecut de Senat
0Senatul dă undă verde pentru cheltuieli fără limită. Legea de aprobare a OUG 9/2017, criticată pentru că elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, precum şi sancţiunile prevăzute în Legea finanţelor publice, a primit, luni, votul senatorilor. Legea mai are doar un hop de trecut pentru a intra în vigoare, urmând să fie analizată şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Una dintre cele mai controversate ordonanţe aprobate de Guvernul Grindeanu, la începutul acestui an, Ordonanţa 9/2017, care permite cheltuieli „fără număr“ din partea ordonatorilor de credit, a primit, luni, undă verde din partea Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul de lege va ajunge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Săptămâna trecută, Ordonanţa a primit raport favorabil în Comisia de muncă din Senat. Toate amendamentele propuse în Comisie au fost respinse, ordonanţa primind raport în forma adoptată de Guvern.
Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative a fost aprobat, în ciuda voturilor „împotrivă“ ale Opoziţiei.
Concret, OUG 9/2017 conţine un articol prin care se suspendă până la 1 ianuarie 2018 o serie de prevederi referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Printre acestea se află şi obligativitatea ca sumele angajate prin Legea bugetului să nu poată fi depăşite de către ordonatori, iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete să se facă numai în limita creditelor bugetare aprobate.
„Un element de dictatură economică“
Analiştii au criticat dur adoptarea proiectului de lege, arătând că actul normativ care dă liber la cheltuieli este chiar mai nociv decât celebra Ordonanţă 13 de modificare a Codurilor Penale şi care a scos în stradă milioane de români.
„Nu Ordonanţa 13 este pericolul cel mai mare al acestui Guvern, ci Ordonanţa 9. Este un element de dictatură economică. Legea este o măsură prin care Guvernul are la dispoziţie fondurile bugetare fără să dea socoteală nimănui, niciunui element de piaţă sau de democraţie parlamentară. Şi totuşi este trecută cu vederea, oamenii protestează încă la Guvern, dar nu împotriva acestei ordonanţe. Nu înţeleg de ce nu se finalizează marile proiecte ale României? De ce nu se fac autostrăzi? De ce trebuie să dăm cuiva pe mână bani, care nu a demostrat că este un strateg economic eficient încât să distribuie cu înţelepciune extraordinară aceste fonduri. Este foarte grav pentru că nici măcar nu mai avem garanţia bugetului care a fost aprobat de Parlament. Dacă bugetul va fi lovit de incapacitatea colectărilor, înseamnă că această disponibilitate a unui om de a distribui fonduri se face prin realocare de la alte surse, prin noi impozite şi taxe“, a explicat, pentru „Adevărul“, Mircea Coşea.
Analistul arată că Ordonanţa 9 aduce în economia românească două lucruri nocive. „În primul rând, liberul arbitraj în distribuirea fondurilor publice, ceea ce nu este permis într-o economie de piaţă. Nu poate să existe implicare guvernamentală atât de violentă ca cea pe care o aduce OUG 9. Nu mai vorbesc că fondurile pot fi orientate politic, adică un stat care distribuie fondurile la libera alegere a celor care conduc şi în interesul lor. Iar pe de altă parte, vorbim de introducerea în buget a unor elemente care au o acţiune nocivă şi greu de controlat. Sunt acele credite de 9 miliarde de lei, care sunt netransparente, ele încarcă bugetul în perioada următoare“, a explicat analistul economic.
Invitaţie la risipă
Şi analistul politic Dan Ionescu a criticat votul senatorilor, atrăgând atenţia asupra pericolului sifonării fondurilor publice.
„Suspiciunile şi cazurile de corupţie care apar în zona politică se sprijină de cele mai multe ori pe funcţionari publici dispuşi să ajute diverşi afacerişti sau politicieni să sifoneze fondurile publice. Într-un astfel de context, o dereglemetare de acest gen, care permite autorităţilor publice să chetuie bani fără plafoane de cheltuieli e sinonimă cu o invitaţie la risipă şi la cheltuirea complet iresponsabilă a banilor din bugetul public“, a spus Dan Ionescu.
Prin această lege, susţine analistul, se încearcă crearea unei dependenţe majore între politic şi administraţie.
„Măsura pare să facă parte din setul de idei pe care noua putere le are pentru a crea o dependenţă majoră între politic şi administraţie, o lipsă de răspundere faţă de banii din buget şi o permisivitate nepermisă în interiroul actelor administrative. Nu poate fi găsită nici o justificare logică pentru aprobarea unui astfel de act normativ“, a mai afirmat analistul.
Criticile Opoziţiei
Proiectul de lege a fost criticat pentru că elimină din Legea finanţelor publice limitele creditelor de angajament şi interdicţia de a schimba destinaţia banilor.
PNL a depus în Senat un amendament prin care aceste derogări să fie eliminate. Amendamentul, susţinut de USR şi PMP, a fost însă respins, cu doar 4 voturi „pentru“ şi 5 voturi „împotrivă“, precum şi o abţinere.
Astfel, prevederile care permit cheltuieli fără plafon au fost menţinute, în pofida criticilor opoziţiei.
Liberalii au mai fost nemulţumiţi şi că Guvernul nu mai are obligaţia să prezinte Parlamentului valorile estimative ale creditelor bugetare sau de angajament pentru următorii 3 ani şi nici să le publice în Monitorul Oficial.
La începutul săptămânii trecute, Opoziţia cerea dezbaterea în regim de urgenţă şi respingerea ordonanţei, plus explicaţii de la premier, chemat în Parlament săptămâna viitoare.
30 de miliarde de lei pentru PNDL
Săptămâna trecută, Senatul a mai aprobat o lege controversată. Este vorba de OUG 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Sevil Shhaideh, primeşte 30 de miliarde de lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Legea de aprobare a OUG 6 a fost votată de plenul Senatului cu 65 de voturi „pentru“ şi 39 de voturi „împotrivă“.
Astfel, până în 2020, cele 30 de miliarde de lei vor putea fi direcţionate de la bugetul statului către primării printr-un simplu ordin de ministru, fără vreo dezbatere sau consultare anterioară.
PNL, USR şi PMP au votat împotriva actului normativ, pe care l-au criticat dur în cadrul dezbaterilor.
„Ordonanţa 6 reprezintă certificatul de naştere al Guvernului Grindeanu pentru o cofetărie. Dar cofetăria aceasta are doar locaţie şi mese, prăjiturile nu există, acestea reprezintă 30 de miliarde de lei. Acest Guvern alocă 30 de miliarde pe care nu le are, prin credite de angajament, se doreşte atragerea primarilor prin această alocare discreţionară. Să se gândească PSD că în anii anteriori exista o altă doamnă ministru pe care o blamau că are la dispoziţie patru miliarde de lei. Felicitări, aveţi şase miliarde, a fost un exemplu bun“, a fost poziţia PNL.