Filmul tentativei de sinucidere povestit de Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase susţine că a decis să se sinucidă înainte de sosirea poliţiştilor FOTO: Mediafax
Adrian Năstase susţine că a decis să se sinucidă înainte de sosirea poliţiştilor FOTO: Mediafax

Adrian Năstase a luat decizia de a se sinucide "anterior sosirii la domiciliul său a ofiţerilor de poliţie", în seara de 20 iunie, pentru punerea în executare a mandatului de condamnare a liderului PSD la doi ani de închisoare. Aşa arată procurorii Parchetului General în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti care trebuiau să pună în executare mandatul de încarcerare a lui Adrian Năstase

De altfel, şi fostul premier arată acest lucru în declaraţia dată procurorilor după tentativa de sinucidere.

"În data de 20 iunie 2012 mă aflam la domiciliul meu când am aflat că am fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am încercat un sentiment de revoltă. Observând că se procedează şi la punerea în aplicare a deciziei, sentimentul meu de revoltă s-a accentuat … la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi poliţişti, care s-au legitimat şi mi-au înmânat un exemplar al mandatului de executare … familia mi-a făcut bagajele … iar în timpul în care poliţiştii au urcat la locuinţa unde domiciliez am luat revolverul din încăperea de păstrare a armamentului pe care l-am introdus în buzunarul stâng al pantalonilor cu care eram îmbrăcat.

Fiind hotărât cu privire la suicid am spus familiei şi poliţiştilor că doresc să cobor în bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Astfel am coborât însoţit de către unul dintre poliţişti, am luat nişte cărţi din bibliotecă, le-am pus pe masă, iar poliţistului i-am spus că este o decizie care mă priveşte. Acela a fost momentul în care cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor.

" După ce am tras, am simţit o arsură puternică în zona gâtului"

Când a văzut arma poliţistul s-a repezit spre mine şi mi-a prins mâna cu care ţineam arma. Au urmat momente în care ne-am luptat în încercarea de a-mi duce la bun sfârşit hotărârea suicidală, iar poliţistul încercând să-mi ia arma din mână. La un moment dat am căzut pe jos, eu reuşind să ţin arma în mâna stângă. Atunci am apucat să armez revolverul prin tragerea cocoşului spre spate. Fiind pregătit pentru tragere, în timp ce mă luptam cu poliţistul să scap şi să nu-l rănesc mi-am îndreptat revolverul spre zona capului şi am apăsat pe trăgaci. Menţionez că mâna era întinsă şi ţineam arma în sens invers spre mine. După ce am tras, am simţit o arsură puternică în zona gâtului, iar în clipele imediat următoare am fost dezarmat de poliţist, care mi-a pus cătuşele , dar mi le-a dat jos la sosirea echipei medicale…", a afirmat Năstase, citat de anchetatori în rezoluţie.

Procurorii subliniază faptul că derularea faptelor şi decizia de a-l însoţi pe Năstase doar unul dintre ofiţerii de poliţie a fost întemeiată pe faptul că nu a existat nici un indiciu că liderul PSD ar dori să se opună executării mandatului, aşa încât, decizia este conformă procedurii regulamentare.

"Ofiţerul de poliţie C N. l-a însoţit pe condamnat până la încăperea situată la parterul imobilului, iar ofiţerul de poliţie I. C. V., a rămas cu familia condamnatului care continua să-i adreseze numeroase întrebări legate de procedurile de încarcerare, iar apoi a coborât pentru a introduce în garaj autoturismul poliţiei, cu care urma să se realizeze deplasarea condamnatului la locul de încarcerare, măsură decisă pentru a asigura plecarea în siguranţa a lui Adrian Năstase, având în vedere că erau foarte mulţi reprezentanţi ai presei în faţa imobilului", mai notează procurorii.

MĂRTURIA OFIŢERULUI CARE L-A SALVAT PE FOSTUL PREMIER

Ofiţerul Nicolae Costea, cel care l-a însoţit pe Năstase în încăperea unde acesta a încercat să se sinucidă, susţine că între el şi fostul premier nu a avut loc o luptă, ci mai degrabă "întreg efortul fizic, atât al meu cât şi al lui Adrian Năstase, fiind canalizat spre intenţia fiecăruia: eu de dezarmare, iar el de îndreptare a armei spre propriul cap, întreg comportamentul acestuia relevând că dorea să se sinucidă".

"După ce s-a aşezat pe fotoliu, m-a invitat şi pe mine să iau loc pe fotoliul alăturat. În acel moment, a afirmat: «Îmi cer scuze că vei fi implicat într-un eveniment deosebit». Auzind această afirmaţie, m-am alarmat şi mă gândeam ce dorea să spună, ori ce dorea să facă, deoarece nu observasem să aibă nimic asupra sa, în afară de cărţile pe care le luase din bibliotecă. În momentele imediat următoare, l-am observat cum duce mâna spre stânga corpului, spre şezutul fotoliului pe care stătea. Când i-a revenit mâna, am văzut în mâna acestuia un revolver. Realizând ceea ce doreşte să facă, m-am repezit asupra mâinii în care ţinea arma pentru a-l dezarma. În momentele imediat următoare, între mine şi Adrian Năstase a avut loc o confruntare fizică, în sensul că eu încercam să-i iau arma din mână, iar el încerca să-şi îndrepte arma spre cap. De aceea ne-am ridicat în picioare şi ne-am deplasat prin încăpere, eu reuşind să introduc degetele de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului şi butoiul revolverului pentru a împiedica declanşarea focului. 

"În eforturile mele de a-l dezarma, s-a declanşat un foc de armă"

La un moment dat, în eforturile mele de a-l dezarma, s-a declanşat un foc de armă, după care la scurt timp am reuşit să-i smulg arma din mână şi să o arunc în încăpere, unde de altfel a şi fost descoperită de echipa de cercetare. După ce l-am dezarmat, deoarece se zbătea, l-am imobilizat la pământ şi apoi i-am aplicat cătuşele, observând că în partea superioară dreaptă a cămăşii cu care era îmbrăcat sunt pete pe care le-am apreciat a fi de sânge, realizând astfel că Adrian Năstase a reuşit să se împuşte. De aceea, am apelat echipa ambulanţei care se afla în apropierea imobilului. La scurt timp, în încăpere a intrat colegul meu însoţit de unul dintre fiii lui Adrian Năstase, cărora le-am relatat cele petrecute.

"A încetat să mai opună rezistenţă fizică şi şi-a cerut de mai multe ori scuze pentru gestul făcut"

Menţionez că am luat decizia de a-l încătuşa pe Adrian Năstase, deoarece continua să se lupte cu mine, cu intenţia evidentă de a ajunge la arma pe care i-o smulsesem. Imediat după sosirea echipei de pe ambulanţă l-am descătuşat, deoarece acesta s-a liniştit şi era nevoie să fie examinat şi de către medici. De altfel, din momentul în care i-am aplicat cătuşele, Adrian Năstase a încetat să mai opună rezistenţă fizică şi şi-a cerut de mai multe ori scuze pentru gestul făcut", a declarat procurorilor ofiţerul de poliţie.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei, deoarece în seara de 20 iunie 2012 au respectat prevederile legale şi regulamentare de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei emis pe numele lui Adrian Năstase.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite