Experţii în Drept îl contrazic pe Bogdan Licu şi susţin că a comis fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSM a avizat negativ numirea lui Bogdan Licu în funcţia de prim-adjunct al Procurorului General.  Foto: ALEXANDRU DOBRE
CSM a avizat negativ numirea lui Bogdan Licu în funcţia de prim-adjunct al Procurorului General.  Foto: ALEXANDRU DOBRE

Bogdan Licu, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului General a declarat că a fost membru al masoneriei „pentru câţiva ani”, fapt ce nu apare în declaraţia de interese ceea ce înseamnă că a comis fals în declaraţii chiar şi când a fost membru CSM, susţin experţii în Drept.

Bogdan Licu a declarat, luni, în timpul interviului susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, că a făcut parte din masonerie, fără a fi un „membru activ” şi că a demisionat în 2012. Declaraţia acestuia, survenită la propria iniţiativă, echivalează cu un autodenunţ, în contextul în care magistraţii au obligaţia de a face publică apartenenţa la toate organizaţiile şi asociaţiile, inclusiv Loja Masonică, iar el nu a făcut acest lucru. Bogdan Licu susţine că abia din 2013 CSM a instituit obligaţia de a declara apartenenţa la asociaţii şi fundaţii pentru magistraţi, însă specialişti în Drept au precizat pentru „Adevărul” că această obligaţie exista înainte de acea dată. Practic, din 2013 s-a decis că magistraţii pot face parte din Masonerie. De exemplu, în declaraţia de interese a lui Bogdan Licu din 2011 nu apare trecută apartenenţa la loja masonică.

Obligaţia de a declara apartenenţa exista înainte de 2013

Însă membri CSM spun că obligaţia de a face publică apartenenţa la masonerie, sau orice altă organizaţie non-guvernamentală sau asociaţie, este prevăzută în lege, cel puţin din anul 2005. Decizia CSM din 2013 precizează doar că nu există o incopatibilitate între a fi magistrat şi a fi mason. „Obligaţia de a declara apartenenţa la asociaţii şi fundaţii există cel puţin din anul 2005. Nu are importanţă că e vorba de o organizaţie profesională, organizaţie non-guvernamentală apolitică sau organizaţie masonică. Practic decizia CSM din 2013 nu spune nimic nou, ci că «potrivit legii, inclusiv apartenenţa la o lojă masonică trebuie declarată de un magistrat»”, a explicat judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM. „Pentru un magistrat era obligatoriu să-şi declare apartenenţa la orice organizaţii sau asociaţii încă înainte de anul 2013. Decizia CSM din 2013 se referă expres la loja masonică, şi spune că apartenenţa la această organizaţie nu este incompatibilă cu profesia de magistrat, dar că ea trebuie declarată public. Dar, repet, ea exista încă înainte de decizia CSM din 2013”, au precizat surse judiciare.

Spre exemplu, art. 111 din Legea 161/2003 statuează că persoanele care exercită demnităţile trebuie să precizeze în declaraţia de interese „funcţiile deţinute în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale ori partide politice”.

CSM a avizat negativ numirea lui Bogdan Licu în funcţia de prim-adjunct al Procurorului General. Scorul a fost strâns: 4 voturi „împotrivă” şi 3 „pentru”. Cei care au votat „pentru” ca Licu să ocup fotoliul de prim adjunct al procurorului general al României sunt Codruţ Olaru, Cătălin Predoiu şi Noul procuror general al României, Gabriela Scutea.

Bogdan Licu: „Da, am făcut parte din masonerie”

„Aş mai vrea eu să spune ceva, la final. Un subiect pe care vreau să-l clarific şi care a fost adus în atenţia publică, am constatat că nu m-aţi întrebat, dar a fost speculat nefondat ca o critică la adresa mea sau ca o speculaţie, şi anume apartenenţa mea la masonerie. Da, am făcut parte din masonerie, nu am fost un membru activ, am fost de două sau de trei ori la întrunirile dânşilor, dar începând cu luna august 2012, deci cu un an înainte de a fi emisă acea hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, mi-am dat demisia de acolo şi acest lucru se găseşte la dosarul pe care fiecare fost mason. Am vrut să clarific acest lucru pentru a nu mai fi alte speculaţii cum că sunt mason. Nu sunt mason”, a spus Licu. 

„Dar aţi fost”, a replicat un membru al Secţiei pentru Procurori. „Am fost pentru câţiva ani, da. Să ştiţi că nu este un lucru urât”, a răspuns Bogdan Licu. Chestionat dacă a mai comunicat public acest lucru până acum, Licu a afirmat: „Eu am îndrumat jurnaliştii care m-au contactat să se adreseze oficial Marii Loje Naţionale. Am constatat că nu au făcut-o sau poate au făcut-o şi nu au fost mulţumiţi de răspunsul primit pentru că ideea era ca eu să fi încălcat acea hotărâre a CSM. Nu aveam cum să încalc acea hotărâre a CSM, eu dându-mi demisia cu un an înainte de apariţia acelei hotărâri a CSM”.

Lucian Netejoru, vizat de un dosar DNA pentru fals în declaraţii

Şi judecătorul Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, a fost vizat de un dosar la DNA pentru fals în declaraţii pentru că, în anul 2006, nu ar fi făcut publică apartenenţa la loja masonică. Dosarul, deschis în urma unei plângeri a judecătoarei Camelia Bogdan, a dezvăluit ca Netejoru a depus, în perioada 2006-2017, un numar de 17 declaraţii de interese, însă în niciuna nu era trecută calitatea de membru al masoneriei. DNA a închis acest dosar pe motiv că faptele s-au prescris, în contextul în care după 2007, Netejoru fusese exclus din Marea Lojă pe motiv de neplată a contribuţiei.

În iunie 2019, chestorul Liviu Popa, fostul şef al Poliţiei Române, şi judecătorul Ovidiu Galea, erau găsiţi vinovaţi de fals în declaraţii şi sancţionaţi doar cu avertisment de către Curtea de Apel Timişoara, tot pentru că nu ar fi menţionat apartenenţa la masonerie. Secţia Specială, consudă atunci de Gheorghe Stan, fostul adjunct al lui Netejoru, a decis însă să nu facă apel la decizia instanţei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite