Dosarul „Revoluţiei” va fi redeschis. Procurorul general interimar: „Nu a intervenit prescripţia urmăririi penale. Soluţia de casare, nelegală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul „Revoluţiei” va fi redeschis. Aşa a anunţat Bogdan Licu, procurorul general interimar al României. Decizia vine după ce în urmă cu şase luni acelaşi dosar a fost clasat.

Update: Preşedintele Asociaţiei Decembrie 1989 Teodor Mărieş a declarat referior la decizia procurorului general interimar de pe lângă ÎCCJ de a redeschide dosarul Revoluţiei "că este o decizie normală, care spală parţial păcatele Parchetului General".

"Procurorul general interimar Bogdan Licu a avut curaj. Din punctul nostru de vedere trebuie să plece imediat toată echipa secţiei parchetelor militare, cei care s-au ocupat în trecut de dosar, în frunte cu domnii Codruţ Olaru şi Ion Vasilache. Cei care s-au ocupat în trecut de caz nu o mai pot face de acum pentru că ar fi în incompatibilitate. Aşteptăm ca Parchetul General să se apuce de treabă”, a mai declarat Mărieş pentru Mediafax.

Dan Voinea: "Din 2007 şi până astăzi nu s-a lucrat deloc"

Fostul procuror militar Dan Voinea, cel care a instrumentat iniţial dosarul Revoluţiei, a declarat că adevărul despre evenimentele din decembrie se află în dosarele redeschise de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 "Cea mai cumplită atitudine a procurorilor e de a nu lucra. Din 2007 şi până astăzi nu s-a lucrat deloc", a spus Dan Voinea, după anunţarea redeschiderii anchetei în dosarul Revoluţiei.

Voinea a mai spus că, în această cauză, politicul a decis oprirea cercetărilor, când s-a ajuns la principalii responsabili. "Este un efort de finalizare a acestor cercetări. Nu a mai rămas mare lucru de făcut. Când s-a ajuns la principalii responsabili, politicul a decis oprirea lucrului la aceste dosare", a precizat Dan Voinea, la Digi 24, preluat de news.ro.

Anunţul lui Bogdan Licu

Procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) Bogdan Licu, a declarat într-o conferinţă de presă, marţi, că a cerut "redeschiderea urmării penale în Dosarul Revoluţiei" pentru " şi că urmează "să se facă cercetări pentru genocid".

„Ca urmare a analizării soluţiei de clasare a dosarului, astăzi (marţi - n.r.) am dispus, din oficiu, infirmarea ordonanţei din data de 14 octombrie 2015 a Parchetului General şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. Redeschiderea va fi transmisă Curţii Supreme”, a declarat procurorul Bogdan Licu. Acesta a precizat că nu au fost făcute suficiente demersuri pentru aflarea adevărurlui, procurorii nevalorificând numeroase informaţii.

Mai mult, el a adăugat că o parte din stenogramele efectuate în acest dosar nu se află la dosar, asta deşi au fost prezentate în mai multe cărţi publicate în cei 26 de ani de la producerea evenimentelor. Procurorul Licu a precizat că, în cazul mai multor persoane care au decedat în urma evenimentelor din decembrie 1989 nu au fost făcute autopsii.

Bogdan Licu a menţionat că nu s-a recuperat muniţia armelor cu care s-a tras, „armele nu au fost identificate şi nici trăgătorii”. În încheiere, procurorul general interimar al Parchetului General a declarat că în acest caz nu a intervenit prescripţia pentru faptele penale comise în decembrie 1989.

Dosarul Revoluţiei, închis după 26 de ani de la evenimente

Pe 14 octombrie 2015, procurorii militari din Parchetul General au decis clasarea dosarului Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind moartea a 709 oameni şi rănirea a 2.198, dintre care 1.855 au fost împuşcaţi şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze.

Potrivit unui comunicat de presă emis pe 23 octombrie, procurorii de la Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa de pe 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Pe aceeaşi temă:

Asociaţia 21 Decembrie 1989 cere DNA şi CSM să se sesizeze cu privire la lipsa ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem în dosarul „Revoluţiei”

Peste 280 de plângeri depuse la Parchetul General după clasarea dosarului „Revoluţiei”. Procurorii au respins 81

România, condamnată din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Prună: „România trebuie să se conformeze“

Dosarul Revoluţiei a fost clasat după ce o parte dintre acuzaţii s-au prescris sau nu mai există în noul Cod Penal

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite