Dosarul „Gala Bute“. Udrea ar putea ajunge cu cătuşe în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA cer un nou aviz pentru anchetarea şi arestarea Elenei Udrea, iar deputatul are dreptul la apărare. Şefii Camerei Deputaţilor şi Comisiei Juridice nu ştiu cum să o audieze pe Udrea, aflată în arest.

Elena Udrea s-ar putea prezenta încătuşată şi însoţită de escortă în faţa colegilor deputaţi pentru a-şi susţine cauza vizavi de noile cereri ale procurorilor DNA, de arestare preventivă şi de începere a urmăririi penale în dosarul „Gala Bute“ pentru alte trei infracţiuni de luare de mită.

Cazul fostului ministru este o premieră pentru Parlamentul României, care nu s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie, aceea în care procurorii cer arestarea unui deputat care se află deja în arest. Cazul fără precedent în care se găseşte Elena Udrea l-a pus în dificultate chiar şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

„ Nici în Parlamentul European, nici în alte parlamente nu poţi să intri încătuşat dacă eşti deputat ales. Nu ştim cum să soluţionăm această problemă. Doamna deptuat doreşte să ia cuvântul în plen şi are o intervenţie de cinci, zece minute şi asta e. Încercăm să găsim o soluţie rapidă. Problemele privind accesul la dosar sunt stabilite, dar plenul este complicat“, a recunoscut Zgonea. Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că se va consulta cu procurorul general Tiberiu Niţu şi cu ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc.

Care este procedura

Solicitările DNA vor ajunge pe masa deputaţilor jurişti, care sunt responsabili cu elaborarea unui raport pe baza documentelor primite de la procurori. „Potrivit Regulamentului, Comisia Juridică o va invita, dar dumneaei poate să vină sau poate să-şi trimită avocatul”, a explicat deputatul Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice.

În cazul în care Elena Udrea va dori să se prezinte în faţa plenului Camerei Deputaţilor, drept acordat de Regulamentul Parlamentului, va avea nevoie însă de acordul procurorului de caz pentru a ieşi din arest sub escortă.

Trei noi acuzaţii de luare mită

Procurorii susţin că, după avizul pentru urmărirea penală şi arestarea Elenei Udrea, dat de deputaţi pe 9 februarie, în urma anchetei, au mai descoperit alte trei infracţiuni de luare de mită pe care aceasta le-ar fi comis. Una dintre ele se referă la contractele încheiate de ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) cu Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

În 2010, Elena Udrea ar fi primit în mod indirect mai multe foloase materiale de la reprezentanţii Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea contractelor de lucrări încheiate de această firmă în cadrul programului „Schi pentru România“. Aproape 700.000 de lei de la Termogaz ar fi ajuns la Ştefan Lungu, consilier al Elenei Udrea, în baza unor contracte de achiziţie fictive. „Suma reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister“, explică procurorii.

O altă infracţiune ar fi fost comisă împreună cu prietena sa, Ana Maria Topoliceanu.Cele două ar fi primit aproximativ 300.000 lei de la administratorul firmei Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

Zeciuiala, mascată prin sponsorizări

O a treia acuzaţie are în prim-plan aceeaşi companie Transgaz, controlată de Adrian Gardean, căruia i s-ar fi cerut 10% din sumele primite de la minister. Concret, Udrea i-ar fi cerut să facă mai multe „sponsorizări”. Astfel, trei milioane de lei ar fi ajuns în conturile unei societăţi controlate de Obreja Rudel.

Elena Udrea a răspuns, pe Facebook, ultimelor acuzaţii lansate de procurori la adresa ei. „Spectacolul generat astăzi, prin noua cerere de arestare, face parte dintr-o strategie de a pune presiune pe completul de judecată de la Înalta Curte care va judeca mâine contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea, în contextul în care există şanse foarte bune ca aceasta să fie aprobată“, transmite Udrea, prin intermediul echipei de comunicare.

Citeşte şi:

Dosarul „Gala Bute”. Procurorii DNA cer din nou încuviinţarea urmării penale şi arestarea Elenei Udrea pentru trei infracţiuni de luare de mită

Procurorii anticorupţie au cerut din nou încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea, dar şi încuviinţarea arestării preventive a acesteia. Udrea este suspectată de trei noi fapte de luare de mită, în dosarul „Gala Bute”, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme. În jurul prânzului, aceasta a fost dusă la DNA pentru audieri.

Udrea, despre noua cerere de arestare: Avem de-a face cu o situaţie fără precedent în istoria juridică

Deputatul Elena Udrea a răspuns, pe Facebook, ultimelor acuzaţii lansate de procurorii anticorupţie. Aflată în arest, Udrea spune că în spatele cererilor DNA se află, de fapt, o strategie de a pune presiune pe judecătorii care vor judeca mâine contestaţia depusă de avocaţii săi.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite