Dan Voinea a aflat de la televizor de cererea de revocare | adevarul.ro

Dan Voinea a aflat de la televizor de cererea de revocare

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Procurorul militar Dan Voinea a declarat, joi, că a aflat de la televizor despre cererea procurorului general de revocare a sa din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, el afirmând că va decide ce va face după primirea acestei decizii.

"Mie nu mi-a comunicat nimeni nimic, am văzut la televizor declaraţia procurorului general. Tot ce pot să vă spun este că toate dosarele pe care eu le-am avut le-am trimis la instanţă. După ce o să primesc decizia de revocare din funcţie, o să mă gândesc ce o să fac", a declarat generalul Dan Voinea, citat de NewsIn.

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că îi va cere în următoarele zile ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, revocarea din funcţie a adjunctului Secţiei Parchetelor militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revoluţiei şi Mineriadei,.

Kovesi a explicat că, deşi au fost multe delegări a unor procurori din teritoriu la structura centrală, Secţia Parchetelor Militare a rezolvat anul trecut doar trei rechizitorii. Dosarele au fost lucrate de peste 10 procurori.

Potrivit lui Kovesi, Inspecţia judiciară nu a consemnat mai multe aspecte sesizate şi anume tergiversarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor, precum şi o rezoluţie de începere a urmăririi penale care nu a fost trecută în registru.

Procurorulul general a mai spus că dosarul Mineriadei, în care a fost cercetat Ion Iliescu pentru moartea şi rănirea unor persoane în 13-15 iunie, ar fi stat 7 luni în nelucrare, înainte de a fi declinat procurorilor civili.

În opinia procurorului general, vinovate pentru aceste nereguli ar fi fost conducerile care s-au succedat la şefia Secţiilor Parchetelor Militare.

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit, joi, cu majoritate de voturi, raportul de control la Secţia Parchetelor Militare, verificările fiind cerute de procurorul general, după ce a dispus infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale pentru Ion Iliescu.

Asociaţia 21 Decembrie contestă cererea de revocare

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, contestă cererea procurorului general de a-l revoca pe Dan Voinea din funcţia de şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, revoluţionarul susţinând că nu vor mai exista condamnări ca în cazul Chiţac şi Stănculescu.

"Doamna Kovesi îl urmăreşte la comandă politică de un an de zile pe Dan Voinea. Nu se pune problema funcţiei. Dorinţa lor este de a-l termina public pe acest om, pentru ca să nu mai fie posibile condamnări ca în cazul Chiţac şi Stănculescu", a declarat Teodor Mărieş.

Top articole

Partenerii noștri