Cutremur în alimentaţie: producătorii de margarină şi mezeluri, obligaţi să-şi „însănătoşească“ produsele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cutremur pe piaţa alimentară din Uniunea Europeană. Conform Regulamentului (UE) 2019/649 al Comisiei Europene, adoptat la Bruxelles, toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să limiteze cantitatea de acizi graşi trans nesaturaţi din alimente.

Specialiştii europeni consideră că acizii trans sunt cele mai nocive grăsimi din alimente, care sunt responsabile de declanşarea unor afecţiuni grave precum bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul sau Alzheimerul ce provoacă anual 50.000 de decese în Europa. Astfel, produsele alimentare care nu sunt conforme nu vor mai putea fi introduse pe piaţă după data de 1 aprilie 2021. 

Conform documentului semnat de Jean-Claude Juncker, jucătorii din industria alimentară europeană vor fi obligaţi să limiteze la cel mult „2 grame la 100 g de grăsime cantitatea de acizi graşi trans, alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală, din alimentele destinate consumatorului final şi din alimentele destinate vânzării cu amănuntul”. 

Spre comparaţie, pe piaţa europeană există produse care conţineau acizi graşi trans chiar şi în proporţie de 40-50%. Măsura vizează alimentele bogate în grăsimi procesate, precum margarina, produsele de tip fast food, mezelurile, produsele de patiserie, prăjiturile, biscuiţii, popcornul pentru microunde, chipsurile, mâncarea semi-preparată sau supele la plic.

Conform specialiştilor, acizii trans sunt folosiţi pe scară largă de producătorii de alimente procesate din întreaga lume, deoarece fac ca produsele să arate mai atrăgător, chiar şi după mult timp, şi le prelungesc substanţial termenul de valabilitate.

Autorităţile de control trebuie să treacă la treabă

„Acizi graşi trans sunt responsabili de producerea unor boli grave şi din păcate România ocupă locuri fruntaşe la unele afecţiuni cum ar cele cardiovasculare, cancerul sau diabetul. Decizia Comisiei Europene poate fi considerată chiar salvatoare dacă avem în vedere în Parlamentul României au ajuns să se discute mai multe proiecte de lege care limitau procentul de acizi graşi trans din produsele alimentare, dar toate au fost <<trântite>> de aleşi”, explică Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons. 

În Parlamentul României au ajuns să se discute mai multe proiecte de lege care limitau procentul de acizi graşi trans din produsele alimentare dar toate au fost <<trântite>> de aleşi Sorin Mierlea preşedintele InfoCons

Acesta consideră că în acest moment autorităţile de control trebuie să se pună pe treabă. „Alimentele în cauză trebuie să fie testate în laboratoarele autorizate şi, poate mai important, este obligatoriu ca rezultatele acestor controale să fie făcute publice după modelul unor autorităţi similare din Europa. Numai aşa cetăţenii vor afla ce cumpără. Nu în ultimul rând, fiecare dintre noi trebuie să se responsabilizeze. Şi în acest moment este trecut pe orice produs comercializat procentul de acizi graşi trans. Ar fi bine să ne gândim de mai multe ori mai ales când vrem cumpărăm pentru copiii noştri”, a precizat preşedintele InfoCons. 

Industria este pregătită

La rândul lui, Sorin Minea, preşedintele Patronatului Romalimenta, susţine că industria de profil nu va fi, practic, afectată de aceste reglementări pentru că s-au luat măsuri din timp. „Noi ştiam că există aceste discuţii şi că se va da noul regulament aşa că am luat măsuri. Marii producători s-au pus la punct din timp cu noile reguli până ca acestea să intre în vigoare şi este o chestiune de seriozitate ca ele să fie puse în practică. La nivelul micro, cel de pizzerii sau patiserii nu ştiu care este situaţia, dar îndustria alimentară era pregătită”, a precizat Sorin Minea. 

Occidentalii au mutat în avans

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară au recomandat, de mai multă vreme, reducerea cantităţii de acizi trans din alimente, arătând că cei mai importanţi factori ce subminează starea de sănătate în Europa sunt legaţi de dietă. Drept urmare, câteva ţări europene printre care şi Danemarca, Elveţia, Austria, Islanda, Norvegia sau Ungaria au introdus deja în legislaţia proprie limita de 2g de acizi trans / 100g de grăsimi în alimentaţie, înainte ca Bruxelles-ul să impună o regulă în acest sens. Apoi, în Germania, Olanda şi Marea Britanie autorităţile de profil au negociat cu procesatorii scăderea voluntară a conţinutului de acizi trans. 

La noi, un proiect de lege, care conţine prevederi identice cu regulamentul aprobat acum de Comisia Europeană, este blocat în Parlamentul României de un an şi jumătate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite