Cum a ajuns o strada banală din Capitală să fie centrul mișcării legionare din România. Legăturile cu soții Sechila și Călin Georgescu

O stradă dintr-un cartier sărac din Capitală este plină de istorie pentru mișcarea legionară, mai ales după Revoluția din 1989. 

Soții Sechila și Călin Georgescu FOTO: FB

Pe strada Veseliei, la numărul 21, din Sectorul 5, se află o clădire mai înaltă, nu prea îngrijită. În ultimii 35 de ani, în acest loc s-a dezvoltat un cuib de continuatori ai Mișcării Legionare, scrie Libertatea.

La adresa respectivă ar fi locuit legionari încă din 1963. Dar abia după 1989 a devenit un punct important de întâlnire pentru neolegionari.

În anul 2016, Elena Rădulescu (cu numele ei de scenă Elena Puiu și apoi, după căsătorie, Sechila) fondează, împreună cu mama ei, Zoe Rădulescu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei. 

Elena Puiu este președintele asociației, iar președinte de onoare este mama ei, Zoe, fiica renumitului legionar din zona Dobrogei, Gogu Puiu. În același an, Elena Puiu îl întâlnește pe Eugen Sechila.  A fost fascinată de Eugen încă de la primele întâlniri, fiind acaparată de poveștile conspiraționiste etalate de viitorul ei soț.

Eugen Sechila, umbra lui Călin Georgescu și susținător vehement, a făcut parte, timp de 16 ani, din Regimentul de Parașutiști al Legiunii Străine din Armata Franceză.

Sechila a început să desfășoare cursuri de supraviețuire și tabere pentru adolescenți și adulți, program denumit  „REDUTA – Școală de supraviețuire”.

Povestea legionarilor din strada Veseliei, nr. 21 este mult mai veche

Potrivit sursei citate, în anul 1992, când Șerban Suru, cel mai cunoscut neolegionar din Bucureștiul anilor 90, înființează, în strada Veseliei, 21, Fundația Română pentru Cultură și Educație „Buna Vestire”. Fundația lui Suru a editat ani buni și revista „Buna Vestire”.

După un an, adresa din strada Veseliei, nr. 21 devine sediul Partidului pentru Patrie (PPP), fondat la inițiativa unui grup de foști partizani, legionari, luptători anticomuniști și deținuți politic.

Tribunalul București consemnează în anul 2005 că președintele PPP era Constantin Iulian (fost președinte al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti, decedat în 2012).

Tot în același an, Coriolan Baciu devine vicepreședinte al PPP, iar președinte – vestitul partizan Ion Gavrilă Ogoranu. 

Ogoranu a fost membru al Mișcării Legionare – Frăția de Cruce „Negoiu” și apoi liderul unui grup anticomunist de luptători din Munții Făgăraș.

Aproape 30 de ani s-a chinuit Securitatea să-l prindă, acesta fiind și condamnat la moarte în contumacie.  Arestat în 1976, Ogoranu a fost salvat de la moarte de președintele Nixon, care, în urma unei scrisori primite de la soția partizanului, a intervenit pe lângă Ceaușescu.

Comuniștii au fost nevoiți să-l elibereze cu domiciliu forțat. Moare în 2006, iar în 2010, președinte executiv al PPP este numit Baciu, finul lui Ogoranu. 

În 2011, Baciu ajunge președinte și schimbă denumirea partidului în Totul pentru Țară – PTT (după partidul istoric, de orientare naţionalistă şi creştină, înfiinţat în 1935 de Corneliu Codreanu şi generalul Cantacuzino-Grăniceru).