Cu ce „arme” se pregăteşte Dacia Spring să cucerească piaţa europeană a maşinilor electrice
0Cu un preţ sub 20.000 de euro şi cu o autonomie de peste 300 de kilometri în ciclu urban, Dacia Spring va putea realiza o revoluţie asemănătoare celei produse de Logan în 2004 şi, cel mai probabil, va „canibaliza” vânzările „fratelui” de trust, Renault Zoe
Dacia Spring, primul model electric al mărcii, are toate şansele să facă o mică revoluţie pe piaţa auto europeană şi nu numai, la fel cum s-a întâmplat după lansarea Loganului, în anul 2004. Astfel, dacă avem în vedere preţul, dar mai ales autonomia extinsă comunicată de Dacia, Spring pare imbatabil.
Astfel, conform oficialilor companiei, modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP (Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure - Procedura armonizată la nivel mondial de testare a autovehiculelor comerciale uşoare), care este compus din 57% conducere urbană, 25% conducere suburbană, 18% conducere pe autostradă. Mai mult, Spring are o autonomie de 305 kilometri conform ciclului WLTP City, care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat. Un mic calcul ne arată că, la o medie zilnică de 40 de kilometri în mediul urban, Spring are o autonomie de aproape opt zile cu o singură încărcare a acumulatorilor care au o capacitate de de 26,8 KWh şi care alimentează propulsorul de 33 KW (45 cai-putere). Sigur, această autonomie este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi de stilul de condus al şoferului, temperatura exterioară şi nivelul de încărcare a maşinii, dar acest aspect este valabil pentru orice model de pe piaţă.
Preţ de livrare dublu
Această autonomie este oferită de Dacia Spring (varianta „Comfort Plus”) pentru preţul imbatabil de 18.100 euro (TVA inclus), 9.050 euro după aplicarea primei din programul „Rabla Plus” pentru subvenţionare achiziţiei de maşini ecologice. Ulterior, Dacia va lansa un model şi mai ieftin (versiunea de echipare „Comfort”), disponibil la preţul de 16.800 de euro (TVA inclus), 8.400 de euro cu subvenţia „Rabla Plus”.
În acest condiţii, experţii în domeniu susţin că este posibil să apară un fenomen de „canibalizare” între modelele produse de Grupul Renault. Astfel, Spring ar putea „dinamita” efectiv vânzările modelului Renault Zoe, care până acum a fost una dintre vedetele vânzărilor de maşini electrice din România şi nu numai. Renault Zoe vine la un preţ care pleacă de la 30.540 de euro (20.540 de euro, după aplicarea subvenţiei „Rabla Plus”) şi cu o autonomie de 395 kilometri în ciclul WLTP. Ca o concluzie, dacă luăm ca referinţă raportul performanţe/preţ al Daciei Spring, Renault Zoe oferă o autonomie cu aproximativ 60% mai mare, dar la un preţ de livrare dublu.
Dotările
Sigur, Dacia Spring este un model mai mic dacă îl comparăm cu „fratele” Renault Zoe, dar are unele dotări care nu sunt de neglijat. În varianta „Confort Plus”, Spring are din serie, deci fără costuri suplimentare, numeroase echipamente de siguranţă, printre care limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forţei de frânare, 6 airbaguri, apel de urgenţă (buton SOS), aprindere automată a farurilor şi frânare automată de urgenţă. Modelul este disponibil, de la lansare, în trei culori: Kaoline White, Cenote Blue şi Lightning Silver. La acestea se va adăuga, ulterior, o a patra opţiune: Goji Red.