CSM va analiza memoriile şi note transmise de Laura Codruţa Kovesi în acelaşi timp cu discutarea raportului Inspecţiei Judiciare de control la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, joi, ca analiza memoriilor şi notelor transmise de Laura Codruţa Kovesi, de coordonatorul şi de membrii echipei care a făcut controlul la DNA să fie făcută în acelaşi timp cu discutarea raportului de control al Inspecţiei Judiciare.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios, în sensul că toate aspectele semnalate prin aceste memorii şi note nu pot fi analizate decât în contextul dezbaterii şi analizei raportului de control pe care Inspecţia Judiciară trebuie să îl finalizeze şi să îl transmită CSM. Cu ocazia analizei raportului vor fi analizate şi aceste aspecte analizate", a declarat purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc, potrivi Agerpres.

Nemulţumirile şefei DNA

Memoriul depus la CSM de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, se referă la faptul că nu şi-a putut prezenta punctul de vedere în timpul controlului efectuat de Inspecţia Judiciară (IJ), au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit surselor, una dintre nemulţumirile exprimate de Laura Codruţa Kovesi a fost legată de faptul că inspectorii judiciari nu au ascultat şi punctele de vedere ale procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul DNA, fiind audiaţi, în schimb, procurori care între timp au fost îndepărtaţi din instituţie. În opinia şefei DNA, o abordare echidistantă ar fi impus ascultarea ambelor părţi de către echipa de control.

Sesizarea Elenei Rădescu

În cazul notei transmisă de inspectorul Elena Rădescu, coordonatorul echipei care a făcut controlul la DNA, aceasta acuza, potrivit unor informaţii apărute în presă, o persoană din conducerea IJ de imixtiuni de natură a perturba activitatea instituţiei verificate, iar pe două colege — de lipsă de tact.

 Într-o notă de 12 pagini trimisă Consiliului Superior al Magistraturii, procuroarea a arătat că şefii Inspecţiei Judiciare au intervenit în efectuarea controlului managerial la DNA „prin dispoziţii date în afară cadrului legal, coroborat cu prelungirea nejustificată a perioadei de control, de natură a perturba activitatea DNA“, potrivit ziare.com.

Concret, Elena Rădescu a susţinut că directoarea Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru procurori i-a cerut să verifice „dosarele în materialitatea lor“, deşi, spune procuroarea, verificarea nu poate viza decât ritmicitatea efectuării actelor de urmărire penală şi controalele efectuate de procurorii ierarhic superior.

Totodată, Rădescu susţine că i s-ar fi cerut să verifice şi activitatea procurorilor care nu mai lucrează în DNA, chiar dacă legal verificările trebuie să se limiteze la dosarele aflate în lucru. În plus, inspectoarea susţine că şefii i-ar fi transmis, prin intermediul unei colege, mai multe recomandări privind efectuarea controlului. Una dintre recomandări era „să nu mai vorbească cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, decât în prezenţa tuturor membrilor echipei de inspecţie“.

Mai multe note şi memorii

De asemenea, Secţia pentru procurori va analiza pe lângă nota transmisă de Rădescu şi alte două colege din echipa de control care îi susţin punctul de vedere, dar şi o altă notă, transmisă de ceilalţi membri ai echipei care a efectuat verificările la DNA.

"Toate aceste note privesc aspecte legate de modul în care a fost efectuată respectiva acţiune de control", preciza purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc, potrivit Agerpres.

Secţia pentru procurori va discuta şi memoriul transmis de DNA, care se referă la aceeaşi acţiune de control, dar şi un punct de vedere al inspectorului-şef al IJ pe tema procesului-verbal ce conţine concluziile preliminare ale verificărilor efectuate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite