Cine poate vota la alegerile locale şi cine nu: noi reglementări privind actele necesare
0
Alegătorii cu actul de identitate expirat în ultimele şase luni îşi vor putea exercita dreptul la vot, iar românii care nu şi-au făcut vize de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie nu vor putea vota la alegerile locale decât în localitatea unde îşi au domiciliul.
Mai puţin de trei săptămâni ne despart de ziua alegerilor locale, iar autorităţile pun la punct ultimele detalii pentru organizarea acestora.
Ieri, Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că, la alegerile locale din 27 septembrie, alegătorii vor vota numai la secţia unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă sau la secţia unde este arondată adresa la care îşi au domiciliul sau reşedinţa. Mai mult, potrivit hotărârii BEC, alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă.
Alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează la secţia la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate.
La scrutinul din 27 septembrie, cetăţenii români îşi exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare – carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării.
În acest context, BEC a hotărât că alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia. Totodată, cetăţenii Uniunii Europene înscrişi în lista electorală complementară îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
În schimb, românii care nu şi-au făcut vize de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie nu vor putea vota la alegerile locale decât în localitatea unde îşi au domiciliul. „Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, se arată în hotărârea BEC.
Cererile de stabilire a reşedinţei, verificate suplimentar
Ministerul Afacerilor Interne va lua o serie de măsuri pentru combaterea turismului electoral de tip nou. Este vorba de fenomenul de schimbare a reşedinţei cu scopul de a vota într-o anumită circumscripţie electorală la alegerile locale din din 27 septembrie.
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei.
Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. Astfel, în toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor, arată reprezentanţii MAI.
„În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti, rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse. Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte. Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.