Carmen Dan: cei care refuză munca în folosul comunităţii vor fi pedepsiţi cu închisoare de până la 2 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan/FOTO Inquam Photos
Carmen Dan/FOTO Inquam Photos

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că în calitate de parlamentar susţine proiectul de lege prin care se propune o pedeapsă de doi ani de închisoare în cazul celor care nu respectă sancţiunea de a efectua muncă în folosul comunităţii.

Ministrul Afacerilor Interne a declarat că această modificare legislativă a fost elaborată în scopul de a descuraja neplata amenzilor contravenţionale.

"Este o iniţiativă pe care o susţin nu numai eu, sunt şi alţi colegi care au semnat pentru această iniţiativă legislativă. În principal, sunt atât de multe situaţii în care sunt constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale care nu se plătesc. Mai mult decât atât, sunt decizii ale instanţelor care dispun munca în folosul comunităţii şi care nu se execută. Eu cred că asta înseamnă că sunt persoane care respectă legea şi care ar trebui şi cred că se consideră nedreptăţiţi pentru că alţii o nesocotesc. Sunt situaţii în care avem sute de amenzi contravenţionale care nu sunt. În acest scop a fost gândită şi elaborată această iniţiativă legislativă", a declarat Carmen Dan, luni, înainte de şedinţa BPN al PSD, citată de Agerpres.

Ministrul a precizat că pedeapsa de doi ani de închisoare în astfel de situaţii, „este termenul stabilit de legislaţia penală pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti".

54 de parlamentari PSD, printre care şi ministrul de Interne Carmen Dan, au depus pe 10 mai la Senat un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea de la trei luni la doi ani pentru persoanele care nu se prezintă la munca în folosul comunităţii.

Iniţiativa legislativă propune modificarea art. 287 din Legea nr. 289/2009 privind Codul Penal, prin introducerea după alineatul (1) a unui nou alineat, (1¹): "Nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii săvârşită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, sustragerea de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani", potrivit textului iniţiativei legislative a social-democraţilor.

Parlamentarii PSD motivează că este necesară o astfel de modificare legislativă deoarece măsura amendării persoanelor care refuză să efectueze ore de muncă în folosul comunităţii, în pofida deciziilor judecătoreşti, nu este suficientă.

În prezent, legiferarea în astfel de cazuri are unele lacune prin care cei care nu efectuează munca în folosul comunităţii nu suferă nicio penalitate. Spre exemplu, „o persoana care este amendată nu îşi plăteşte contravenţia şi aceasta se transformă într-o decizie de efectuare a unor ore de muncă în folosul comunităţii. Orele nu sunt facute, iar persoana este amendată din nou. Plata nu se efectueaza nici de această dată, aşadar situaţia continuă în acest fel până când intervine, în cele din urmă, prescripţia”, notează publicaţia online E-Juridic.

"Ce se întâmplă în cazul în care contravenientul nu plăteşte amenda, nu efectuează orele de muncă în folosul comunităţii încălcând astfel o hotărâre judecătorească?! Ce se întâmplă cu aceste persoane? Sunt sancţionate contravenţional ori administrativ în mod constant, însă aceste sancţiuni rămân doar nişte cifre, nişte statistici, nu se plătesc, contravenienţii nu au absolut nicio teamă de repercusiuni, pentru că acestea se practică. În lipsa unei legislaţii coercitive, aceste persoane sunt încurajate să comită în continuare fapte antisociale şi prin exemplificare numărul persoanelor care li se alătură creşte în mod alarmant", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Mai mult, iniţiatorii arată că bugetele locale arată bine la amenzi doar pe hârtie, întrucât încasează foarte puţin din ele.

“Bugetul de stat şi bugetele locale au doar scriptic o gramadă de bani din amenzi, bani care nu se ştie daca vor putea fi recuperaţi vreodată, pentru că persoanele vizate refuză plata acestora, iar în situaţia transformării amenzii în muncă în folosul comunităţii, se refuză munca, deoarece aceste persoane consideră că este umilitor să faci curat pe stradă, să deszăpezeşti drumurile sau să aduni gunoaiele din parcuri”, mai susţin parlamentarii care propun modificarea acestei legi.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite