Bilanțul negru al vacanțelor pe litoralul românesc. „Să reînființăm Poliția plajelor, așa nu se mai poate!”

0
Publicat:

Vara aceasta pe litoralul românesc s-a produs tragedie după tragedie: victimele au fost majoritatea turiști care și-au pierdut viața în apele Mării Negre, de multe ori pentru că au ignorat sfaturile salvamarilor și s-au avântat în valuri fără să țină cont de curenții extrem de periculoși

Echipaj SMURD resuscitând un înecat la Mamaia FOTO Antonia Ispas
Echipaj SMURD resuscitând un înecat la Mamaia FOTO Antonia Ispas

A fost un sezon estival marcat de vânt, furtuni și valuri mari pe litoral, în care salvamarii s-au certat cu turiștii imprudenți și teribiliști și au ajuns să cheme și Poliția în ajutor, ca să îi scoată din Marea Neagră.

Ambulantele SMURD trimise de ISU Dobrogea au fost într-un continuu „du-te-vino” toată vara pe plajele din stațiuni. Zeci de turiști au fost scoși din apă de salvamari, au fost resuscitați de medicii SMURD și transportați cu ambulanța la spital. Ambarcațiunile pompierilor au lucrat cot la cot cu serviciile de Salvare de pe plaje, iar tragediile s-au ținut lanț.

„Colegii noștri au salvat din mediul acvatic 43 de persoane; din păcate, 18 adulți și-au pierdut viața. În sezonul estival 2022 am fost solicitat pentru 65 de persoane din care 24 au murit, iar în sezonul 2021 am avut 81 de persoane în pericol în mediul subacvatic din care 16, din păcate, au murit“, a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

Cinci dintre turiștii care au murit înecați în acest sezon estival încercau să salveze alți oameni aflați în pericol, în Marea Neagră.

August, luna fatidică

Cea mai mare tragedie a verii s-a produs pe 14 august 2023, în stațiunea Mamaia. Trei bărbați și-au dat viața, după ce s-au aruncat în valuri cu disperare, ca să salveze o adolescentă în pericol de înec. Fetele au supraviețuit, însă salvatorii, printre care s-a numărat și tatăl fetei, au murit înecați. O oră mai tărziu, în aceeași zonă, alt turist care intrase să facă o baie în mare a murit înecat.

Pe 18 august 2023, pe furtună, în Costinești, un turist a ținut morțiș să facă o baie în mare. Martorii spun că a așteptat efectiv să plece salvamarii de pe plajă, întrucât era steag roșu și a fost înghițit de marea furioasă sub ochii soției. În aceeași seară, un polițist de penitenciar din Botoșani și-a dat viață pentru a salva un bărbat și pe fiica acestuia, în Eforie Nord, care erau târâți de curenți în largul mării.

Se cere Poliția Plajelor

„Noi am făcut tot ce se putea, că ar trebui în cursul toamnei să ne așezăm toți, toate autoritățile implicate, la o masă rotundă și să punem cap la cap un program pentru tot litoralul. Eu am fost militar și stiu ce înseamnă un plan. Să reînființăm Politia plajelor, nu se mai fură, nu se mai bate nimeni, nu se mai îneacă pentru că măsurile pecuniare le ia Poliția. Avem 10.000 de polițiști locali, să intre pe plajă, că nu se mai poate așa“, este de părere Vasile Borteș, șeful salvamarilor din sudul litoralului.

El consideră că România ar trebui să adopte sistemul din Germania.

„Acolo, când e steag roșu, toată lumea se retrage de pe plaje, cine intră în apă vine poliția și îl amendează, de la 200 de euro la 1.000 de euro“, spune Borteș.

Șeful salvamarilor a explicat că anul acesta au fost două etape dificile: prima, când temperatura apei mării a scăzut brusc - de la 28 grade Celsius, la 12 grade și totuși oamenii se aruncau în valuri. A doua etapă grea a fost când s-a încălzit apa, au venit furtunile și chiar dacă era steagul roșu arborat și poliția pe plajă, turiștii intrau în apă după ce salvamarii își terminau programul.

Și din păcate, înecurile nu au fost singurele probleme de pe plajele de pe litoralul românesc. În punctele de prim-ajutor au fost asistate 587 persoane (dintre care 497 adulți și 90 copii), comparativ cu anul 2022 când au fost asittate 745 persoane (580 adulți și 165 copii) și cu anul 2021 când au fost asistate un număr de 760 persoane (din care 604 adulți și 156 copii).

Ambulanțele SMURD sosite în sprijin au participat la un număr de 1.469 intervenții, 94 cazuri au fost preluate din punctele de prim-ajutor și 1.375 din raionul atribuit, comparativ cu anul 2022 când au fost înregistrate 1.794 intervenții șicu anul 2021 când au fost înregistrate 2.208 intervenții.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite