Banii românilor sunt în pericol şi la bancă, şi la saltea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste un milion de lei din conturile a 15 braşoveni au fost transferaţi către câteva firme, cu complicitatea unor angajaţi ai Credit Europe Bank. Procurorii au deschis o anchetă, principalul suspect fiind o angajată din conducerea băncii.

Cei 15 braşoveni păgubiţi au depus plângeri la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) după ce reprezentanţii Credit Europe Bank le-au spus că nu le pot restitui banii pentru că la mijloc este o fraudă internă. Nemulţumiţi, oamenii şi-au strigat disperarea în faţa angajaţilor băncii, care i-au rugat să aştepte returnarea banilor până când procurorii vor finaliza cercetările.

Mai citiţi şi:

EXCLUSIV / Povestea tinerei care s-a trezit singură într-o agenţie a BRD Braşov

O timişoreancă a fost jefuită în casa fiicei sale. Au fost furaţi 200.000 de euro

O femeie de 86 de ani a suferit un şoc la aflarea veştii şi a fost transportată la spital cu ambulanţa.

Oamenii îşi vor banii înapoi

„Am venit cu mama mea la bancă să-şi înnoiască datele contului şi a constatat că nu mai are niciun leu. Avea 70.000 de lei în cont. Mi s-a spus să mai am răbdare până când se încheie cercetările pe numele unei angajate care a fraudat banca. Nu mi se pare corect, pentru că mama nu a depus banii în contul hoaţei. Mă voi adresa instanţei şi vreau ca, în cinci zile, banca să-i returneze mamei banii", a spus Vasile Săceanu, fiul păgubitei.

„Aveam o sumă importantă de bani în cont şi acum cinci zile am constatat că au dispărut. Reprezentanţii băncii
ne-au tot spus să revenim, dar am simţit că ceva nu este în regulă, mai ales că am nevoie de bani pentru a părăsi ţara. Din câte am înţeles, banii au fost sustraşi de o angajată a băncii", a spus Petru Stancu, un alt păgubit.

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au făcut cercetări la faţa locului şi au constatat că sumele dispărute din conturile clienţilor au ajuns la un milion de lei. Cea mai mare sumă sustrasă din contul unui client, în valută, este de 276.000 de euro, iar în lei, de 204.471 de lei. Un alt client a reclamat dispariţia a 220.000 de euro din cont.

„Am primit telefon de la vicepreşedintele băncii, care mi-a solicitat să muşamalizez cazul. Am aplicat băncii o sancţiune de 50.000 de lei. Mai mult, în termen de 15 zile, banca este obligată, prin lege, să le restituie, integral, sumele păgubiţilor. Dacă acest termen nu va fi respectat, Protecţia Consumatorului poate să mai aplice amenzi de câte 20.000 de lei pentru fiecare caz", a spus Ionel Spătaru, directorul CJPC Braşov.

„În funcţie de rezultatele verificărilor, vom întreprinde demersurile necesare, astfel încât, în limitele impuse de lege, să nu fie păgubit niciun client căruia legea îi dă dreptate", se arată într-un comunicat al Credit Europe Bank. Conducerea băncii a demarat o anchetă internă, iar în urmă cu trei zile a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Banii, scoşi prin firme-fantomă

„Cazul este în atenţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), iar pentru a nu periclita rezultatele anchetei, nu putem da mai multe detalii despre caz", se arată într-un comunicat al băncii.

„Avem o sesizare cu privire la faptul că prin anumite nereguli în sistemul informatic al băncii au fost transferate sume de bani din conturile unor persoane fizice în cele ale unor societăţi comerciale, de unde au şi fost retrase ulterior. În cauză se efectuează acte premergătoare, inclusiv faţă de o persoană care îşi desfăşura activitatea în cadrul băncii", a spus Cătălin Borcoman, procuror DIICOT. Conform unor surse apropiate anchetei, cu complicitatea unor angajaţi ai băncii ar fi fost înfiinţate firme-fantomă prin care s-au scurs banii din conturile mai multor persoane fizice.

Cinci persoane cercetate

Poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi la 5 august, printr-o reclamaţie formulată la sediul central al băncii. În perioada 6-8 august, aceştia au întreprins cercetări la filiala băncii din Braşov. Un audit parţial a scos la iveală faptul că din patru conturi au fost sustrase în luna iulie mai multe sume. Până acum, poliţiştii spun că ar fi descoperit, în acte, fraude în valoare de 365.000 de lei.

Cinci persoane sunt cercetate în libertate pentru fals informatic şi fraudă informatică. Este vorba despre trei operatori de ghişeu, un casier, dar şi despre o persoană din conducerea băncii.

Acţionariat olandez

Credit Europe Bank este pe piaţa românească din februarie 2000. Din 2008, acţionariatul majoritar este credit Europe Bank NV, fondată în 1994 în Olanda, cu sucursale în Belgia, Germania, China şi Turcia. În conducerea băncii din România sunt exclusiv cetăţeni turci.

Păgubiţii, nevoiţi să aştepte

- Avocaţii spun că în cazuri de jaf sau fraudă banca asigură conturile clienţilor, dar numai în anumite limite, în funcţie de natura depozitului.
- Acum, la Credit Europe Bank se fac astfel de verificări pentru a se stabili ce fel de conturi aveau clienţii păgubiţi, iar sumele vor fi eliberate numai după această investigaţie.
- Singurul tip de cont la care nu există limită de acoperire este cel utilizat de companii pentru plăţile şi încasările curente.
- Orice bancă are în spatele său (cel puţin) un asigurător, astfel că sumele care momentan apar ca dispărute sunt în siguranţă, iar recuperarea acestora este garantată.
- Reprezentanţii Credit Europe Bank anunţă că „în funcţie de rezultatele verificărilor" vor întreprinde demersurile necesare, astfel încât „în limitele impuse de lege" să nu fie păgubit „niciun client căruia legea îi dă dreptate". (Dan Străuţ)

Doi hoţi au furat 200.000 de euro dintr-un dulap

Doi hoţi mascaţi au intrat în noaptea de marţi spre miercuri peste o bătrână care avea grijă de casa fetei şi a ginerelui plecaţi în concediu. Hoţii au dat atacul în miez de noapte în jurul orei 1.00 pe strada Prieteniei din Timişoara.


image

Potrivit poliţiştilor, hoţii au sărit gardul casei, au tăiat plasa pentru ţânţari de la geam şi au intrat în casă, unde au dat peste soacra proprietarului. Hoţii au amenin­ţat-o şi i-au spus să stea liniştită până îşi fac treaba. Atacatorii au mers în cealaltă cameră şi au luat 200.000 de euro şi bijuterii dintr-un dulap, după care s-au făcut nevăzuţi.

Femeia a ieşit afară şi a strigat că a fost jefuită, iar vecinii au chemat poliţia. „Au intrat în casă. M-am panicat pentru că m-au ameninţat şi mi-au spus să fac ce zic ei", a spus bătrâna Maria Grijac. „Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele în care s-a produs jaful", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinela Apostolache.

„Are casă de amanet"

Vecinii proprietarului jefuit susţin că bărbatul este om de treabă. Unul dintre vecini a spus că, din informaţiile sale, bărbatul are o casă de amanet. „Nu am mai avut probleme aici pe stradă. Mie nu mi-e frică pentru că nu are ce să-mi ia. Am auzit că are o firmă de amanet. Atâta ştiu", a spus Iosif Chiba, vecinul de vizavi al proprietarului jefuit.

Potrivit apropiaţilor familiei jefuite, cei 200.000 de euro furaţi de hoţi proveneau din vânzarea unui teren şi au fost scoşi de la bancă, urmând a fi folosiţi la construirea unei case. Vecinii mai spun că bărbatul este mai mare cu cinci ani decât soacra sa care îi păzea casa. „El are vreo 68 de ani şi soţia, treizeci şi ceva. Au un copil. El mai are cu alte femei vreo 12 copii", a spus o vecină. (Daniel Dancea)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite