Avocata unui bărbat torturat în închisorile CIA: România trebuie să-şi asume rolul jucat şi să contribuie la aflarea adevărului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România avea obligaţia legală de a împiedica actele de tortură comise de CIA, iar acum ţara noastră trebuie să îşi asume rolul jucat şi să contribuie la aflarea adevărului, susţine avocata lui Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit suspectat de terorism deţinut în prezent la penitenciarul american Guantanamo Bay, potrivit Mediafax.

Un raport recent al Senatului american a dezvăluit metodele brutale pe care oficialii CIA le foloseau pentru a interoga persoanele suspectate de terorism. În cadrul documentului se evidenţiază faptul că ţara noastră ar fi găzduit un asemenea centru de detenţie, însă raportul nu notează explicit numele vreunui stat.

"Autorităţile din România sunt obligate să recunoască adevărul - acela că a existat o închisoare secretă a CIA pe teritoriul naţional", a spus Amrit Singh, avocata lui Adb al-Rahim al-Nashiri, potrivit Reuters şi TodayOnline.com.

Fostul consilier prezidential, Ioan Talpeş, a fost audiat pe data de 17 septembrie 2013, în calitate de martor, în dosarul în care Muhammad al-Nashiri a reclamat presupusa deţinere a sa într-o închisoare CIA din România. Mai mult decât atât, acesta a înaintat şi o plângere penală procurorului general al României invocând rele tratamente şi detenţie secretă.

O altă plângere făcuta de saudit a fost şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precizând că autorităţile de la Bucureşti au permis detenţia lui în secret şi supunerea lui la acte de tortură, iar mai târziu oficialii români nu au investigat aceste practici în mod corespunzător. CEDO a acceptat dosarul lui al-Nashiri, însă până în prezent nu a dispus vreo hotarare.

Într-un comunicat recent, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că nu deţine probe cu privire la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora presupunerile făcute, prin urmare ministerul manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

"Documentul făcut public de Senatul SUA nu conţine referiri la România. Autorităţile române nu deţin niciun fel de probe din care să rezulte că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism. De asemenea, nu au fost obţinute până în prezent dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate, pe teritoriul României, în acţiuni de privare de libertate sau transport ilegal de deţinuţi", susţine MAE într-un comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite