Amenințări cu moartea pentru jurnaliștii români care au dezvăluit rețeaua neonazistă care încurajează violența extremă

0
Publicat:

Un fenomen alarmant ia amploare în România: tineri recrutați pe aplicația Telegram de o rețea neonazistă sunt încurajați să comită acte de violență sau chiar să ucidă persoane considerate „sub-umane” – termen folosit de grupare pentru a desemna minorități etnice, sexuale, imigranți sau persoane fără adăpost.

FOTO PressOne
FOTO PressOne

În urma dezvăluirilor făcute, jurnaliștii Răzvan Filip și Renata Mogîldea au fost amenințați cu moartea.

Am fost amenințată că mă voi trezi cu niște membri din București acasă. Tentativele lor au fost eșuate pentru că au încercat să-mi găsească adresa. M-au găsit în câmp, la Pucheni. Am făcut o plângere la Poliție în vederea amenințărilor cu moartea. Ca martor în acest caz, dispun de o anumită protecție. Sperăm să fie doar niște amenințări”, a afirmat pentru Euronews jurnalista Renata Mogîldea care a documentat activitatea unității 731.

Ei susțin că au omorât doi oameni de etnie romă din Arad. Nu am putut verifica această informație. În schimb, ne bazăm pe ceea ce susțin ei, cu ce se mândresc. Încurajau să aducă persoanele suspectate de pedofilie în locuri nesupravegheate cu camere din București, pentru a-i bate”, a detaliat ea.

Violențe în numele „purificării rasiale”

Potrivit unei investigații realizate de jurnaliștii PressOne, infiltrați în grupurile secrete, membrii „Unității 731” se laudă cu agresiuni comise în numele „purificării rasiale”. În unele mesaje, sunt membri care susțin că ar fi comis deja crime, însă informațiile nu au fost confirmate oficial până în prezent.

Victimele vizate sunt, în general, oameni vulnerabili, lipsiți de apărare, aleși tocmai pentru incapacitatea lor de a riposta sau de a sesiza autoritățile. Gruparea operează sub forma unui joc periculos: membrii sunt recompensați cu „puncte” pentru fiecare act de violență comis – fie că e vorba de bătăi, profanări de monumente sau, în cele mai grave cazuri, omor.

Liderul grupării este Nichita Popescu, un cetățean moldovean stabilit în Germania. Pentru a atrage noi membri, gruparea utilizează Instagram și TikTok, promovând video-uri cu simboluri naziste. Membrii cei mai activi sunt recompensați cu „puncte” și avansări în cadrul organizației, iar grupul încurajează colaborarea cu alte organizații neonaziste din Rusia și Ucraina.

Se încurajează chiar folosirea de explozibili și arme. Pe lângă activitățile violente, membrii grupului sunt adesea implicați și în trafic de droguri, pentru a finanța „cauza” lor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că nu poate nici confirma, nici infirma cele documentate de PressOne, invocând prezumția de nevinovăție și caracterul nepublic al urmăririi penale.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite