Afacerea corvetelor pentru Forţele Navale - poveste fără sfârşit. De ce se amână din nou semnarea contractului
0Afacerea corvetelor pentru Forţele Navale Române pare una fără sfârşit după ce ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că asocierea dintre constructorul francez Naval Group şi Şantierul Naval a primit încă o lună termen de gândire pentru a se decide dacă semnează sau nu contractul cu statul român.
„Asocierea dintre Naval Group şi şantierul naval Constanţa a mai cerut un termen pentru un răspuns final în jur de o lună de zile. Suntem interesaţi cu toţii ca acest contract să se realizeze, este vorba despre înzestrarea importantă pentru Forţele Navale Române şi evident că le dăm voie să negocieze în continuare”, a declarat Vasile Dîncu la Europa FM.
Totuşi, ministrul a mai precizat că statul român nu va renegocia suma pe care o va plăti în urma licitaţiei câştigate de asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa pe cele 4 coverte. Concret, MApN a acordat contractul asocierii Naval Group - Şantierul Naval Constanţa care a venit cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, cu doar 50 de milioane de euro în faţa grupului Damen. Naval Group a oferit nava Gowind 2500 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODLAD şi soluţii de înarmare europene cu rachete MBDA, adică rachete anti-aer VL Mica şi vectori anti-navă Exocet.
Neînţelegerile din asociere
Licitaţia a fost contestată de mai multe ori de Damen care a oferit corveta Sigma 10514 cu propulsie hibridă diesel-electrică şi cu soluţii de înarmare americane. Concret era vorba de rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, vectori de apărare anti-aeriană de la Raytheon şi sonar de la General Dynamics.
În fine, contestaţiile Damen au fost respinse de instanţe, iar în 2021 MApN s-a văzut în situaţia în care putea să semneze contractul cu Naval Group, însă compania franceză nu venit să finalizeze înţelegerea. Conform unor surse, nesemnarea contractului este urmare directă a neînţelegerilor apărute în interiorul asocierii Naval Group (o companie franceză de stat) şi Şantierul Naval Constanţa. Mai exact, compania românească este nemulţumită de termenii asocierii. Astfel, Naval Group ar fi promis investiţii minime de 20 de milioane de euro, bani care însă nu ar fi venit. În plus, contractul cu MApN conţine penalităţi destul de importante, iar Naval Group vrea ca acestea să fie asumate exclusiv de Şantierul Naval Constanţa pentru că este compania care construieşte efectiv navele pentru Forţele Navale Române, lucru neagreat de partea română.
Amânarea şi contextul în care vine aceasta
Cum contractul nu s-a semnat din cauza neprezentării Naval Group - Şantierul Naval Constanţa MApN a cerut de mai multe ori clarificarea situaţiei şi a introdus şi o dată limită (31 ianuarie) până la care asocierea ar fi trebuit să comunice dacă va continua cu semnarea contractului în baza ofertei depuse. Termen a fost însă prelungit acum cu o lună după ce, întâmplător sau nu, preşedintele Franţei Emmanuel Macron a anunţat, pe 19 ianuarie, că Franţa este dispusă să trimită trupe pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO pe fondul agresivităţii crescute a Moscovei la Marea Neagră. În acest context trebuie precizat că anul trecut Naval Group a mai primit o lovitură după ce Australia a anulat o comandă de miliarde de euro pentru livrarea de submarine.
De precizat că, din punct de vedere strict procedural, dacă nu se semnează contractul cu asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa, MApN trebuie, conform documentelor conexe licitaţiei, să se îndrepte către următorul clasat, Damen care a avut o ofertă confirmată de 1,25 miliarde de euro.
Reamintim că scopul acestui program de înzestrare este achiziţia a patru corvete multifuncţionale pentru Forţele Navale şi achiziţia de muniţii aferente navelor. Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva ameninţărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafaţă), ASW (lupta împotriva ameninţărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral).