Acuzații de plagiat în cazul Ciucă: Parchetul anchetează repartizarea dosarului deschis de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General a deschis o anchetă în care investighează repartizarea aleatorie a dosarului deschis de premierul Ciucă în cazul sesizărilor de plagiat, potrivit informațiilor Adevărul. Mai exact, este vorba despre dosarul în care Curtea de Apel București, prin judecătorul Marius Iosif, a admis cererea lui Nicolae Ciucă de anulare a sesizărilor de plagiat în teza de doctorat. Informația a fost prezentată inițial de G4Media.

Nicole Ciucă a obținut anularea sesizărilor de plagiat FOTO gov.ro
Nicole Ciucă a obținut anularea sesizărilor de plagiat FOTO gov.ro

Într-un răspuns pentru G4Media.ro referitor la ancheta de la Parchetul General și la stadiul dosarului, Biroul de Presă al instituției a transmis:  ”Având în vedere art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală care statuează caracterul nepublic al procedurii în cursul urmăririi penale, precum și prevederile art. 28 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019, informațiile solicitate nu pot face obiectul comunicării.”

Acuzațiile de plagiat

La începutul anului, publicația Pressone anunța că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă ar conţine plagiat în cel puţin 42 din cele 147 de pagini, iar o parte din textul copiat ar proveni din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului.

Nicolae Ciucă a devenit doctor în Ştiinţe militare în anul 2003, cu lucrarea "Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Lucrarea are 309 pagini, dintre care 162 cu anexe.

Sursa citată menţiona că unele porţiuni plagiate ar proveni din surse tipărite care nu pot fi detectate cu un soft anti-plagiat, iar în urma analizei ar fi fost depistate patru tehnici clasice de mascare a plagiatului, în afara de copierea efectivă în unele locuri, respectiv reformularea începutului de paragraf, eliminarea unor cuvinte neesenţiale, aşezarea ideilor cu liniuţă de la capăt şi topica inversată.

În urma acestor acuzații de plagiat, pe rolul Consiliului Național de Atestare a Titurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) au fost înregistrate trei sesizări, însă premierul a dat în judecată Ministerul Educației pentru suspendarea acestora, proces pe care Ciucă l-a câștigat în martie, la Curtea de Apel București. 

La acel moment, G4Media a atras atenția că procedura de repartizare ar putea fi viciată, explicând modul în care a ajuns la judecătorul Marius Iosif, care a admis sesizarea premierului, magistrat care ar fi avut anterior funcții guvernamentale cu sprijinul PNL. La mai puțin de două luni, magistratul s-a pensionat. Curtea de Apel desfășoară o anchetă internă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite