1 Decembrie la Târgu Secuiesc. Bomba a trecut, tensiunea rămâne FOTO VIDEO

FOTO Cristian Delcea

Acum un an, de Ziua Naţională a României, secuiul Beke Istvan a plănuit să detoneze o bombă în mijlocul manifestanţilor români din Târgu Secuiesc. Reporterii „Adevărul” au mers din nou în Secuime, pentru a vedea dacă şi în ce fel s-au schimbat relaţiile dintre maghiarii şi românii de aici.

Primul om care ne apare în cale, odată ajunşi în centrul târgului, este Beke Erno, tatăl lui Beke Istvan, învinuit de acte de terorism. A nins peste noapte şi îl găsim pe bătrân măturând zăpada în faţa porţii. Spune că lucrurile s-au mai liniştit. Băiatul a venit acasă, după şapte luni de arest. Acum e sub control judiciar, adică aproape liber. „Azi nu iese din casă, nu vorbeşte cu nimeni. Aşa l-a sfătuit şi avocatul, aşa credem şi noi că e mai bine. Ca să evităm scandalul”, spune bătrânul, după care ne îndrumă spre noua biserică ortodoxă din localitate, unde, la amiază, au loc manifestaţiile de Ziua Naţională a României.

„Doamne, ocroteşte-i pe români”. Şi pe cei din Secuime

Zeci de drapele colorează în roşu, galben şi albastru faţada bisericii ortodoxe. O mână de români, locuitori ai orăşelului din inima Covasnei, se adună stingher pe trotuarul de peste drum de biserică. Poartă steaguri în mâini, cocarde tricolore înfipte în piept şi mândria de a fi român în suflet. „Noi suntem români”, „Deşteaptă-te, române!”. Versurile patriotice răzbesc din boxe şi animă atmosfera. Râsete sănătoase se aud din când în când. Râd şi oamenii, râd şi militarii, râd şi popii. Atmosferă pur românească. „Trăim aici din 1986. Am venit din Bacău şi eu, şi soţia. Cum să nu sărbătorim? E ziua ţării noastre”, spune domnul Costică, de 53 de ani. A învăţat, în timp, şi maghiara. „Aici suntem puţini români, cam 10%, a trebuit să învăţăm. Dar nu o ducem rău. Dacă ne-ar fi fost rău, am fi plecat”, se amestecă în vorbă şi soţia acestuia. 

Strada străjuită de o parte de biserica ortodoxă şi de alta de un bar cu un nume, parcă, ironic predestinat (Boomba) se umple încet de brigăzile de jandarmi, militari şi poliţişti veniţi la manifestaţie. Sunt prezenţi şi câţiva oficiali de la Bucureşti, dar şi prefectul judeţului Covasna. Au venit la Târgu Secuiesc şi nişte români din vecini, din Bicfalău, îmbrăcaţi în port popular, iar alţii au bătut cale lungă, tocmai din Tulcea şi Bacău. Dar găsesc cu toţii repede subiecte de discuţie: traiul greu, lipsurile, sărăcia, politicienii care „îşi văd doar interesul propriu, se uită la noi o dată la patru ani. Pentru ei nu contează dacă suntem români sau unguri. Bagă zâzanie între noi atunci când le convine şi pleacă”. Oficialii se îngrămădesc să depună coroane de flori. Oamenii remarcă: „Se vede că e campanie. Se reped câte cinci la o coroană, ca să-i vadă lumea. Hai, sictir!”

Nu numai românii au venit, însă, la sărbătoare. Mai mulţi maghiari din Târgu Secuiesc s-au alăturat şi ei grupului de români şi flutură tricolorul. „Eu sunt unguroaică. Nu prea înţeleg româna. Dar îi ador pe români”, spune Csilla. E însoţită de fiica sa de 3 ani. Soţul îi e plecat peste hotare, la muncă. De ce îi „adoră” pe români? „Sunt mult mai sinceri decât ungurii”, vine prompt răspunsul femeii.

Fă ce spune popa, nu ce face popa!

După oficierea slujbei în memoria eroilor neamului şi depunerea de coroane, mulţimea o ia din loc spre centru.

Sunt peste 200 de oameni şi tot atâtea drapele. În anii trecuţi, erau cu miile, dar bomba răsuflată de anul trecut i-a cam speriat. În centrul mulţimii păşeşte, de mână cu fiica sa, unul dintre preoţii ortodocşi din localitate, Ilie Vasile. Straiele preoţeşti îi sunt completate de un fular tricolor, modelul microbist. Parcă e un popă care merge la un meci al României. Slujeşte de peste 10 ani în Târgu Secuiesc şi neagă că ar exista tensiuni între maghiari şi români. Cu toate acestea, câţiva metri mai încolo, în dreptul casei lui Beke Erno, se implică într-o discuţie belicoasă. O femeie din mulţime zice: „Băăă, am uitat să ne oprim în faţa la ăştia” (n.r. - la familia Beke). Preotul Vasile aprobă: „Da, era o idee!”. Îşi dă seama că tragem cu urechea la el şi întreabă vădit încurcat: „Voi nu înregistraţi, nu?“. 

Lumea ajunge la Căminul Cultural, unde se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Spectacolului interetnic de dans şi port popular, organizat de Asociaţia „Suflet Românesc”. Show-ul începe cu discursul revanşard al prezentatorului, un anume Gigi Filip, care povesteşte că în drum spre Târgu Secuiesc a fost abordat de un şofer care i-a arătat degetul mijlociu pentru că avea steagul României la geamul maşinii. Gigi spune că dacă n-ar fi fost gazda spectacolului, s-ar fi întors şi ar fi fost „aspru şi ferm” cu respectivul antiromân.

Preşedintele Asociaţiei „Suflet Românesc” este Costi Pătru, cel care, în urmă cu an, a fost ţinta mai multor ameninţări din partea secuilor, după ce s-a zvonit că el ar fi fost cel care l-a turnat la DIICOT pe Beke Istvan. „Eu am trecut peste astea”, spune Pătru. Totuşi, şi el recunoaşte că, după nefericitele incidente de anul trecut, anul acesta au venit la manifestaţie mai puţini români care trăiesc în Târgu Secuiesc: „Nu ştiu, poate s-au temut să vină”.

Străzi pustii de ziua României

Maghiarii, în schimb, parcă au intrat în pământ în Târgu Secuiesc. Ne-a luat ceva timp să găsim un secui pe străzile din centrul oraşului. „Nu ne amestecăm cu românii. Cine simte româneşte nu are decât să sărbătorească. Şi noi sărbătorim când simţim nevoia”, spune Imre, un domn trecut de prima tinereţe, născut şi crescut în Secuime. Totuşi, le transmite gânduri de bine românilor, de 1 Decembrie. Şi crede sincer în nevinovăţia lui Beke Istvan. De altfel, maşina sa poartă însemnele SIC (Ţinutul Secuiesc), dar şi un autocolant cu poza „teroristului” secui. 

A trecut ziua. Lăsăm în urmă un oraş pustiu şi tăcut. Singurii oameni cu care ne intersectăm, la plecare, sunt măturătorii de trotuare. Încercăm sa intrăm în vorbă cu ei. Nu vorbesc româneşte. Nu s-au desprins niciodată din oraşul lor. Când aud de Bucureşti, fac ochii mari, ca şi când ar fi un loc  din altă galaxie. 

Singurii secui care serbează Ziua Naţională a României sunt făcătorii de kurtos kalacs. Sunt cu zecile pe drumul dintre Târgu Secuiesc şi Braşov şi profită de minivacanţa care i-a scos pe români din oraşele lor. Este şi cazul familiei Papp, din comuna Ozun. „Noi nu suntem bişniţari, ca vecinii români. Noi facem totul manual, nu cumpărăm din oraş şi vindem în ţiplă aici. Ieşim la marginea străzii doar în weekenduri şi de sărbători, cum e şi azi. Nora frământă noaptea aluatul, coacem pâinea, iar dimineaţa ieşim să facem kurtos“, explică Papp Szilveszter, capul familiei, în vârstă de 73 de ani. Cât povesteşte, mai multe maşini din Bucureşti, Braşov şi Vrancea opresc în faţa micii lui tarabe. Românii coboară înfriguraţi, cu banii în mână. Toţi vor kurtos kalacs „de la mama lor”. Până la urmă, naţionalismul, ca şi dragostea, trece prin stomac.