Studenţii români în străinătate: săraci, dispuşi să stea departe de familie

În ce priveşte masteratul, studenţii români dedică studiului numai 23 de ore pe săptămână FOTO Arhivă

Studentul român are cele mai mici venituri dintre europeni, iar depãrtarea de familie nu este un motiv care sã-l împiedice sã plece la studii în strãinãtate, potrivit concluziilor extrase în ediţia de sâmbãtã a cotidianului Le Figaro dintr-un raport elaborat de Eurostudent.

În România, peste trei sferturi dintre absolvenţii de liceu încep studiile universitare imediat ce au depăşit cu bine examenul de bacalaureat, iar fetele reprezintă două treimi din numărul total de tineri care sunt înscrişi la o facultate.

Studenţii români care urmeazã un masterat dedicã studiului cel mai redus numãr de ore, potrivit concluziilor unui studiu desfãşurat pe baza unei anchete întreprinse în campusurile universitare din 25 de state.

Studiul încearcã sã prezinte un profil al studentului european, luând în calcul criterii precum condiţiile de trai, sumele de bani pe care acesta le are la dispoziţie, dar şi  viaţa sa afectivă.

Alãturi de România, ţãrile care înregistreazã cei mai mulţi studenţi care încep studiile universitare imediat dupã absolvirea bacalaureatului sunt Franţa, Italia şi Polonia, iar la polul opus se află Danemarca, unde trei sferturi dintre ei fac o pauzã dupã liceu. Pauza este una recomandată, întrucât sistemul educativ danez privilegiazã experienţele extraşcolare, cum ar fi cele profesionale sau asociative, un an de tranziţie între formele de studiu, numit “gap-year”.

Din punctul de vedere al vârstei, britanicii sunt cei mai “bãtrâni” studenţi, 23% dintre ei având peste 30 de ani, cei mai tineri fiind francezii, a cãror medie de vârstã este de 21,6 ani.

Pe lângã România, celelalte ţãri unde fetele formeazã douã treimi din populaţia studenţeascã sunt Danemarca şi Suedia. 

În ce priveşte masteratul, românii dedicã studiului numai 23 ore pe sãptãmânã, cel mai mic din Europa, la cealaltã extremã situându-se Suedia, cu o medie de 39 de ore. 

Dar în cazul studiilor universitare, francezii par a avea cel mai lejer program, cu 31 de ore de studiu pe săptămână, în timp ce italienii, cei mai silitori, consacră învãţãrii, în medie, 38 de ore pe sãptãmânã. Autorii studiului explicã aceastã situaţie în cazul italienilor prin faptul cã 76% dintre cei care au vârsta sub 25 de ani continuã sã locuiascã împreunã cu pãrinţii, 90% dintre ei nefiind deranjaţi de aceastã situaţie. În schimb, studenţii germani din aceeaşi categorie de vârstã sunt mai puţin entuziaşti cu privire la acest aspect, iar din cei 28% care rãmân alãturi de familie numai 49% se declarã mulţumiţi.

În ceea ce priveşte modalitãţile de cazare, studenţii francezii sunt cei mai individualişti, numai 12% dintre ei acceptând sã împartã spaţiul locativ cu altcineva.

Studenţii europeni se diferenţiazã şi în funcţie de nivelul lor de trai. Dacã cei mai sãraci sunt românii, care cheltuie aproximativ 600 de euro pe lunã, potrivit acestui raport, cei mai înstãriţi sunt elveţienii, ei având un buget mediu lunar de 1.500 de euro. 

Referitor la activitatea profesionalã desfãşuratã în paralel cu studiile, polonezii se disting prin faptul cã muncesc cel mai mult pentru a se întreţine din resurse proprii, ei lucrând în medie 19 ore pe sãptãmânã şi, astfel, numai 44% dintre ei au o condiţie socialã modestã, acesta reprezentând cel mai mic procent din Europa. Cei mai dezinteresaţi de munca remuneratã sunt studenţii francezii, ei lucrând, în medie, numai 2 ore pe sãptãmânã.

La capitolul repartiţiei pe categorii sociale, în Franţa şi Spania, categoriile cu venituri modeste sunt cel mai slab reprezentate în învãţãmântul superior, la polul opus aflându-se Danemarca, ţarã unde egalitatea de şanse este influenţatã cel mai puţin de condiţia socialã.

De altfel, lipsa banilor este principalul obstacol în calea plecãrii la studii în strãinãtate. Un alt motiv întemeiat  care îi determinã pe studenţi sã renunţe la studiile în alte ţãri este cel mai frecvent depãrtarea de cei apropiaţi, excepţiile fiind studenţii din România, Danemarca şi Suedia, care se aratã mai puţin influenţaţi de acest factor.