Reacţia specialiştilor la raportul Curţii de Conturi care subliniază nivelul elevilor tot mai slab: „Starea Educaţiei este un atac la siguranţa naţională”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea actuală a Educaţiei este un atentat la siguranţa naţională, iar autorităţile au lăsat conştient ca sistemul de învăţământ să se prăbuşească. Aşa susţin experţii care au studiat raportul Curţii de Conturi unde se atrage atenţia că pregătirea studenţilor este deficitară, iar învăţământul superior nu este corelat cu piaţa muncii.

Specialiştii în Educaţie consideră că trebuie schimbată întreaga paradigmă a educaţiei, dar şi că autorităţile au lăsat conştient sistemul de învăţământ să se prăbuşească. Reacţiile profesorilor vin după ce Curtea de Conturi a făcut public un raport în care  analizează evoluţia şi performanţa sistemului de învăţământ superior şi care subliniază pe de o parte că nivelul de pregătire al elevilor este tot mai slab şi se resimte când aceştia ajung în universităţi, iar pe de altă parte că învăţământul superior nu este adecvat cerinţei de pe piaţa muncii.

„Raportul Curţii de Conturi privind învăţământul superior arată că subminarea educaţiei a fost făcută cu bună ştiinţă. Şcoala este subperformantă şi este întreţinută aşa deliberat. Se finanţează un sistem neperformant. Arată sec cum sistemul este disfuncţional, un sistem în care învăţământul superior şi piaţa muncii de fapt sunt două lumi paralele. Raportul spune cu subiect şi predicat că doar câteva universităţi contează, iar restul apar doar în evidenţele ţării, dar totodată răul este mult mai profund, vine din învăţământul preuniversitar, unde rezultatele sunt extrem de slabe, iar situaţia este perpetuată până în învăţământul universitar“, a explicat, pentru „Adevărul“, expertul în Educaţie, Marian Staş.

Chiar şi oficialii din Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti atrag atenţia că în acest moment sistemul de învăţământ superior nu are nicio legătură cu piaţa muncii. 

„Nu sunt programe adaptate pieţei muncii. Este ceva uluitor. Tinerii sunt pregătiţi pentru meserii care nu mai există, când ar trebui ca programele de studiu să vină în întâmpinarea noilor locuri de muncă“, susţin sursele citate.

„Răul este şi mai catastrofal de atât“

Potrivit profesorului în Drept Marius Văcărelu, de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, răul este mai profund decât arată cifrele Curţii de Conturi.

„Este un raport al Curţii de Conturi care analizează din punct de vedere economic, pe cifre, performanţa sistemului universitar, dacă ar fi analizat şi calitatea, atunci rezultatele raportului ar fi fost mult mai rele. Nu este surprins răul în totalitate. În schimb, universităţile se restrâng în mod natural. Disoluţia anumitor programe de studiu se face prin selecţie naturală, în câţiva ani nu vor rămâne decât centre universitare, pentru că sunt multe care au probleme financiare“, arată profesorul de Drept al SNSPA, Marius Văcărelu.

Cine ar trebui să facă ce?

Marian Staş consideră că singura instituţie a statului care poate face ceva este administraţia prezidenţială. „Singurul stabil este şeful statului. Consider că raportul trebuie supus discuţiei în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, pentru că situaţia educaţiei este o ameninţare la siguranţa naţională, iar acest raport o arată negru pe alb“, atrage atenţia profesorul.

Profesorul universitar Marius Văcărelu de la SNSPA nu este la fel de drastic în soluţii. „Consider că soluţii şi atitudine ar trebui să fie luate de Parlament, de Guvern, de partide, care să nu mai promoveze oameni îndoielnici, ci oameni de calitate, să aibă o atitudine pro educaţie, dar şi părinţii ar trebui să se implice mai mult în educaţia copiilor. Foarte muţi părinţi nu se mai ocupă de copii, îi lasă singuri la televizor, îi lasă singuri să îşi facă temele, când părinţii ar trebui să îi aducă şi să îi readucă pe copii spre lectură, teatru“, a mai spus pentru „Adevărul“ profesorul Marius Văcărelu.

Universităţile ar trebui să revină la admitere pe bază de examen

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar consideră că slaba pregătire a absolvenţilor de studii superioare ţine şi de flexibilitatea Universităţilor şi de faptul că nu se mai dau examene de admitere, ci se intră doar pe bază de dosar.

Raportul Curţii de Conturi

Reamintim că evoluţia şi performanţa învăţământului superior a fost subiectul unei analize a Curţii de Conturi, făcut public, miercuri, 4 mai, pe hotews,. Potrivit acestuia,   deşi în ultimii ani au apărut mai multe universităţi, calitatea învăţământului în aceste instituţii este îndoielnică. Astfel, în România există peste 100 de universităţi, dar prea puţine dintre ele se află în topurile internaţionale, majoritatea covârşitoare aflându-se în evidenţele naţionale.

Explozia numărului de universităţi a condus la scăderea calităţii actului educaţional, dar şi la o saturare a pieţei muncii. Totodată, raportul subliniază autoritatea publică central, care răspunde de educaţie, nu a urmărit crearea unei pieţe competitive a serviciilor educaţionale şi că instituţiile de învăţământ nu sunt interesate să elimine incompetenţa, pentru că pierd surse de finanţare.

Curtea de conturi arată că problemele sistemului univeristar sunt moştenite, de fapt, din preuniversitar.

Studiile sociologice din anii 2009-2011 au pus în evidenţă inadecvări între oferta universitară şi cerinţele angajatorilor. 

 Profesori incompetenţi, elevi corijenţi. Cum trebuie regândit sistemul de pregătire al dascălilor

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite