Ministrul Educaţiei crede că şcoala poate funcţiona şi cu profesori care iau note sub 5 la Titularizare
0Profesori insuficient pregătiţi şi care nu obţin nota de trecere la examenul de titularizare, dar totuşi ajung să predea, programă şcolară prea încărcată care deserveşte actului educaţional şi îngreunează viaţa şcolarilor, precum şi subfinanţarea Educaţiei sunt doar câteva dintre problemele pregnante care bat la uşă la început de an şcolar şi pe care le recunoaşte şi ministrul interimar.
Concret, la început de an şcolar, Educaţia nu are încă un ministru „plin”, iar cel interimar a făcut o serie de precizări cu privire la starea sistemului de învăţământ, în prag de an şcolar, multe dintre ele, greşite, susţin experţii în învăţământ. În ceea ce priveşte problema profesorilor cu note sub 5 la titularizare, care vor fi primiţi în sistemul de învăţământ, precizarea lui Daniel Breaz a fost următoarea: „când discutăm de aceste note sub 5, riscăm ca, la 9 septembrie, când încep cursurile, să ne trezim că nu avem cine să predea materia respectivă”. Deşi recent Ministerul Educaţiei declara că profesorii care nu trec examenul nu vor mai fi primiţi la catedră, săptămâna trecută, Breaz s-a răzgândit şi a dat o notă cum că acest lucru nu mai e valabil. „Este vorba de o stare de normalitate, adică trebuie să tratăm pe toată lumea la fel. Este vorba de un concurs de titularizare. (…) Nu neg faptul că au fost unii care probabil s-au dus nepregătiţi la examenul respectiv. (…)”, a declarat Breaz pentru hotnews.ro.
Explicaţia ministrului nu reprezintă un argument pentru decizia ca profesorii cu note sub 5 la titularizare să intre la clase, o spun specialişti cu experienţă ca dascăli şi directori de şcoală. „Eu nu cred că existe ore neacoperite. Nu ştim numărul real de elevi în şcoli, iar de aici şi confuzia că nu avem suficienţi dascăli. Să asigurăm catedre pentru toate cadrele didactice, cu preţul sacrificării sănătăţii şi siguranţei fizice şi psihice a elevilor, nu este în orice caz o soluţie. Sper ca toţi oamenii normali la cap din învăţământ să înţeleagă acest lucru”, consideră expertul în Educaţie, Ştefan Vlaston.
Soluţii la problemele din sistem există, spun specialiştii, însă ele nu sunt luate în calcul de către decidenţi sau nu sunt implementate coerent.
Şi preşedinta Centrului pentru Politici Educaţionale, Daniela Alexe-Coteţ consideră că ministrul interimar nu priveşte corect problema. „Romania trimite cei mai slabi profesori în cele mai defavorizate medii sau şcoli, acolo unde este de fapt cea mai mare nevoie de investiţii. Situaţia de la titularizare este rezultatul lipsei de investiţii în formarea profesională a cadrelor didactice iar ministrul nu face alceva decât să menţină acest status-quo”, a precizat aceasta.
„Nu vom avea niciodată profesori pregătiţi, de exemplu pentru transdisciplinaritate, dacă Universităţile, sau Ministerul Educaţiei, nu îşi asumă începerea formării de astfel de profesori. Un profesor cu două-trei specializări ar putea fi o bună soluţie la problemele de încadrări mai ales din mediul rural”, consideră şi preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu.
Aceeaşi meteahnă nerezolvată: programa încărcată
Dascălii reacţionează la rândul lor, vizavi de declaraţiile ministrului interimar, acuzându-l că nu cunoaşte problemele din sistem. Profesoara de Limba Română, Cristina Tunegaru, îl critică în termeni duri pe Daniel Breaz, despre care susţine că este un „analfabet educaţional” prin lipsa sa de înţelegere şi confuziile pe care le face în ceea ce priveşte problemele din domeniu. „Avem în învăţământul gimnazial programe scolare cu aproximativ 40-43 de ore pe săptămână, ceea ce este extrem, extrem de mult. Trebuie să gândim o programă şcolară care să-i formeze pe tineri, să eliminam materiile care practic sunt în plus în momentul de faţă”, a declarat Breaz.
„Domnul Breaz rosteşte neadevăruri (40-43 de ore la gimnaziu pe săptămână), foloseşte cuvinte al căror sens nu le cunoaşte (confundă programa şcolară cu planul cadru), visează la programe şcolare ca cele de acum 30 de ani şi îndeamnă profesorii să aibă ”disponibilitatea” să obţină titularizarea în alte judeţe decât cele de domiciliu. Competenţa domnului Breaz operează în paradigma repartiţiilor de dinainte de '89”, consideră Tunegaru.